UK uită de planul caselor neutre la carbon

Articol publicat in sectiunea Locuinţe, UK la zi pe data 23 iulie 2015

uk_case zero carbon

Trezoreria britanică renunţă la planul ca din 2016 să impună un regulament conform căruia toate noile locuinţe construite în Marea Britanie aveau să fie neutre din punctul de vedere al dioxidului de carbon emis.

Constructorii, proiectanţii şi grupurile de ecologişti au dezaprobat renunţarea la planurile de a construi noile case neutre la carbon.

Programul a fost anunţat pentru prima dată în 2006 de ministrul de finanţe la acea oră, Gordon Brown, care a subliniat că Marea Britanie este prima ţară care intenționează să facă un asemenea angajament. Conform planului, noile construcţii ar fi generat îndeajuns de multă energie – prin surse regenerabile, precum energia eoliană şi cea solară – pentru a face faţă consumului la încălzire, apă caldă, iluminare şi ventilaţie. Acest lucru s-ar fi putut obţine prin reglementarea unor standarde de eficienţă superioare, care să devină obligatorii din 2016, precum şi a unui program prin care constructorii să poată neutraliza emisiile de dioxid de carbon în afara şantierului.

Însă cele două planuri au fost trecute pe linie moartă de către guvern. Julie Hirigoyen, director la UK Green Building Council, a comentat:

—————————————

„Este o decizie lipsită de viziune, deloc necesară, retrogradă şi dăunătoare industriei de construcţie a locuinţelor, care a investit grozav pentru a putea face faţă cerinţelor”.

—————————————

Constructorii, liderii în energie, precum şi ecologiştii s-au arătat la fel de critici deciziei guvernamentale. Philip Sellwood, directorul Energy Saving Trust, a spus: „Conform Climate Change Act, va trebui să reducem cel puţin 80% din emisiile de dioxid de carbon ale locuinţelor noastre până în 2050. Noi ar trebui să construim acum case care să fie gata pentru 2050”.

Ed Davey, fostul secretar de stat pentru energie şi schimbarea climei, a sugerat pe contul său de Twitter că primul ministru David Cameron „ar putea foarte bine să îmbrăţişeze o centrală pe cărbune”.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!