Pe străzile Londrei: un român a locuit timp de cinci luni în case părăsite!

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Locuinţe, Poveşti româneşti pe data 19 ianuarie 2016

Londra_squatting

„Luni de zile am trăit asemenea unui melc… mai precis cu casa în spinare.” Aşa vorbeşte un român de 39 de ani din judeţul Ialomiţa despre primele sale cinci luni de zile trăite într-una din cele mai scumpe capitale europene – Londra. Neavând unde locui, acesta s-a refugiat împreună cu fratele său într-un bloc cu apartamente părăsite. Traiul a fost unul de coşmar, pentru că în astfel de case, legea junglei este cea care dictează…

 

„Din puf, în praf”

Chiar dacă era obişnuit cu greul, cu stresul, cu neajunsurile, dar şi cu condiţiile vitrege, încă de pe vremea în care locuia în România, Adrian V. spune că diferenţa a fost una uriaşă în momentul în care s-a trezit locuind într-un bloc părăsit.

„Nu am trăit în puf în ţară, dar când am ajuns aici şi m-am văzut într-un loc unde nu aveam gaz, curent electric, apă caldă… nici măcar un pat, atunci am realizat şi am simţit pe propria piele cât de greu îmi va fi. Peste tot era numai praf. Nu ştiu cum am rezistat. Cu rucsacul în spate… aşa m-am descurcat. Casele în care am stat erau case ce aparţineau Council-ului. Erau părăsite şi erau pregătite pentru a fi demolate. Autorităţile aşteptau să plece şi cei care mai rămăseseră… până nu pleca ultimul, nu aveau cum să se stingă de clădire şi să înceapă demolările. Şi tot mai era câte unul-doi care încă mai locuiau acolo… în funcţie de cum îşi găsea fiecare un loc unde să se mute. Nu pot să spun cum am găsit aceste case… când am ajuns în Londra, fratele meu deja stătea acolo. Era un fel de lege a junglei în blocuri… oricine putea intra în camera pe care o ocupai, putea lua lucruri de valoare, bani, orice aveai. Cei mai mulţi dintre cei care stăteau în apartamentele acelea abandonate erau români, însă am văzut şi polonezi, bulgari, nigerieni şi chiar câţiva englezi”, povesteşte românul de 39 de ani.

——————————————

„Nu aveai unde să găteşti, nu aveai apă caldă, nu era nimic pe jos, nu aveai pat sau dulapuri. Fiecare îşi improviza… Înainte să ajung eu acolo, îmi povestea fratele meu, fuseseră condiţii mai bune în bucătăriile apartamentelor… aragaz, cuptor, gaz cu cartelă. Unii care erau de mai mult timp acolo îşi păstraseră toate acestea şi trăiau mai bine, dar unde am stat eu… se furase tot. Am auzit că tot «ai noştri» luaseră tot.”

Adrian V., 39 de ani, a locuit timp de cinci luni de zile în case părăsite

——————————————

 

Când imaginaţia îţi face viaţa mai uşoară

Improvizaţiile au fost cele care le-au îmbunătăţit traiul celor doi fraţi. Chiar dacă le era greu, nu au renunţat şi au încercat în fiecare zi să îmbunătăţească puţinul pe care îl aveau.

 

trimiteri-sus-4

Are grijă de românii fără adăpost

Numărul românilor care stau pe străzile Londrei a crescut alarmant

Adăpost improvizat sub „șoseaua de centură” a Londrei

PRINTRE ROMÂNII DE PE STRĂZILE METROPOLEI

trimiteri-jos-4

 

„Apartamentele nu mai aveau nimic şi fiecare se descurca pe cont propriu. Eu, de exemplu, mi-am tras curent de pe scara blocului, pentru că era încă în funcţiune, nu fusese tăiat curentul, cu un cablu de aproximativ 20 de metri. Mi-am făcut rost de un reşou, nu îmi mai amintesc dacă l-am găsit la gunoi sau dacă l-am cumpărat… şeful meu mi-a dat un frigider mic şi aşa am reuşit să supravieţuiesc. Aveam baie, dar curgea doar apă rece… la două zile încălzeam apă la kettle ca să mă spăl pe cap, dar duş făceam în fiecare zi cu apă rece… De multe ori am vrut să renunţ, dar motivaţia cea mare era faptul că fiind plătit la zi, luam atunci 50 de lire pe zi… mă ambiţiona şi asta m-a determinat să rămân. Nu voiam să mă întorc acasă… ce să fac acasă? Să lucrez două săptămâni pentru 50 de lire?”, spune Adrian.

 

„Rucsacul era casa”

Toate lucrurile de valoare, povesteşte românul de 39 de ani din Ialomiţa, erau ţinute într-un rucsac pe care trebuia să îl care mereu cu el. „Erai ca un melc… cu casa în spinare. În rucsac era casa ta. Acolo, în cameră, rămânea tot ce am găsit şi tot ce am improvizat. Patul era o saltea pe care am găsit-o la pubela de gunoi… chiar o saltea king size. Mi-am găsit aproape tot ce aveam nevoie la gunoi… fără să exagerez, cred am trimis în România peste 150 de perechi de adidaşi pe care i-am găsit aruncaţi… aproape noi, de firmă, de era mai mare păcatul să îi laşi acolo”, spune Adrian despre cea mai neplăcută experienţă a sa, aceea de a trăi în case părăsite.

——————————————

„E foarte greu să trăieşti aşa… poate că nu ai grija facturilor, nu ai grija chiriei, dar trăieşti aproape la fel ca un melc… cu tot ce ai de valoare în rucsac. Un rucsac pe care îl porţi cu tine mereu… chit şi când mergi la baie. Lucrurile de valoare erau banii, ţigările, bijuteriile pe care le aveai, un lanţ sau un inel, deodorante sau chiar mâncare. Hainele, de exemplu, nu se furau, pentru că se găseau la pubele.”

Adrian V.

——————————————

 

Legea… fiecăruia

Şi atunci când nu ai nimic, tot există pericolul de a rămâne chiar şi fără acel „nimic”, spune Adrian: „E foarte greu… e legea junglei acolo. E un stres enorm pentru că mereu trebuie să îţi păzeşti bunurile, mereu trebuie să le cari cu tine peste tot. Prea multe nu îţi poţi lua, pentru că se îngreunează rucsacul. Plus că în interior trebuie să te impui de la început… să fii rău. În caz contrar, ceilalţi te privesc ca pe un fraier, chiar dacă îţi improvizezi lacăte, chiar dacă încerci să încui camera unde stai cu lanţuri sau altele… îţi sparg tot şi îţi fură tot. Mie mi s-a întâmplat de câteva ori. Mare lucru nu aveau ce să ia… dar chiar şi aşa rămâneam şi fără nimicurile acelea care îţi mai îmbunătăţeau traiul. Trebuia să fii lider acolo… pentru că erau tot feluri de oameni: hoţi, oameni ai străzii, cerşetori.”

 

Din case părăsite în corturi

Imediat după ce blocurile în care locuiau au fost demolate, Adrian a avut ambiţia să strângă bani şi să se mute într-o casă normală. Nu la fel de norocos a fost fratele său şi soţia acestuia.

„Fratele meu a stat cu soţia lui în cort. În New Cross erau 12 corturi… într-o pădure care aparţinea Căilor Ferate. Asta se întâmpla în 2009-2010. Imediat după ce s-au demolat blocurile acelea părăsite, mulţi s-au mutat în corturi… au locuit acolo 5 luni de zile, norocul a fost că au prins perioada de primăvară-vară. Mai făceau focul… când voiau să se încălzească. De spălat se spălau la biserică. Unii mergeau la săli de gimnastică sau la piscine, pentru că sunt duşuri cu apă caldă acolo. Hainele… ori le spălau la spălătorii, ori le aruncau, aşa făceau mulţi dintre cei care trăiau şi în casele părăsite. Aruncau hainele, pentru că îşi găseau altele la gunoi. Erau zone în care se găseau pubele speciale cu haine, unde oamenii aruncau ceea ce nu mai purtau în pubele speciale. Hainele… erau ultima grijă. Ca să nu mai spun de mâncare… mâncarea nu este o problemă în Londra. Cu două lire, te saturi. Îţi iei cartofi prăjiţi şi pui de la fast-food şi nu mai ai nicio grijă. Cinci luni de zile cât am stat în casele abandonate, mâncarea de bază a fost cartofi prăjiţi şi pui. Rar mai făceam ceva de mâncare la reşou.”

——————————————

De la teamă, la civilizaţie

 

„După cele cinci luni în care am stat în blocuri părăsite, eu nu am mai rezistat… dormi cu frică, nu ştii cine poate intra peste tine, când auzeam sirenele maşinilor de poliţie, credeam că vin după noi. Aşa că am reuşit să pun bani deoparte şi să mă mut într-o casă cu chirie. Să trăiesc normal… cu apă caldă, lumină, gaz, să îmi pot lăsa lucrurile de valoare în cameră… şi să nu mai fiu un melc nevoit să îşi care casa în spinare.”

Adrian V., 39 de ani, a locuit timp de cinci luni de zile în case părăsite

——————————————

Autor articol: Oana Padureanu
Etichete: , , , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!