Tratat de medicii britanici, salvat de cei români

Articol publicat in sectiunea Poveşti româneşti, Sănătate pe data 22 septembrie 2014

doctor1

Când vine vorba de sănătatea personală, în cine ai încredere? În medici, în majoritatea cazurilor. Un român a aflat de curând că această încredere este inevitabilă, dar că mai apare și un alt factor în ecuație: în care medici să ai încredere?

Niculae S. a avut de a face cu sistemul de sănătate la sfârșitul acestei primăveri, în urma unei afecțiuni – necunoscute, se pare, medicilor britanici – care l-a adus în interacțiune directă cu sistemul de stat și privat britanic și român. „Marți seara, în 27 mai, mă întorceam de la serviciu și mi s-a făcut rău, amețeam și îmi venea să vomit, abia mai puteam să merg. Miercuri m-am dus la doctorul de familie. El m-a examinat și mi-a dat trimitere la Homerton Hospital” își începe povestea Niculae, locuitor al Londrei.

Medicul de familie nu a putut să cheme o ambulanță pentru pacientul său, deși Niculae abia putea să se țină pe picioare. Niculae a chemat deci un taxi. „După ce am stat două trei ore în așteptare, mi-au făcut analiză la urină, mi-au luat glicemia și am stat de vorbă cu o doamnă doctor mai în vârstă. La sfârșit, mi-au spus că am infecție urinară. Mi-au dat să iau niște pastile și un antibiotic. Am venit acasă și am început să iau medicamentația. Curând am început să mă simt mai rău, tot mai rău. Joi am sunat în România, la un prieten care este medic de familie. El mi-a spus să nu mai iau antibioticul pe care mi l-au dat aici, că nu face bine, că în țară s-a scos din folosință” ne spune românul.

Atunci Niculae, la sfatul medicului român, a luat antibioticul amoxicilină, pe care îl avea adus din țară pentru situații de urgență. Dar a continuat să se simtă rău. Vrând să încerce toate soluțiile, românul s-a dus și la o clinică particulară din Londra. „Cineva mi-a spus de clinica asta, e o clinică de români și ruși sau cam așa ceva. Acolo am plătit analizele și consultația 60 de lire și cu medicamente cu tot a fost 100 de lire. Și până la urmă s-a dovedit că am cheltuit banii degeaba. Cu banii ăștia aproape că aș fi plătit un bilet de avion până în țară” continuă Niculae.

 

„Nu faceți abuz de ambulanță”

Alți medici, altă părere. La clinica particulară Niculae a primit alt diagnostic: în loc de infecție urinară, el ar fi avut infecție la stomac. „Mie îmi era rău de nu puteam să merg. Începuseră să-mi amorțească picioarele și nu puteam să stau în picioare, nu aveam echilibru, trebuia să merg cu cineva de mână. Cam așa am umblat, cu soția de mână. Asta până vineri, când, la întoarcerea de la clinică, m-am simțit foarte rău. Am ajuns acasă dar la scurt timp am chemat salvarea pentru că simțeam că se agravează situația” își aduce aminte munteanul.

Cei de la ambulanță au văzut medicamentația de la spital dar românul le-a spus că nu-i face bine, că îi este rău, și nu poate să se țină pe picioare. „Ei mi-au spus că să nu mai facem abuz de ambulanță, că sunt alții mai rău ca mine care au nevoie de  serviciul de urgență. Eu să-mi iau pastilele pe care mi le-au dat cei de la spital, așa spuneau. Eu am insistat că ma simt foarte rău, iar ei au spus același lucru și au spus că dacă mai facem abuz se poate să primim și sancțiune. Atunci eu am spus că în România, dacă cineva cheamă salvarea, este luat la spital și i se fac măcar niște analize, o injecție, o perfuzie. Și ei au răspuns că «da, dar acolo trebuie să plătiți, aici nu plătiți». Nu știu de unde au ajuns la concluzia asta, eu am încercat să le explic că e la fel, e serviciu de urgență gratuit, pentru oricine” mai spune Niculae.

Văzând că nu are cum să ajungă la spital cu ajutorul sistemului de sănătate, Niculae a încercat din nou să ajungă pe picioarele proprii. Sâmbătă s-a dus din nou la medicul de familie, unde a fost consultat din nou și trimis din nou la același spital. Acolo a petrecut șapte ore lungi în așteptarea la rând.

————————————–

„Cu doctorii de aici nu mai rezistam. Medicul de familie mă întreba pe mine ce am luat acasă și apoi zicea să iau în continuare același medicament. Dacă nu ajungeam în România, mă prăpădeam aici. Aș fi paralizat total, așa mi-au spus medicii români.”

————————————–

 

Cele trei diagnostice

După ce a primit cel de-al treilea diagnostic în mai puțin de o săptămână (infecție la ureche), Niculae a început să ia și tratamentul aferent, dar starea lui nu s-a îmbunătățit. După încă două zile, el a sunat din nou în România. Medicul român a fost, din nou, de altă părere: Niculae nu trebuia să ia gentamicină, pentru că acest medicament poate să spargă timpanul și se prescrie doar în cazuri extrem de specifice.

„Luni, după ce am vorbit în țară, a început să mi se strâmbe fața, am început să fac pareză facială. Trecuseră șapte zile de când am început să mă simt rău. Și la exact o săptămână după ce am fost la medicul de aici, am luat avionul spre România și marți la amiază am ajuns la București. M-a preluat cineva de la aeroport și m-am dus direct la o clinică privată și mi-a făcut toate analizele. Până seara la zece a durat. M-am dus la privat pentru că deja nu mai era de așteptat, fața îmi amorțise și se strâmbase serios. Mi-au luat și două probe din coloană pentru analize. Ultima analiză a fost la neurologie și acolo când m-a văzut medicul mi-a spus să merg să mă internez de urgență la un spital, care cred eu că e bun” continuă Niculae. El își amintește că „de la analize am ajuns la spitalul Elias, era miezul nopții când m-au internat. Dimineața la consiliul cu medicii s-a vorbit despre cazul meu, s-a auzit că am venit din Anglia și șeful de gardă sau directorul sau cine a fost acolo a spus că «vreau ca băiatul ăsta să se facă bine, să plece de la noi foarte bine». Și apoi au făcut o comisie de la trei spitale. Au cerut sfatul altor medici de la spitalele Balș și Colentina.

Medicii români mi-au dat un diagnostic cu totul altul: meningo-radiculită virală cu factor biologic neprecizat. Și diagnostic secundar pareză facială periferică stânga cu sindrom vertiginos. Medicii mi-au spus că această afecțiune îmi ataca rădăcina la nervi și urmarea ar fi fost paralizia. Ei nu au fost foarte siguri de cauză, au spus că poate fi de la oboseală și stres, sau că aș fi căpătat un microb.

————————————–

„Medicii din Londra au fost nepregătiți și pe deasupra s-au și comportat neglijent, au fost indiferenți și parcă nu au luat în serios cazul. Eu am avut încredere în ei timp de o săptămână, dar dacă m-aș fi dus în România din prima, nu aș mai fi făcut pareza facială, nu mi-aș mai fi pierdut jobul.”

————————————–

 

„Nu mai semănam cu poza din pașaport”

Ce am observat însă la medicii noștri este că au fost mult mai bine pregătiți și că au cerut imediat analize specifice, mult mai avansate decât un test de urină sau de glicemie. Eu le aveam făcute majoritatea la clinica privată, analize pe care într-adevăr le-am plătit, mai mult de 200 de lire am dat în total” ne relatează românul.

„Dacă aș mai fi stat o zi-două aș fi paralizat. Oricum nu aș mai fi fost în stare să merg în România, din cauză că pareza facială era tot mai vizibilă și gravă, și nici n-aș mai fi putut să umblu pentru că deja începuse și la picioare. Nu am mai amânat nicio clipă din momentul când am văzut că fața mi se strâmbă tot mai rău, mă gândeam că nu o să mă mai lase să mă urc în avion în starea asta, că nu mai semănam cu poza din pașaport. Am plecat de dimineață, îmi curgea ochiul, fața, vai de mine. Dar m-am ținut tare, când m-am văzut urcat în avion am simțit o ușurare, că mă duc acasă și că totul o să fie bine” mai spune Niculae.

Faptul că a primit tratament potrivit de abia după o săptămână a agravat situația lui Niculae, fiind astfel nevoie de 10 zile de internare, după care încă câteva zile pentru verificări. „Acum, eu sfătuiesc pe toată lumea să meargă în România când au probleme mai serioase de sănătate. Ceea ce m-a dezamăgit la medicii de aici a fost că nu au pus un diagnostic clar, îmi spuneau doar că s-ar putea să fie asta sau cealaltă. În România au pus imediat un diagnostic, și am văzut că nu doar pe mine m-au tratat mai altfel pentru că veneam de la Londra sau mai știu eu ce, la toată lumea era aceeași procedură: veneau medici cu rezidenți, se consultau mai mulți specialiști. Personalul este foarte bine pregătit, niciodată nu ne vor ajunge din urmă medicii de aici” concluzionează românul.

Recuperarea legată de pareza facială va dura aproximativ trei luni, dacă organismul răspunde bine la tratament. Așa că Niculae mai are de umblat o vreme cu fața strâmbă, dar este mulțumit că toate celelalte simptome au trecut și că se simte bine. El urmează acum un tratament de lungă durată cu antibiotice și trebuie să meargă din nou în România la un control. „M-aș duce aici la medicul de familie de aici cu actele de la spital din România, ca să nu mai plătesc avionul din nou, dar parcă nu am tragere să merg la ei, doar ca să fiu întors din drum sau să fiu iar tratat cu indiferență” mai spune Niculae. În tot acest timp Niculae nu a putut lucra iar acum când se simte apt pentru muncă patronul îi spune să meargă acasă, să se facă bine, pentru că efectele parezei faciale sunt încă vizibile.

————————————–

„Am ajuns la concluzia că medicii noștri sunt foarte de treabă și bine pregătiți, cred că și cei din zone mai puțin populate sau de la țară sunt mai deștepți decât cei de aici. Ca pregătire teoretică sunt mult peste. Aparatură nu au ai noștri, dar la teorie sunt foarte buni.”

————————————–

 

Autor articol: Anamaria Sandra

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!