Un vot pentru Vlad Tepeș

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 17 noiembrie 2014

Diaspora română a devenit, între cele două tururi de scrutin, subiectul principal al campaniei electorale. Este pentru prima dată, după 25 de ani de la căderea comunismului, când românii din

străinătate ajung un element esențial al dezbaterilor și își fac auzită vocea într-un mod care, în țară, pare surprinzător. Odată plecat, ești uitat. Trăiesc alții în locul tău, acolo, acasă, mănâncă alții în locul tău sarmalele și tochitura, uneori au grijă alții în locul tău de proprii tăi copii și, mai ales, au grijă să voteze alții în locul tău. În acest final de an, votul „în locul” diasporei a devenit o pasiune mai puternică decât fotbalul. Să precizăm, aici, un lucru. Nu vorbim despre destinația votului tău. Ci despre actul de a vota, esențial în orice democrație. În rest, suntem liberi să ne dăm votul cui vrem sau nimănui. Din câte aud, la o secție de vot din Paris, un cetățean român a așteptat cinci ore ca să intre în cabină și să pună ștampila pe un careu care nu exista pe buletin, dar pe care l-a inventat singur. Vlad Țepeș. Un vot pentru Vlad Țepeș. Poate că e legendă, dar mi se cam pare că e adevăr. Cei care pot verifica detaliul ne vor confirma, poate. Această voință de a participa la vot și, în același timp, de a-l anula, merită luată în seamă. Fiindcă nu neapărat validitatea votului contează pentru unii, ci faptul că își pot exercita un drept constituțional. După 25 de ani, această atitudine are o puternică rezonanță. Generația dinaintea noastră a căzut pe baricade pentru acest drept. Noi, cei care avem șansa de a vedea lumea și de a trăi unde credem că ne e mai bine, le datorăm măcar acest umil gest, de a merge să punem o ștampilă. De fapt, aici se află nodul gordian al alegerilor prezidențiale din 2014. Foarte puțini mai sunt atenți la platforme, doctrine, ideologii. Intrarea în joc a diasporei a scos de pe agendă o mulțime de subiecte care, altminteri, chiar sunt cruciale pentru viitorul României. Au rămas doar câteva, printre care eterna criză a pensiilor, crâncen exploatată electoral, și, desigur, românii „de afară”. Suntem, oare, împărțiți în două Românii? Nici gând. E tot o Românie, altfel configurată, cu alte solidarități care îi asigură subzistența, cu alte mecanisme care o pun în mișcare. Se cuvine să încercăm să o înțelegem. Și să dăm dreptul oricărui român să voteze pentru Vlad Țepeș. 

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

2 pareri la “Un vot pentru Vlad Tepeș”

  1. Marin Florica Spune:

    AVETI DREPTATE DIASPORA SI-A SPUS CUVANTUL LA ALEGERILE DIN 16 NOI. TOT DIASPORA SI-A SPUS CUVANTUL SI IN 2009 CAND NU AU AJUNS SA VOTEZE CAND COZILE LA URNE ERAU INTERMINABILE, TOT DIASPORA SI-A SPUS CUVANTUL SI IN 2012, FOARTE BINE. DAR EU AM O NEDUMERIRE. NU VREAU SA FIU INTELEASA GRESIT, NU AM NIMIC CU ROMANI STABILITI IN STRAINATATE AU PLECAT PT O VIATA MAI BUNA. DACA ATI PLECAT SI VATI STABILIT ACOLO PE PAMANT STRAIN DE CE NE HOTARATI VIITORUL? NU SUNTETI PLATITORI DE TAXE SI IMPIOZITE, NU TRAGETI TARGA PE USCAT CU NOI, NU ATI AVUT TAIATE SALARIILE, PENSIILE, AJUTOARELE DE HANDICAP, INDEMNIZATIILE DE CRESTERE A COPIILOR, LAPTELE PRAF.DA SA VOTEZE ROMANII CARE LUCREAZA TEMPORAR AFARA SI CARE SE INTORC DE FIECARE DATA LA FAMILIE. STIM CA TRIMIT BANI IN TARA CARE SE MATERIALIZEAZA IN CONSTRUCTII PERSONALE, IN CHELTUIELI IN MARCHTURI, NU IN INFIINTAREA DE LOCURI DE MUNCA,SAU IN DESCHDERI DE AFACERI PENTRU CREAREA DE LOCURI DE MUNCA. DECI EU SUNT DE PARERE CA ACEI ROMANI CARE SUNT STABILITI DEFINITIV IN STRAINATATE SA VOTEZE IN TARA UNDE SUNT STABILITI PT CA COLO COTRIBUIE LA BUGETELE LOCALE SAU ALE TARII RESPECTIVE.

  2. udrea Spune:

    NU MAI COMENTA CA-I SA TE TREZESTI CU SERVICIILE CARE I-AU MANIPULAT PE BOII DIN DIASPORA SI TE DAU LA PRODUS.AVETI GRIJA, DE AZI INAINTE,LUCRURILE SE SCHIMBA…ROMANIA NU A FOST INDEPENDENTA…INCEPAND DE AZI-16NOV-NU MAI EXISTA…SI O SA MAI VORBIM

Spune-ti si tu parerea!