Un puzzle rezolvat

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Muncă, Poveşti româneşti pe data 10 februarie 2014

Mother and daughter playing with finger toys

O meserie accesibila pentru romancele din Marea Britanie este ingrijirea copiilor. Totusi, pentru a ajunge sa intri in intimitatea unei familii britanice ca dadaca, e nevoie de ceva mai mult decat cunostintele „de acasa”. Karina Davidoni a urmat cursuri, a facut voluntariat si a trecut prin multe joburi pana sa-l gaseasca pe cel perfect. Dupa cinci ani petrecuti in capitala londoneza, tanara si-a descoperit pasiunea pe care nu stia ca o are, ocupatia care i se potriveste ca o manusa.

 

Diaspora Romaneasca: Cum ai inceput sa lucrezi ca dadaca?

Karina Davidoni: Faceam curatenie la o familie de irlandezi de vreun an de zile, cand ei cautau o dadaca pentru fiica lor de doi ani, mama urmand sa mai nasca o alta fetita. Eu chiar in perioada aceea incepusem sa merg pe la scoala, sa fiu interesata de «childcare». I-am spus mamei si ea a fost entuziasmata, am avut o intalnire cu ea si fetita, sa vedem cum ne intelegem, nu o cunosteam pentru ca o vedeam scurt timp. Ei s-au hotarat sa imi dea o sansa si sa fie flexibili ca sa pot sa merg si la scoala. Timp de vreo opt luni am lucrat ca dadaca la ei, pastrand si jobul de curatenie. Au fost zile in care nu imi mai ramanea timp pentru toate, pana cand s-au mutat intr-o casa mai mare unde au angajat o menajera.

 

D.R.: Cat de greu a fost sa gasesti cursul potrivit?

K.D.: Cand m-am dus sa ma inscriu initial la studii de «childcare», mi-au spus ca am nevoie de engleza si matematica. Eu m-am dus si am facut cursuri de engleza si matematica, dar ei de fapt nu mi-au explicat cum trebuie. Trebuia doar sa dai un examen cu probleme foarte usoare. Cand m-am dus a doua oara, m-au intrebat doar daca am nivelul doi la aceste doua subiecte, eu am zis ca da, am dat testul si m-au inscris. Daca luai diploma de nivel 2 NVQ in ingrijirea copilului, puteai sa lucrezi ca asistent in gradinite, la scoala sau in centre pentru copii. Acum nu mai e nevoie de nivelul 2 pentru asta, dar sunt alte beneficii pe care acest curs ti le da. Eu asa pot sa primesc vouchere ca plata, pe care parintii le primesc de la munca, pentru multi este mai convenabil asa.

 

D.R.: Și nu te-ai oprit la un singur curs…

K.D.: Dupa ce am inceput cursul pentru nivelul doi, m-am hotarat ca vreau sa fac si nivelul 3, pe care daca il ai, poti sa profesezi ca si supervizor de gradinita. Primul curs l-am terminat in vreo opt luni, mai devreme de termenul dat, iar al doilea tot cam asa, cu ceva timp inainte de deadline. Primul nu l-am platit, pentru ca nu mai facusem alt NVQ in tara asta, dar al doilea m-a costat aproape 1.000 de lire.

 

D.R.: Ce fel de cerinte aveau la scoala?

K.D.: Trebuia sa fac minim opt ore pe saptamana voluntariat la gradinite. Odata la doua luni, profesorul de la scoala venea sa observe cum interactionezi cu copiii, iti dadea sa faci activitati pe teme diferite cu copiii. Faceam o piesa mica de teatru, altadata sa ii familiarizezi cu nutritia, faceam salata de fructe, activitati pentru copii de trei-patru ani. De aici primeai o nota si referinte de la personalul gradinitei pentru verificarea finala, care era cu inspectorul extern. In 10 minute, acel inspector te intreaba si despre tine, contextul din care vii, cand a auzit ca sunt din Romania, m-a intrebat despre parintii mei, despre copilaria mea. Fiind vorba de copii, ei sunt foarte atenti la integritatea viitorului ingrijitor. In general, ei pun accentul mai mult pe caracterul omului decat pe teoria ce o inveti.

 

D.R.: Diploma a adus de munca?

K.D.: Am avut o perioada in care fiecare zi imi era impartita intre scoala, voluntariat, munca. Am mai lucrat o vreme si la curatenie cateva ore, si apoi gaseam joburi de suplinitor la gradinitele unde era nevoie de asistenti. Apoi, dupa absolvire, am incercat o vreme sa gasesc de lucru prin site-uri ca Gumtree sau Nannyshare, dar e foarte greu sa ajungi la unul, sunt sute de aplicatii. Asa ca m-am inscris la agentii. Am primit o referinta foarte buna de la irlandeza la care am lucrat, care m-a ajutat mult. Am facut babysitting sau am mai luat joburi de sambata, unde nu ai responsabilitati, sa gatesti, sa calci sau sa duci copilul afara din casa. Apoi am luat joburi de dadaca, in care ai grija de acelasi copil.

 

D.R.: Si acum?

K.D.: Acum am un job de care sunt foarte multumita. Lucrez ca dadaca la o familie foarte deschisa, de treaba. Sunt fericiti cu munca pe care o fac si mi-o si arata, ceea ce conteaza foarte mult. Ma duc cu zambetul pe buze la lucru, si ei ma intampina cu zambetul pe buze si ma intreaba cum mi-a fost seara sau ma rasplatesc cu mici atentii.

 

D.R.: Lucrezi intr-o zona foarte „posh”…

K.D.: Da, si locul e foarte frumos, mai ales pentru un copil, sa creasca in liniste, nu in aglomeratia orasului. Zona [Petersham] e plina de oameni bogati si celebri. Agentul imobiliar a spus familiei la care lucrez, cand se mutau, ca Brad Pitt si Angelina Jolie au inchiriat casa vecina. Apoi, intr-o vreme, a vrut familia Beckam sa se mute acolo, dar prin vecini se vorbeste ca proprietarii au vrut sa se mute inapoi. Vecinul din cealalta parte este fostul manager al lui Moby. Este si o fosta biserica facuta hotel de lux, pe care se zice ca Sandra Bullock a inchiriat-o. Femeia care organizeaza «play-group»-ul unde il duc pe James, baietelul de care am grija, mi-a spus ca Angelina Jolie s-a interesat de cresa ei.

——————————

Am fost la Observatorul de la Greenwich cu baietelul de care am grija sambata si ii legasem acel ham care se foloseste aici pentru copii, sa poata sa exploreze in jur fara sa-l tii de mana. Urcam scarile si o fetita din spatele nostru spune in romaneste: „Ia uite, mama, cum il tine femeia pe baiat, parca-i un catel”. Pentru noi, romanii, e ciudata imaginea asta, si eu am crezut la fel prima data.

Karina Davidoni

——————————

 

D.R.: Cum ai ales ocupatia asta?

K.D.: Nu am facut-o in mod planificat, sa fi venit aici exact cu gandul acesta. In Romania nu imi dorisem sa lucrez cu copii. Posibil sa fi fost un interes ascuns, abia cand am inceput sa fac voluntariatul la gradinita mi-am dat seama de impactul si placerea si impacarea ce o aveam lucrand cu copiii. Mentorul din gradinita m-a ajutat atat de mult, a fost atat de incurajatoare si atat de calda. Era o femeie din India, ea mi-a oferit increderea de care am avut nevoie si mi-a confirmat ca sunt buna la ceea ce fac. Atunci „mi s-a completat puzzle-ul”.

 

D.R.: Ce contine puzzle-ul tau acum?

K.D.: Imi place sa lucrez cu copiii sub cinci ani, e altfel cu ei, au mai multa nevoie de tine. Cu cei mai mari nu mai formezi o relatie, ei comunica si se joaca deja cu ceilalti copii, tu esti doar cineva care vine si face regulile. Cei mici inca invata, inca exploreaza, se creeaza o anumita legatura. Recompensa interactiunii de succes cu un copil e… foarte ok, foarte placuta.

 

D.R.: Ce ti-a oferit Londra in acesti cinci ani?

K.D.: M-a pus in situatii in care singura optiune era sa lupt, sa lucrez mai mult, sa reusesc sa imi vad de scoala si de facturi si de toate celelalte. Am reusit sa trec prin toate cu un pic de detasare, dar cu mult mai mult focus. Faptul ca in timpul studiilor am vazut cum este sa ai stabilitatea unui job in gradinita si relatia pe care o creezi cu copiii m-a ambitionat foarte mult.

 

D.R.: Cat timp te mai vezi facand asta?

K.D.: Vorbeam cu o prietena din Romania, care si ea a facut Pedagogicul si a lucrat aici ca au-pair, sa facem o gradinita in Timisoara. Ii place si ei ideea de un «after-school club», ceva cu program flexibil, sa ne putem vedea de interesele proprii, dar sa ne putem si continua pasiunea. Dar cel putin pana ma intorc in tara voi lucra tot cu copii, asta e sigur.

Autor articol: Anamaria Sandra
Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!