Un altfel de portret al emigrantului român în Europa – Parohia Sfânta Veronica din Coventry, Marea Britanie

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Poveşti româneşti pe data 12 august 2015

uk_Coventry_Parohia Ortodoxa Romana 'Sfanta Veronica'2_1

Îmi vine greu să cred că a trecut deja un an de când am sărbătorit alături de părintele paroh Cornel Grecu și alți români din orașul Coventry (Marea Britanie) înființarea unei noi parohii ortodoxe. Trebuie să mărturisesc că am fost dintre cei care nu au crezut, dar au văzut, cel puțin în măsura în care nu mi-am putut imagina că parohia va cunoaște o dezvoltare atât de pronunțată într-un timp atât de scurt. Pentru mine, această dezvoltare este și un simbol pentru fenomenul mai amplu care definește situația noastră de români trăitori în afara granițelor tării, marcând tranziția de la experiența individuală a expatrierii la cea colectivă, prin intermediul unor comunități care pot deveni insule de trăire și promovare a identității românești.

Dacă ați veni într-o zi de duminică să ne vizitați, ați fi martorii unui contrast uimitor între strada tipic victoriană, cu șiruri de case aproape identice, dominată de arhitectura severă, de inspirație gotică, a bisericii anglicane St. Anne and All Saints și ambianța din interiorul sălii modeste în care ne desfășurăm activitatea. Odată ce ați deschide ușa, ați intra într-o lume complet diferită, în care limba română răsună nestingherită, icoane ortodoxe vă întâmpină pe iconostas, iar de pe mesele pregătite pentru pomeniri vă îmbie preparate culinare tradiționale.

Privind mai de aproape, ați vedea o comunitate variată, incluzând studenți, tineri profesioniști, familii cu diverse generații de adulți și copii. V-ar veni greu să credeți că acum numai doi ani, la începuturi, doar cinci-șase persoane se alăturau părintelui Cornel Grecu sau părintelui Mihai Novacovschi, de la parohia-mamă din Birmingham, la oficierea Sfintei Liturghii. Acum, locația închiriată pentru serviciile religioase a ajuns neîncăpătoare, curtea răsună de strigăte de copii, iar corul, la început firav, alcătuit în mod spontan din credincioșii prezenți, a ajuns să fie compus în mod frecvent din profesioniști, cu talent și înclinație pentru muzica bisericească.

 

„Insula românească se revarsă şi cuprinde străzile învecinate”

Dacă s-ar întâmpla ca duminica pe care ați ales-o să fie una de mare sărbătoare, de pildă la praznicul Învierii sau Nașterii Domnului, ați vedea că mica insulă românească se revarsă și cuprinde străzile învecinate. Dacă ați veni cu mașina, ați observa probabil că din automobilul parcat în spatele dumneavoastră se aude o conversație în limba română, de multe ori îmbinând o varietate de accente care sugerează că participanții la conversație își păstrează nu numai specificul național, ci și pe cel al zonei sau localității din care provin. Ar fi chiar posibil să recunoașteți numere de înmatriculare românești, reflectând, prin proveniența lor, aceeași diversitate regională care rareori se întâlnește în interiorul granițelor țării.

E greu de spus, desigur, ce anume conferă specificul unei parohii românești din afara țării și dacă parohia noastră este una tipică sau nu. În urma vizitei preconizate, cu siguranță v-ar fi greu să ne descrieți printr-un singur termen; deocamdată, suntem un grup de indivizi și familii cu situații, interese și necesități diverse. Această diversitate înseamnă că mai avem încă de crescut până să ajungem o comunitate, să ne cunoaștem și să ne sprijinim unii pe alții ca o familie; sau, și mai probabil, acest ideal al identificării intereselor individuale cu cele de grup nu va fi atins niciodată, deoarece modul de implicare în viața unei comunități este diferit pentru fiecare dintre noi.

 

„Credinţa lucrătoare prin iubire”

Ceea ce este esențial, cred eu, este că, măcar o dată pe săptămână și la evenimente importante din viața noastră, fiecare dintre noi are ocazia de a participa la slujba în limba română, cu alte cuvinte de a trăi, vorbi și, în primul rând, de a se ruga românește. În cuvântul său la sărbătorirea primului hram de la înființarea parohiei noastre, de ziua Sf. Mironosițe Veronica (12 iulie), Preasfințitul Ignatie Mureșanu a subliniat că această participare trebuie să fie susținută și prin fapte. Credința fiecăruia dintre noi trebuie să fie „lucrătoare prin iubire”, așa cum scrie Sf. Apostol Pavel, adică exteriorizată prin fapte de bunătate, iertare și sprijinire a aproapelui, prin rugăciunile noastre pentru ceilalți.

 

„Pentru fetiţa mea România este o himeră”

Rugăciunea pentru ceilalți în cadrul comunității este cu atât mai importantă pentru cei mai tineri membrii ai parohiei. Dacă noi, adulții născuți și crescuți în România, putem oricând recurge la experiența personală în efortul de a ne menține identitatea națională și religioasă, copiii noștri au o situație deosebită. Ei se află la intersecția dintre limbi, culturi și religii, o experiență ce poate fi o binecuvântare, dar și o povară.

Pentru fetița mea, de pildă, România este o himeră, patria bunicilor și a vacanțelor; îmi e greu să cred că se va simți „acasă” pe teritoriul românesc în același fel în care mă simt eu. Când va crește, va fi în fața unei alegeri importante; deși cred cu tărie în rolul părinților în educarea și îndrumarea copiilor, știu că va fi în final responsabilitatea ei de a opta pentru o identitate „cu cratimă”, de cetățean român și britanic, sau pentru numai una dintre cele două.

Asociat cu acest aspect este faptul, deosebit de îngrijorător, că, în privința identității religioase, societatea multiculturală britanică oferă o multitudine de opțiuni unui tânăr, însă predominant de natură secularizată. Din acest punct de vedere, posibilitatea ca ea să-l cunoască pe Dumnezeu în modul în care și eu îl cunosc, de a practica credința ortodoxă în limba română, mi se pare beneficiul esențial pe care ni-l oferă existența acestei mici parohii în inima Angliei. Chiar și printr-un calcul simplu, mesajul de credință transmis de biserică, prin slujbele ei, prin rugăciunile reprezentanților ei și ale comunității din jurul ei, rezultă mai variat și implicit, mai puternic decât cel transmis de un singur individ, ceea ce face ca sarcina mea de părinte să devină puțin mai ușoară.

 

„Majoritatea credincioşilor sunt membri fondatori”

uk_Coventry_Parohia Ortodoxa Romana 'Sfanta Veronica'3_1

A fost o bucurie să o am alături pe fetița mea în acest an la sărbătorirea hramului parohiei noastre. Pentru un copil, astfel de evenimente pot constitui amintiri de neuitat. Nu voi încerca să vă conving că totul a decurs perfect; acei dintre dumneavoastră care au trecut prin această experiență știu că supravegherea unui copil în biserică este o sarcină cel puțin complexă, care necesită tact și răbdare. În acest context, mi-a atras atenția discursul unuia dintre invitați – Michael Hammon, primarul orașului Coventry – , care a sugerat că evenimentul are un spirit ce nu mai poate fi regăsit în slujbele bisericii anglicane și ale bisericii apusene, în general. Inițial, remarca mi s-a părut ironică; cu siguranță, mi-am spus, copiii noștri sunt mai gălăgioși și ocazional, se ceartă între ei; credincioșii forfotesc între pangar și altar, în loc să stea nemișcați pe bănci, iar acustica sălii lasă de dorit. Dar reflectând ulterior asupra propriei mele experiențe, am ajuns să cred că acel spirit constă în impresia de participare activă, în care comunitatea, cu toți membrii ei, gravitează în jurul bisericii, iar serviciul religios pierde caracterul de spectacol și devine parte integrală din viața credincioșilor.

E tocmai acel spirit care mi se pare esențial pentru viața parohiei noastre. Spre deosebire de comunitățile mai vechi, cu obiceiuri bine stabilite, o comunitate tânără ca aceasta are avantajul ca majoritatea credincioșilor să fie și membrii fondatori, care – asemenea mie – au fost nevoiți să-și asume responsabilități pentru care nu ar fi fost solicitați în alte circumstanțe. Este o ocazie pentru noi, și în special pentru cei mai tineri, de a dobândi o perspectivă „din interior” asupra semnificației și modului de desfășurare a serviciilor religioase care ar putea să ne apropie mai mult de credința cu care ne temeam poate că am fi pierdut legătura atunci când am părăsit țara.

 

Capacitatea de a reprezenta „altfel” identitatea românească

Ați observat probabil că am evitat cuvântul „emigrant” sau „imigrant” în legătură cu noi; motivul este că mult prea des, în mass-media contemporană, emigrantul român din deceniile postdecembriste a fost descris ca un individ lipsit de orice capital material sau cultural, care și-a abandonat „sărăcia și nevoile și neamul” în încercarea disperată de a-și asigura subzistența pe alte meleaguri. Nu cred că această descriere ne caracterizează în totalitate. Dezvoltarea parohiei noastre, și numeroase exemple similare de pe teritoriul Europei apusene, este dovada că românii expatriați au cel puțin un capital cultural și spiritual pe care doresc să-l mențină și să-l transmită generațiilor următoare.

Mai mult, unii dintre noi se află în Marea Britanie pe termen limitat, cu scopul de a studia sau de a-și crește nepoții; alții au venit atrași de oportunitatea realizării pe plan profesional; numai un număr limitat au părăsit România pentru că trăiau la limita subzistenței. Unii sunt deja cetățeni britanici, bine integrați în structurile locale; alții trăiesc cu gândul la întoarcerea în țară, într-un viitor mai apropriat sau mai îndepărtat. Ceea ce avem în comun este că prin participarea la viața acestei comunități – limitată, imperfectă așa cum este în acest moment – ne putem îmbogăți atât ființa spirituală, cât și capacitatea de a reprezenta și „altfel” identitatea românească în Europa contemporană.

Articol realizat de dr. Arina Cîrstea


Comentarii

Spune-ti si tu parerea!