UKIP, primul fotoliu de parlamentar în Camera Comunelor

Articol publicat in sectiunea UK la zi pe data 3 septembrie 2014

UKIP a obţinut primul fotoliu de parlamentar în Camera Comunelor din Westminster Palace înainte ca alegerile parlamentare programate pentru anul viitor să aibă loc.

Parlamentarul conservator Douglas Carswell a anunţat că părăseşte principala formaţiune politică aflată la guvernare pentru a se alătura UK Independence Party. Decizia sa a fost comunicată într-o conferinţă de presă surpriză, desfăşurată în 28 august.

Reprezentanţii Partidului Conservator şi premierul David Cameron „nu abordează cu seriozitate problema necesităţii unei schimbări reale”de care este nevoie în actuala politică britanică, a acuzat Carswell, care a fost ales parlamentar în circumscripţia electorală Clacton (comitatul Essex, din vecinătatea nord-vestică a Londrei).

Trecerea sa la UKIP a fost considerată de analişti o adevărată „bombă” pentru conservatori şi premierul Cameron.

Douglas Carswell a susţinut, totuşi, că va renunţa la postul de parlamentar pe care l-a obţinut ca şi conservator. El a cerut organizarea de alegeri anticipate, arătându-se convins că îşi va recâştiga scaunul şi ca reprezentant al UKIP.

Carswell a arătat că politica nesigură a Partidului Conservator în privinţa relaţiei dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană a fost principala cauză care i-a motivat decizia.

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!