Trecerea la euro cere pregătire emoțională

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 31 iulie 2015

Trecerea la euro este un proces mult mai complicat decât denominarea monedei naționale, care, deși a fost doar un proces de simplificare, a creat anxietăți în rândul societății, față de necunoscut. Prin urmare, discuțiile pentru euro trebuie să fie mai complexe, iar oamenii să fie pregătiți emoțional – este de părere guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu.

„Am văzut un sondaj la începutul anului 2005, înainte de trecerea la leul greu, ce părere au românii despre denominare. Două treimi spuneau că este o măsură bună, iar o treime manifesta frică, o plonjare în necunoscut. Această frică, rezervă, mai ales a celor care fuseseră martori ai unor schimbări cu caracter confiscativ – la noi n-a existat niciun proces de rotunjire, ci de tăiere de zerouri – , această frică, care este irațională, toate aceste anxietăți au însemnat un risc. E o lecție pe care trebuie s-o învățăm, să luăm în calcul reacția oamenilor”, a declarat recent Isărescu, citat de Medifax.

El a afirmat că succesul unui astfel de proces depinde esențial de o pregătire temeinică, referindu-se inclusiv la adoptarea euro, astfel că, la momentul deciziei, „trebuie să fim siguri că suntem foarte bine pregătiți, inclusiv emoțional”.

Isărescu a atras atenția că cea mai mare eroare ar fi ca populația să creadă că trecerea la euro înseamnă doar o schimbare de monedă, de trecere de la bancnote de polimer înapoi la unele de hârtie și că doar se schimbă la un anumit curs, „c-o fi de 4,1, 4,2 sau 4,5 lei pe euro”.

Guvernatorul a amintit că unul dintre motivele denominării a reprezentat pregătirea monedei pentru trecerea la euro, la momentul când România va fi pregătită pentru acest pas.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!