Un român din doi dă bani în spitale

Articol publicat in sectiunea Social pe data 20 februarie 2015

spaga25

Peste 50% dintre români oferă bani sau atenţii tuturor categoriilor de personal medico-sanitar, de la medici şi asistente, la brancardieri, agenţi de pază şi laboranţi, relevă un studiu coordonat de Ministerul Sănătăţii şi Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei.

Studiul din 2014 arată faptul că fenomenul corupţiei din sistemul de sănătate vizează cadrele medico-sanitare, personalul de conducere şi administrativ, dar şi pacienţii, care întreţin situaţia prin oferirea de atenţii sau bani, scrie Mediafax.

Potrivit cercetării, mai mult de un sfert dintre persoanele care au apelat la servicii medicale în sistemul public de sănătate în anul anterior recunosc că au oferit atenţii sau bani personalului medical.

Pe durata ultimei spitalizări, 37% dintre respondenţi au oferit bani sau atenţii medicilor, 34% asistentelor şi 25% infirmierelor, potrivit declaraţiilor acestora, în timp ce 14% dintre respondenţi declară că au oferit bani sau atenţii şi cadrelor auxiliare (brancardieri, agenţi de pază, laboranţi).

Rezultatele cercetării evidenţiază faptul că mai mult de 50% dintre pacienţi au oferit în mod voluntar astfel de „stimulente” tuturor categoriilor de personal medico-sanitar.

 

„Atenție” la solicitarea medicului

În acelaşi timp, conform studiului, astfel de „stimulente” au fost solicitate şi pentru sau de către unii medici din spitale, printr-o condiţionare directă de către medic sau indirect de către asistentă pentru medic, de către infirmieră pentru medic sau de către personalul auxiliar pentru medic.

În aproximativ 10% dintre cazuri în care pacienţii internaţi au oferit bani sau atenţii medicilor, aceasta s-a făcut la solicitarea medicului, relevă studiul. Un procent similar dintre asistentele şi dintre infirmierele (între 8% şi 10%), care au primit bani sau atenţii, au solicitat acest lucru.

Principalele motive pentru care respondenţii au oferit bani sau atenţii sunt legate, în primul rând, de dorinţa de a beneficia de consultaţii medicale mai amănunţite (mai mult de 50% dintre respondenţi), dar şi de a recompensa personalul medico-sanitar pentru serviciile prestate, de a nu sta la coadă, de a obţine mai rapid rezultatele analizelor și investigaţiilor sau pentru a beneficia de internare.

Deşi consideră, pe de-o parte, că această practică nu ar trebui să existe şi că nu este un gest normal, pe de altă parte, pacienţii afirmă că sănătatea lor depinde de acest gest sau că această practică reprezintă o formă de recompensare a muncii personalului medical. Mai mult, unii dintre respondenţii care au oferit atenţii sau bani nu văd nimic greşit în aceste practici.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!