Undă verde pentru arestarea lui Vâlcov

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 3 aprilie 2015

Planul Senatului a votat, miercuri, în favoarea încuviințării arestării și extinderii urmăririi penale pe numele fostului ministru de finanțe Darius Vâlcov, acuzat de trafic de influență. Senatorii au admis solicitarea procurorilor anticorupție de extindere a urmăririi penale cu 120 de voturi pentru, 18 voturi împotrivă și un vot anulat. Din cei 168 de senatori, 139 au fost prezenți în sală. În ceea ce privește încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Darius Vâlcov, au fost 106 voturi pentru la 28 de voturi împotrivă, iar un vot a fost anulat. În cazul cererii de arestare a fostului demnitar au fost prezenți în sală mai puțini senatori, respectiv 135. Așadar, Senatul a permis DNA să ceară în instanță arestarea lui Darius Vâlcov, întrucât a fost întrunită majoritatea simplă, adică a senatorilor prezenți în plen, regulamentul fiind modificat după scandalul iscat pe marginea votului în cazul senatorului Dan Șova.

Parlamentarii au votat miercuri a doua cerere DNA de arestare a lui Vâlcov, după ce săptămâna trecută mai avizaseră favorabil o solicitare a procurorilor anticorupție. De această dată, a fost vorba despre dosarul în care procurorii au găsit, printre altele, peste o sută de tablouri de autori celebri, lingouri de aur și sume însemnate ascunse de fostul ministru sau apropiați ai săi.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!