Underground

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 7 aprilie 2014

Underground nu mai e un subiect, ci un titlu. Găsim cărți, reportaje, poezii, filme, în sfârșit, aproape tot ce vrem, sub acest nume. Încă din anii ’30 ai secolului trecut, termenul a fost lansat în presă de faimosul (pe atunci) Joseph Kessel, care, evreu fiind, participa incognito la întâlnirile adepților lui Hitler, prin subsolurile Berlinului, publicând apoi fulminante reportaje despre adevărata față a viitorului dictator. Abia după douăzeci de ani istoria i-a dat dreptate. Dar, de atunci, undergroundul s-a dovedit o sursă inepuizabilă de subiecte pentru jurnaliști. Și nu numai pentru ei. Termenul e un amestec de real și de metaforic, un „sub pământ”, dar și un „misterios”, „ascuns”, dacă nu chiar „inițiatic”. Căci imaginea grotei ne urmărește, încă din preistorie, și, indiferent de nivelul civilizației, rămâne un semn neschimbat al misterelor pământului. Ceea ce face ca interlocutorul ziarului nostru de astăzi, muncitor la metrou, să trăiască, fără să știe, în mijlocul tainelor subterane, adânc și metodic explicate de Mircea Eliade. Chiar și în lumea reală, însă, munca lui își are tainele ei. Prima dintre ele, relația specială cu noaptea. Și, desigur, cu somnul. „Când tu munceşti, toată lumea doarme, când tu dormi, toată lumea munceşte”, spune el, intuind că ceva nu e în regulă cu această ieșire din ritm, care îi anulează viața socială. Firește, românul nostru nu e singurul care muncește la metrou. Dar asta nu înseamnă că nu face parte dintr-o categorie specială de muncitori, mai ales dacă sunt și imigranți: cei care nu văd lumea. Omul nostru lucrează șase zile din șapte, iar în a șaptea doarme. Când iese afară din tunel, de obicei e noapte. Când intră în tunel, e ori noapte, ori se crapă de zi, ori se cam înserează. Soarele și-l amintește de pe când era în țară, și apoi în ziua de azi poți oricând să-ți cumperi o poză cu soarele și să o pui sub veioză. Plus că îl poți vedea și pe calculator. Ideea e că românul nostru lucrează în tunelul metroului fiindcă e cea mai bună soluție de a câștiga niște bani. Nu chiar o avere, că doar nu din muncă se câștigă averile, dar măcar un pic mai mult decât dacă ar fi lucrat la lumina zilei, undeva, „afară”. În toiul nopții, are, încă, ambiție. Casa de acasă o vede și fără să iasă afară, o construiește și o repară în gând. Va ajunge el și la casa aceea. Într-o zi. 

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!