Un britanic dă vina pe imigranți la BBC Question Time

Articol publicat in sectiunea UK la zi pe data 12 martie 2014

Spiritele s-au încins în cadrul emisiunii BBC Question Time, după ce un britanic care se afla în audiență i-a învinovățit pe imigranți pentru că nu își găsește de muncă și nu are unde locui. Totul a început în urma unei discuții care avea ca subiect faptul că una din șapte companii noi înființate aparține imigranților, scriu jurnaliștii de la Huffington Post.

„Toți banii au fost aruncați la imigranți. Am aplicat pentru 100 de slujbe la calea ferată, dar nici măcar nu m-au chemat la interviu. Nu mi-au trimis nici măcar o scrisoare. Imigranții plătesc pentru toate calificările și iau slujbele. Nu am adăpost, nu am unde să locuiesc”, a țipat în gura mare englezul enervat de situație. Supărarea a fost cu atât mai mare… În acea zi fusese să discute cu cei de la autoritatea locală despre o locuință socială unde „un imigrant mi-a spus că nu pot locui aici, nu pot locui nicăieri. Noi suntem acum minoritatea și nu mai avem nimic”, a adăugat furios britanicul, spun cei de la cotidianul Huffington Post.

Replica a venit de la editorialistul David Aaronvitch, invitat în emisiune, care i-a spus englezului că învinovățește pe cine nu trebuie și că doar pentru că el percepe ceva, nu înseamnă că acel lucru este și adevărat. Britanicul nu s-a lăsat mai prejos și a răspuns: „Pentru mine acesta este adevărul. Noi suferim, nu toți suntem rasiști”. După toate aceste replica, englezul a părăsit platoul strigând că merge să caute un loc unde să trăiască.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!