Udrea nu scapă de controlul judiciar în „Gala Bute”

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 7 august 2015

Elena Udrea va fi judecată în continuare sub control judiciar în dosarul „Gala Bute”, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) i-a respins, marți, cererea de ridicare a măsurii preventive. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la aceeași instanță.

Elena Udrea a declarat, marți, la ICCJ, că a cerut ridicarea controlului judiciar în dosarul „Gala Bute” pentru că vrea să ducă o viață normală, să nu mai fie urmărită și fotografiată de presă și paparazzi, spunând că, în România, orice om care are un telefon mobil devine un paparazzo.

Elena Udrea este sub control judiciar din 16 iunie, când instanța supremă a decis înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, în dosarul „Gala Bute”. Udrea a stat în arest la domiciliu din 7 mai până în 16 iunie. Din 25 februarie până în 30 aprilie, Udrea a fost încarcerată în Arestul central al Poliției Capitalei, apoi transferată la Penitenciarul Târgșor.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată, pe 21 aprilie, în dosarul „Gala Bute”, în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului omonim de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și respectiv, de luare de mită în legătură cu finanțarea de către același minister a mai multor contracte. Alături de Udrea, au fost trimiși în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ștefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia, fostul director al Companiei Naționale de Investiții, Ana Maria Topoliceanu, și Dragoș Botoroagă.

În 2011, Udrea ar fi cerut și primit, de la omul de afaceri Adrian Gârdean, foloase materiale în valoare de 10% din plățile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA și SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanției că finanțările vor fi aprobate la timp. După trimiterea în judecată a dosarului, procurorii au dispus să continue cercetările față de Elena Udrea pentru infracțiunea de spălare de bani, fostul ministru al dezvoltării regionale și turismului fiind acuzată că a luat mită mai multe sume de bani, pe care le-ar fi transferat la PDL București, sub aparența unor contracte de donație fictive, întocmite pentru a disimula originea infracțională a banilor.

Elena Udrea este urmărită penal și în dosarul „Microsoft”, cauză în care a fost arestată preventiv din 11 februarie până în 17 februarie, când instanța a înlocuit măsura cu arestul la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu în acest dosar până în 25 februarie, când a fost arestată preventiv în dosarul „Gala Bute”.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!