Țucudean, terminat

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 30 octombrie 2015

603 tucudeanGeorge Ţucudean a revenit la Charlton după despărţirea de Steaua, doar că atacantul de 24 de ani n-a fost nici măcar o dată inclus în lotul de 18. Cel mai probabil fostul jucător al Stelei îşi va căuta în iarnă altă o echipă.

În perioada în care juca în tricoul lui Dinamo, Ţucudean era perceput drept unul dintre cei mai interesanţi tineri atacanţi. Însă evoluția sa a cunoscut o traiectorie inversă faţă de aşteptări. A fost transferat de Rednic la Standard, unde n-a impresionat, s-a întors la Dinamo şi apoi a plecat la Chartlon, unde a înscris doar două goluri în 20 de meciuri.

În ianuarie 2015, poate surprinzător față de pretențiile singurei echipe cu titluri europene din România, Steaua l-a împrumutat pentru două sezoane şi Ţucudean într-o mutare care ar fi trebuit să relanseze cariera tânărului atacant. Însă a dezamăgit profund şi odată cu venirea lui Mirel Rădoi n-a mai prins lotul. Pe 7 septembrie şi-a reziliat înţelegerea cu Steaua şi a revenit la Charlton.

Însă englezii nu mai cred deloc în calităţile lui. Din momentul în care a revenit şi până în acest week-end, Charlton a jucat nouă meciuri. Ţucudean n-a stat nici măcar pe bancă la vreunul dintre ele. Asta deşi Charlton este la retrogradare în liga a doua a Angliei, cu unul dintre cele mai slabe atacuri din serie. Iarna va aduce probabil o nouă încercare pentru George Ţucudean.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!