Un film rau, dar bun

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 30 octombrie 2011

Povestea cersetorilor a intrat in traditia literara si jurnalistica de multa vreme. In general, a insista asupra lui inseamna mai degraba a marturisi ca nu ai idei de a aduce ceva nou. Si totusi, documentarul „Vietile secrete ale cersetorilor minori din Marea Britanie”, difuzat pe postul national de televiziune britanic BBC 1 zilele trecute, este o realizare jurnalistica de exceptie. Prost orientata, cu obisnuita exagerare (toti cersetorii sunt romani), dar muncita, bazata pe o investigatie meticuloasa, rabdatoare, tipic britanica. Fireste, un caz bine documentat nu da dreptul la nicio generalizare. Generalizarile (cati cersetori, de ce etnii etc.) sunt posibile doar pe baza unor riguroase operatiuni de inregistrare a tuturor datelor privitoare la acest fenomen, lucru inexistent si aproape imposibil. Revenind, insa, la munca jurnalistilor de televiziune, trebuie sa apreciem ca 100 de ore de inregistrare atenta si o calatorie in Romania pentru verificarea identitatilor nu este chiar o bagatela.

Dar, odata ajunsi la capatul dinspre Romania al povestii, ne ciocnim de un alt subiect, pe care presa britanica (si italiana, si franceza) il toaca de ani buni. Saracia romilor, discriminarea la care ar fi ei supusi pe meleagurile noastre, lipsa oricarei sanse de a trai decent in Romania. Urmand firul retelei care foloseste copii ca cersetori pe strazile Londrei, jurnalistii au ajuns la Huedin si la Fetesti, unde au dat peste vilele tiganesti ridicate cu sutele, asemeni unor ciudate castele, in marginile oraselor. Banutul cersit in UK de copii in suferinta ajunge in aceste vile, flancate de BMW-uri de ultim model si inchise dupa grilaje metalice cu inflorituri de un baroc delirant si incert. Imaginile sunt, intr-adevar, demne de o ecranizare dupa Charles Dickens, iar destinul copiilor provoaca tristete si indignare.

Imaginea Romaniei iese, din aceasta poveste, multicolora. De fapt, nici nu este vorba in mod direct de Romania, ci de un amestec de cliseu si bun simt, de dorinta de „scop” atenuata de adevarul, mai complicat, al faptelor. Precizarile sunt corecte. Toate personajele sunt de etnie roma. Toate casele uriase filmate in Romania, pe urmele personajelor, apartin romilor. Masinile la fel. Injuraturile la adresa jurnalistilor la fel. Asta nu inseamna ca romii de la Huedin nu sunt de cetatenie romana, dar imaginile, prin simpla lor derulare, traseaza limitele si nuantele. Nici urma de discriminare a romilor, ci mai degraba de favoritism, caci in subsolul casoaielor se afla un parfum strident de spaga. Evident, fiind un documentar bun, el n-are „happy end”. Poate nici macar „end”. Copiii sunt tot in strada, capii retelei au aceleasi case pe la Huedin. Doar toamna filmarii aluneca, incet, spre iarna.


Etichete: , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!