IN UE, DAR FARA EURO

Articol publicat in sectiunea Reportajul săptămânii, UK la zi pe data 1 iulie 2012

 

Presupuneri si alternative…

 

Inainte cu doar cateva zile de inceperea summit-ului european din 28-29 iunie, fostul premier britanic laburist Tony Blair lanseaza o presupunere „incendiara”: Regatul Unit va renunta la lira sterlina si va adopta moneda unica europeana.

Tony Blair a sustinut in 24 iunie, in cadrul unui interviu acordat postului televiziunii nationale britanice BBCone, ca Marea Britanie va fi pusa in fata unei alternative atractive de a renunta la lira sterlina pentru a adopta moneda euro, imediat dupa ce UE va depasi actuala criza. Aprecierea fostului lider laburist a fost enuntata in preajma unui nou summit european, considerat crucial si decisiv pentru rezolvarea crizei economice europene. Este „cel mai important pana in prezent”, scria Financial Times, sambata, 23 iunie.

Pe acest fundal, declaratiile lui Blair au inflamat opinia publica britanica realimentand disputele privind beneficiile si dezavantajele apartenentei Marii Britanii la Uniunea Europeana. In ciuda acestor controverse, fostul prim-ministru a insistat ca Regatul Unit ar trebui sa ia in calcul foarte serios optiunea euro.

 

Euro, o solutie de viitor…

„Daca am trage invataminte urmarind evolutiile istorice, ne-am da seama ca, pe termen lung, proiectul integrarii europene va avea succes, indiferent daca ne place sau nu. Marea Britanie este constituita, la urma urmei, de o natiune relativ mica ce traieste pe o insula. Ea trebuie sa ia parte la acest construct european pentru a continua sa aiba o oarecare influenta si in viitor”, a spus Tony Blair in emisiunea Andrew Marr’s Show, duminica, 24 iunie.

Blair a mai explicat ca, in acest moment, singura posibilitate de salvare a monedei unice europene ar putea fi furnizata printr-un mega plan de rezolvare a crizei in UE. In cadrul acestuia, Germania ar trebui sa fie de acord sa se implice cu toate resursele economice proprii, pentru a prelua problema datoriilor fiecarui stat in parte, ca si cum aceasta ar fi a tuturor tarilor membre UE. Aceasta alternativa ar fi, insa, una dificila chiar si pentru Germania, care s-ar vedea nevoita sa pretinda anumite garantii in schimbul implicarii sale. In consecinta, tarile cu probleme vor fi nevoite sa adopte programe reformatoare extrem de precise si credibile. Doar in felul acesta s-ar asigura, probabil, reinstaurarea eficientei si competitivitatii la nivelul intregii Europe, in opinia lui Tony Blair.

In plus, pe langa aceste restructurari economice, s-ar genera inevitabil si importante modificari politice, intr-un moment in care Uniunea Europeana se confrunta oricum cu necesitatea de a reconfigura pietele muncii, ca si sistemele de pensii, servicii publice si beneficii sociale.

 

Concluziile lui Tony Blair

„In concluzie, daca UE isi va depasi problemele si va avansa din nou, cred ca posibilitatea adoptarii euro de catre Marea Britanie devine iar o alternativa atractiva”, a conchis Blair.

In acelasi interviu, Tony Blair a dezvaluit cum, in timpul cat el a fost prim-ministru, Gordon Brown, pe atunci ministru de finante, a avut intotdeauna argumente economice solide si corecte pentru a respinge o eventuala adoptare a monedei europene in Regatul Unit. Fostul premier a admis, insa, ca a fost intotdeauna un sustinator al proiectului politic de aderare a Marii Britanii la uniunea economica si monetara continentala. Ultimii ani ai secolului trecut si primii din acest mileniu nu au constituit momentul cel mai prielnic pentru adoptarea monedei euro in Regatul Unit, a mai argumentat Blair.

Tony Blair a fost prim-ministru in guvernul laburist care a condus Marea Britanie in perioada 1997-2007. In ultima vreme, s-au intetit din nou speculatiile potrivit carora el ar putea fi viitorul presedinte al UE.

Dupa ce a fost o perioada mai degraba rezervat in aparitiile publice din regat, Blair a acordat doua interviuri pentru BBC in ultima luna si va participa la o reuniune de strangere de fonduri a Partidului Laburist in iulie.

 

Pro si contra

Aproape 500 de reactii sub forma de mesaje postate online de cititori au aparut dupa interviul lui Tony Blair, in primele 24 de ore de la aparitia sa pe website-ul bbc.co.uk. Doar aproximativ 15% dintre cei care au comentat au inclinat sa se declare in favoarea celor spuse de fostul prim-ministru. In acelasi timp, aproape 400 de persoane au criticat sever si si-au manifestat revolta fata de presupunerile celui care a fost liderul Partidului Laburist, in urma cu un deceniu.

„Vom scapa vreodata de aceasta «soparla»? Actualele noastre dificultati economice, ultimele razboaie rusinoase si extrem de costisitoare la care Marea Britanie a luat parte, ca si numeroasele problemele generate de numarul mare de imigranti, sunt cauzate toate direct de opiniile sale. Si acum ne sugereaza ca ar fi bine sa adoptam moneda europeana? Se pare ca agenda lui personala este setata sa ne distruga identitatea nationala si sa ne arunce in faliment”, a sustinut Swamp Puppet, unul dintre cei care au ales sa comenteze in subsolul interviului. Iar mesajul sau a primit cele mai multe voturi favorabile din partea celorlalti cititori.

La polul opus s-a situat un anume M. Garry, care a strans, dimpotriva, cele mai multe reactii de dezaprobare. „Tony Blair este unul dintre cei mai iluminati si stralucitori politicieni ai acestui secol; spre deosebire de actualul premier, David Cameron, ale carui actiuni sunt atat de usor de anticipat.

In schimb, ceea ce a facut Tony Blair a provocat eliberarea irakienilor dintr-un regim dictatorial si a lansat scanteia ce a generat in final primavara revolutiilor din lumea araba. Cred ca, intr-o zi, irakienii vor realiza ca oportunitatile pe care le-au castigat se datoreaza acestui fost prim-ministru britanic.

Am impresia ca in momentul in care Tony Blair vorbeste despre situatia din Europa este mai bine sa il ascultam, pentru ca acest om are capacitatea de a sesiza lucruri pe care altii nu le observa”, a scris M. Garry.

 

 

Raspunsuri romanesti la probleme britanice

 

Romanii din Marea Britanie nu cred ca aceasta tara va parasi cu adevarat Uniunea Europeana, dar nici nu isi pun sperante ca euro va deveni vreodata moneda de circulatie in Regatul Unit. Asa reiese dintr-o discutie purtata pe internet, dupa ce platforma romani-online.co.uk lansa pe forumul propriu urmatorul topic: „UK in afara EU.” Discutiile s-au purtat timp de peste o luna, in perioada 24 octombrie – 27 noiembrie 2011, acestea cuprinzand in total 70 de postari.

 

Neinteresati de moneda europeana

Marea Britanie are tot interesul sa se delimiteze de zona euro, apreciaza mai multi participanti la discutiile de pe forumul romani-online, iar parerile lor sunt sustinute cu argumente din domeniul economiei politice.

„Motivele pentru care Marea Britanie a ales sa se tina la distanta de zona euro sunt multiple, insa principalul este acesta: sa nu isi piarda autonomia asupra propriei politicii monetare”, a observat unul dintre romanii care au intrat in dialogul online.

Asa se explica faptul ca, in ultimele luni ale anului trecut, Bank of England, banca nationala britanica, anunta ca va suplimenta banii care circula pe piata monetara: „(…) Acum, pe timp de criza, ei au decis sa mai tipareasca bani ca sa ajute refacerea economiei, in special in domeniul afacerilor mici si mijlocii. Acest lucru poate avea, desigur, ca impact negativ cresterea inflatiei. Insa, punand cele doua in balanta, cei noua membrii din Consiliul de Politica Monetara al Bank of England au decis ca este mai importanta refacerea economiei decat inflatia…”

Practic, in acest moment, deciziile guvernantilor din Marea Britanie tin cont atat de politicile fiscale proprii, cat si de politica monetara stabilita de banca nationala. In acest fel, se stabilesc nivelul taxelor si impozitelor platite de populatie, dar si volumul cheltuielilor guvernamentale pentru serviciile publice, sanatate, educatie sau beneficii sociale.

„Toate aceste cheltuieli guvernamentale au fost reduse la maxim in ultimii doi ani… Iar daca Marea Britanie s-ar fi aflat in zona euro, n-ar fi avut capacitatea de a decide unde, cand si cati bani sunt necesari pentru a fi tipariti in scopul redresarii economice. In acest caz, Regatul Unit ar fi fost nevoit sa se imprumute de la Banca Centrala Europeana. Si aceste imprumuturi i-ar fi fost acordate numai cu dobanda”, continua explicatiile de pe forum.

 

Adio, dar raman cu UE!

Volumul mare de schimburi comerciale dintre Regatul Unit si celelalte state ale Uniunii Europene constituie principalul motiv pentru care politicienii de la Londra refuza sa decida iesirea Marii Britanii din UE, in opinia celor care au luat parte la dialogul initiat pe forumul romani-online.

„Ma gandesc in primul rand la taxe… Orice tara din afara UE trebuie sa plateasca taxe vamale, daca isi exporta produsele pe aceasta piata. Iar pentru Marea Britanie, statele Uniunii Europene constituie principala piata de desfacere a marfurilor produse in regat.

…Deci nu vad de ce le-ar conveni sa iasa din UE, atat timp cat pot ramane si profita de avantajele pietei comune, chiar si in conditiile in care isi pastreaza lira sterlina a lor???”, opineaza o romanca in incercarea de a raspunde la interogatia privind sansele ca Marea Britanie sa paraseasca Uniunea Europeana.

Raspunsurile de pe forumul romani-online au fost mai rezervate in privinta consecintelor unei eventuale rupturi intre UE si Regatul Unit, asupra romanilor stabiliti in aceasta tara.

„Cei care sunt aici si au acte in regula nu ar avea de suferit. Mai greu ar fi cu cei care vor sa vina aici. Intr-un astfel de caz, situatia ar deveni problematica pentru romani, ca si pentru germani, de pilda. Niciun cetatean european nu ar mai avea drept de munca in tara asta. S-ar schimba toate regulile pentru cetatenii UE, care ar incepe sa fie tratati asa cum se intampla acum cu extracomunitarii”, indrazneste cineva sa exprime o parere pe aceasta tema.

„In concluzie, Marea Britanie nu va iesi din UE, dar nici nu va intra cu efecte depline si in special, nu va trece la euro…”, conchide o studenta romanca in Marea Britanie, pe forumul romani-online. 

Pagina 2 din 2:Pagina precedentă

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!