Turismul în România, majoritar în interes de serviciu

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 18 septembrie 2015

Tourists on boat in Danube Delta - exploring for photography and birdwatchingHotelurile și pensiunile din România au cazat în primul semestru 975.400 de turiști străini, peste jumătate având ca scop participarea la congrese, conferințe sau cursuri. Aceștia au cheltuit în total 2,58 miliarde lei, din care 54% au reprezentat costurile de cazare, potrivit Institutului Național de Statistică (INS). Turiștii nerezidenți sosiți în România au cheltuit în medie 2.650 lei/persoană.

Afacerile, participarea la congrese, conferințe, cursuri, târguri și expoziții au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de circa 60% dintre turiștii străini în România în prima jumătate a anului, cheltuielile acestora cumulând 65,1% din total.

Călătoriile în scop particular, care includ călătoriile pentru vacanțe, cumpărături, evenimente culturale și sportive, vizitarea prietenilor și rudelor, tratament medical, religie, tranzit și alte activități, au fost alese de 40,7% din numărul total de turiști străini. Din acestea, călătoriile pentru vacanțe au reprezentat 60,2%.

 

Cazarea atrage cele mai mari cheltuieli

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare (54,1%) o reprezintă cele pentru cazare, fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus, de către 93,4% dintre turiști. Cheltuielile în restaurante și baruri au avut o pondere de 16,8%, iar cele pentru cumpărături de 12,2%.

Din totalul nerezidenților sosiți în România, 49,8% și-au organizat sejurul prin agenții de turism, iar 28% și l-au organizat singuri. Principalul mijloc de transport utilizat de turiștii nerezidenți pentru a sosi în România a fost avionul (80%).

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!