Un altfel de job: Dog walker

Articol publicat in sectiunea Muncă, Poveşti româneşti pe data 2 iulie 2015

uk_dog walker

Cinci familii. Șapte câini. Câteva ore pe săptămână petrecute în parc sau în pădurea din vecinătatea unui cartier aflat în sudul Londrei. Mai multă joacă decât grijă și aproape 200 de lire câștigate din această… plimbare. Dog walker – un job extrem de cunoscut printre englezii înstăriți care dețin animale de casă, dar destul de nou pentru românii din Marea Britanie. Cel puțin așa spune Veronica, o tânără de 28 de ani din Galați, care îi surprinde, în mod plăcut bineînțeles, pe toți cei care o întreabă cu ce se ocupă.

Românca, venită în Marea Britanie în urmă cu doi ani de zile, a început să lucreze, la recomandarea unei prietene, în cleaning pentru mai multe familii de englezi care locuiesc în zona Surrey. De atunci, nu numai că le lustruiește casele, dar se ocupă și de câinii acestora. În total, șapte la număr: Smigel, Lady, Draco, Alma, Denver, Bond și Willy. Veronica spune că aici câinii sunt tratați ca un membru al familiei. În majoritatea cazurilor au camerele lor, baia lor, iar o dată la câteva săptămâni au programare la coafor.

 

Diaspora românească: Dog walker, de ce spui că lumea rămâne surprinsă când aude cu ce te ocupi?

Veronica: Pentru că este un job destul de rar, în primul rând. Nu îl găsești ușor și rapid și nu îl face oricine. În general, românii pe care îi întâlnesc sunt mirați, dar într-un mod plăcut, când aud cu ce mă ocup. Se opresc din orice ar face în momentul respectiv și mă întreabă tot felul de lucruri. Se citește pe fața lor curiozitatea. Pentru mine, plimbatul câinilor a venit treptat, așa că nu l-am privit ca pe un job la început. O bună prietenă de-a mea care era în Anglia de mulți ani, de vreo șapte, a rămas însărcinată și a decis să se întoarcă în România, pentru că aici nu ar fi avut cine să o ajute cu copilul. Ea lucra pentru mai multe familii de englezi de mulți ani de zile. Aveau atât de multă încredere în ea, că fiecare în parte îi făcuse o cheie de la casă. Ca atunci când vine la curățenie să nu mai fie nevoie să fie cineva acasă sau să lase cheile pe la vecini. Când au auzit că trebuie să se întoarcă în țară, au rugat-o să le recomande pe altcineva de încredere. Dar neapărat să fie din România. Și așa am ajuns eu aici.

 

D.R.: Care a fost prima impresie când ai început să mergi în parc cu câinii?

V.: La început, în primele câteva luni de zile, poate și pentru că am venit în ianuarie și era destul de frig, m-am ocupat doar de curățenie. Îmi aduc aminte că toți, având grădini destul de mari, își lăsau cânii să se plimbe și să alerge pe acolo. Culmea a fost că prietena mea nu îmi spusese vreodată că voi putea într-o bună zi să ies cu câinii la plimbare. Așa că nici prin gând nu mi-a trecut. În primăvară, când s-a mai încălzit afară și mai ales după ce grădinarul a plantat bulbi, a făcut ronduri de flori și a adus tot felul de copaci, lucrurile s-au schimbat. Câinii nu au mai avut voie în grădină. Aveau îngrădită o parte (nu foarte mare) din grădină pentru ei, unde să alerge în voie. Atunci a fost prima dată când familia pentru lucrez mai multe ore pe săptămână m-a întrebat dacă, după ce îmi termin treaba în casă, vreau să duc câinii la plimbare, în pădurea din vecinătate. Mi-a spus că mă plătește extra, 20 de lire pentru două ore, iar mie mi s-a părut chiar funny. Și așa am plecat cu câinii după mine, trei. Un Golden Retriever, un Terrier și un Cocker. A fost nebunie. Îmi venea să plâng. Mai ieșisem cu ei prin cartier, dar pe rând. Acum îi aveam pe toți trei și culmea este că au înțeles că mergem în pădure… așa că m-au dus acolo alergând. Eram ca în desene animate… secvențele acelea când câinii aleargă, deși sunt în lesă, și își trag stăpânii după ei. Zece minute, prin cartier, până când am ajuns în pădure, pur și simplu am alergat… trasă de câini.

———————————

„Nu o să uit niciodată acea zi. Mi s-a spus că, odată ce ajung în pădure, le pot da drumul să alerge, cu certitudinea că ei SIGUR se întorc. Așa am și făcut, doar că, în câteva minute, toți trei au dispărut. Nu știam ce să fac, să alerg și eu după ei, să rămân acolo, să mă panichez, să cer ajutor. Am început să îi strig, cu disperare. Însă niciunul nu m-a băgat în seamă vreme de 15-20 de minute. Timp care a fost o veșnicie pentru mine. Mi-au trecut tot felul de scenarii prin minte atunci. Dacă nu se mai întorc, dacă îi pierd, cum le spun eu oamenilor așa ceva. Pentru ei, câinii sunt ca și copiii lor. Au trei copii și pentru fiecare au luat un câine.”

Veronica, 28 de ani, Dog walker

———————————

 

D.R.: Cum s-a terminat prima plimbare?

V.: După 20-30 de minute, au apărut, pe rând, toți trei. Plini de mărăcini, murdari, uzi, cu noroi pe ei. Am încercat să îi curăț cât am putut. Mi-am folosit toate șervețelele umede pe care le aveam în geantă, însă degeaba. Îi curățam pe de-o parte și ei se murdăreau pe de altă parte. Restul timpului, cât am traversat pădurea, care de fapt este un parc imens și mai sălbatic, s-au plimbat doar pe lângă mine. Dacă mai auzeau un foșnet, mai alergau, dar se întorceau rapid. M-am întors udă, plină și eu de noroi, pentru că au mai sărit și pe mine, aveam numai urme de labe pe geacă, însă eram fericită că ajunsesem înapoi în casă cu toți. Murdari, dar teferi. Nu îi mai văzusem niciodată așa… nu cred că era vreun petic care să nu fi avut un strop de noroi. De obicei, când mă alergau prin grădină, împreună cu dădaca îi puneam în cadă și îi mai spălam cu dușul, însă de data aceasta, parcă s-au murdărit intenționat. Aveau programare la coafor. S-au întors parcă ieșiți din cutie. Alma, cockerul spaniel, vine mereu cu un moț în frunte, prins cu diverse culori.

———————————

„În timpul iernii, cred că o dată la trei luni de zile îi duce la coafor. Dacă se murdăresc, au baia lor în casă și îi spală rapid cu dușul. Însă pe perioada verii, le face programare destul de des. De două ori pe săptămână, miercurea și sâmbătă îi duc la plimbare în pădure, iar dacă a plouat în ziua respectivă, sunt mari șanse să vină plini de noroi, dar dacă nu, atunci chiar se întorc curați.”

Veronica, 28 de ani, Dog walker

———————————

 

D.R.: În total, acum mergi la plimbare cu șapte câni… Îi poți lua pe toți deodată?

V.: În niciun caz, nu aș putea avea grijă de toți în același timp, pentru că este, totuși, o responsabilitate. Sunt străzi de traversat până ajungem în pădure, acolo se mai pot întâlni cu alți câini, se mai iau la ceartă unii cu alții. Mai pot mânca diverse chestii de pe jos: ambalaje, pungi. Trebuie supravegheați, nu este doar o joacă. Așa cum am mai spus, pentru ei, câinii sunt ca un membru al familiei. În momentul în care ai plecat din casă cu câinele teafăr și nevătămat, așa trebuie să îl aduci. E ca și cum ai lua un copil să îl duci în parc. Plus că nu ar fi de acord familiile, să pleci la plimbare cu mai mulți câini. Eu merg cu trei deodată, pentru că toți trei aparțin aceleiași familii. Nu aș putea să iau doar doi în parc, iar pe celălalt să îl las în casă. Au crescut împreună de mici și se caută unul pe altul. Mănâncă împreună, se joacă împreună, dorm împreună. Pare ușor deplasat, dar este cât se poate de real. În doi ani de zile, foarte rare sunt momentele în care doi dorm și unul se joacă. Cât despre ceilalți patru câini, pe care îi duc și pe ei la plimbare, tot de două ori pe săptămână, aparțin familiilor din cartier. La două dintre aceste familii fac și curățenie, tot de două ori pe săptămână, iar la celelalte două doar le plimb câinii.

 

D.R.: Cât câștigi din acest job?

V.: Pe perioada verii, din aprilie și până în septembrie-octombrie, cât merg cu câinii la plimbare, câștig 180 de lire pe săptămână. Zece lire pe oră, atât mi se oferă. Depinde de fiecare familie în parte. Cu unii dintre câini stau doar o oră, cu alții două ore, cu unii ies de două ori pe săptămână, cu alții doar o dată. Dar media este de 180. Rareori ajung la 200 de lire. În lunile de iarnă, trebuie să îmi găsesc mai multe ore în curățenie, pentru că majoritatea le dau drumul câinilor în grădină. Toți pentru care lucrez au și pasiunea aceasta pentru flori, unii chiar își redecorează grădina de la an la an. Au grădinar care se ocupă de tot și tocmai de aceea din primăvară și până toamna târziu, cât sunt flori și cât își beau ei cafeaua în grădină, nu le dau voie câinilor.

 

D.R.: În concluzie, cum este pentru tine acest job?

V.: Acum m-am obișnuit și știu personalitatea fiecăruia. Mi-a fost mai ușor să lucrez cu câinii pentru ale căror familii lucrez și în cleaning. Văzându-mă în casa lor, m-au ascultat mai rapid. Ceilalți doi… mai greu. Am vrut la un moment dat chiar să renunț la unul dintre căței. Mă mârâia, se mai repezea la mine… Nu mușca, era doar un gest prin care să-mi arate cine e șeful. Pur și simplu, mă ignora și nu mai spun cum mă alerga prin cartier, până la intrarea în parc. Însă, per total, este un job ca oricare altul, cu avantaje și dezavantaje. Cel mai neplăcut lucru? Unul dintre câini a mâncat la un moment dat o pungă, iar în momentul în care și-a făcut nevoile, punga a rămas jumătate afară, jumătate în interior. Astfel că eu a trebuit practic să trag de punga respectivă…J Dacă vrei să faci acest job, în primul rând trebuie să iubești animalele, în caz contrar, ele simt și se manifestă ca atare. De pildă, se pot opri în mijlocul drumului fără să mai vrea să meargă. Variantele: fie îl iei în brațe, dacă poți, fie trageți unul într-o parte, celălalt în cealaltă parte… ceea ce este de râsu’-plânsu’.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!