Un stadion ca o rușine

Articol publicat in sectiunea Editorial Sport pe data 10 iulie 2014

Unul dintre site-urile de sport din România a publicat zilele acestea un reportaj legat de starea stadionului din Ghencea. Un reportaj pigmentat de fotografii din altă lume, arătând o arenă cojită, jupuită, spuneți-i cum vreți, o arenă într-o stare de degradare care, dacă va merge spre accentuare, va face stadionul din Drumul Taberei inutilizabil.

Arena se află în grija MApN, iar echipa campioană ar urma să achite suma de 25.000 de euro pentru fiecare meci jucat pe ea. Există varianta Arenei Naționale, doar că Steaua dispune de un buget de austeritate pe care patronul Gigi Becali, aflat în arest, nu are cum să-l mărească în condițiile în care nu se poate ocupa direct de afacerile sale. De altfel, anul acesta, echipa nu a făcut decât să vândă jucători, achizițiile fiind aproape inexistente, iar noul antrenor al formației are o sarcină ingrată, fiind pus în situația de a se descurca cu ceea ce are la îndemână.

Dacă Steaua ar fi evoluat doar în Liga I și Cupa României, starea arenei din Ghencea nu ar fi fost o problemă și poate că ar fi fost trecută cu vederea. Însă Steaua va juca în Liga Campionilor, iar primul meci pe acel stadion se va juca în compania norvegienilor de la Stromsgodset, care dispun de o arenă splendidă și care se vor mira, desigur, de cum poate arăta un stadion al unei echipe care cândva se afla printre gloriile Europei.

Și ne vom face iar de rușine. Și poate că acesta este punctul în care MApN ar trebui să înțeleagă că nu este capabilă să păstreze stadionul în conservare, iar Gigi Becali să înțeleagă că aceea este casa Stelei și că trebuie să ajungă la un acord cu cei de la minister.

Desigur, dacă nu pentru Steaua, măcar pentru a nu mai fi arătați cu degetul inclusiv suporterii echipei.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!