Trei bebeluși, morți din cauze încă neidentificate

Articol publicat in sectiunea Social pe data 19 februarie 2016

O fetiță de numai un an și patru luni, ajunsă din Argeș în stare gravă la Spitalul Marie Curie din București, a murit marți. Este cel de-al treilea deces de la izbucnirea unei crizei medicale în Argeș, în care mai mulți bebeluși s-au îmbolnăvit.

Un număr de 42 de copii erau internați, miercuri, în spitalele din Argeș cu infecții digestive și doi copii, care au fost transferați în București, au fost confirmați cu rotavirus, a informat Direcția de Sănătate Publică (DSP) Argeș, potrivit Ziare.com.

În Spitalul Marie Curie din Capitală mai sunt internați nouă copii diagnosticați cu sindromul hemolitic-uremic, iar șase dintre aceștia se află internați la nefrologie și trei la terapie intensivă.

Autoritățile încă nu au răspunsul pentru sursa îmbolnăvirii. „Nu reușim întotdeauna să identificăm sursa infecției, încercăm în continuare”, a declarat profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, citat de gandul.info.

Medicul Mihaela Bălgrădean a reamintit că în cazul afecțiunilor acestor copii se vorbește despre gravități diferite și că evoluția acestei boli poate fi alta în cazul fiecărui bebeluș. De asemenea, medicul a explicat că nu toți copiii cu sindrom hemolitic uremic ajung să aibă nevoie de dializă, la fel cum nu toți au nevoie de metode de resuscitare.

Despre starea celorlalți bebeluși care primesc în continuare îngrijiri la Marie Curie, Mihaela Bălgrădean a afirmat că aceasta se ameliorează în fiecare zi și că dializa conduce la o evoluție foarte bună, iar copiii „își reiau funcționalitatea renală”.

De asemenea, copiii au început să mănânce, ceea ce este un semn bun pentru medici, deoarece aceștia susțin că este foarte important ca și tubul lor digestiv să fie folosit în această perioadă.

„Sigur că și starea lor generală este mult mai bună, și ce ne interesează pe noi foarte mult este că îi vedem pe părinți că sunt optimiști. În boala asta trebuie foarte multă răbdare”, susține Mihaela Bălgrădean.

Medicul amintește totodată că în cazurile în care se ajunge la dializă peritoneală, copiii pot rămâne în spital până la câteva săptămâni și că această procedură poate lăsa sechele. Unii dintre copiii care fac dializă pot rămâne dependenți de ea pe tot parcursul vieții. Acest lucru depinde foarte mult de cum răspunde organismul fiecărui bebeluș în parte.

Corpul de Control al premierului a demarat o anchetă la Spitalul Marie Curie și la cel din Pitești unde a murit primul bebeluș. Au fost verificate schemele de tratament și s-a stat de vorbă cu medicii care se ocupă de copii.

În plus, toate spitalele din țară vor trebui să raporteze Institutului Național de Sănătate Publică toate cazurile de diaree severă cu deshidratarea copiilor până în 5 ani.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!