Carmen Iohannis aleargă la ștafetă

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 27 mai 2016

630 iohannisCarmen Iohannis va participa la Semimaratonul Sibiu 2016, unde va alerga la proba de ştafetă 4X5 kilometri pentru copiii născuţi prematur, acesta fiind cel mai susţinut proiect din cele 21 înscrise.

Potrivit organizatorilor, Carmen Iohannis s-a înscris singură pe site-ul semimaratonului şi a ales să susţină proiectul „Împreună dăm startul la viaţă”, acesta fiind proiectul cu cea mai mare susţinere, din banii care se vor aduna urmând să fie achiziţionată aparatură pentru secţia de Neonatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

„A fost o surpriză şi pentru noi că doamna Carmen Iohannis a ales să participe la semimaraton. Ne onorează foarte mult această participare. Dânsa este din Sibiu şi cunoaşte deja evenimetul foarte bine şi cunoaşte şi proiectele înscrise. Ne onorează la fel ca şi ceilalţi 2.600 de particpanţi înscrişi, pentru că noi facem acest eveniment pentru comunitate şi chiar dacă unele nume care apar din când în când pe listele semimaratorului ies în evidenţă, nouă ne place să credem că fiecare dintre cei care aleargă pentru o cauză sunt eroi. Am fost în contact direct pentru anumite detalii, dar dânsa s-a înscris direct folosind site-ul”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Ciprian Ciocan, director executiv Fundaţia Comunitară Sibiu, organizator al Semimaratonului.

Întrebat dacă soţia preşedintelui Iohannis a avut nelămuriri în ceea ce priveşte competiţia, Ciprian Ciocan a spus că Prima Doamnă a întrebat despre dificultăţile din traseu, ea urmând să alerge aproximativ cinci kilometri, la ştafetă.

„M-a întrebat despre anumite proiecte, cum arată traseul, pentru că nu a mai alergat curse de acest fel, care sunt cursele, ce dificultăţi există pe traseu. Dânsa va alerga aproximativ 5 kilometri pe o ştafetă 4 X 5 kilometri”, a mai spus Ciprian Ciocan.

Carmen Iohannis şi-a adus şi elevi la Semimaraton, după cum a precizat organizatorul, fiind elevi de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” atât în organizare, cât şi în competiţie.

„Sunt şi nişte elevi ai domniei sale de la Gheorghe Lazăr care aleargă pentru aceeaşi cauză, dar sunt elevi ai doamnei Iohannis care sunt voluntari pe traseu. Doamna Carmen Iohannis va alerga pentru Baby Care. A primit susţineri, însă nu avem o cifră deocamdată. Ceea ce putem spune este proiectul «Împreună dăm startul la viaţă» este cel mai susţinut proiect. Cel mai probabil, minunile pe care le face doamna doctor Livia Ognean, care şi ea va alerga la Semimaraton, dar şi performanţa vizibilă a secţiei fac ca proiectul să aibă susţinere largă”, a mai declarat Ciprian Ciocan.

Aproximativ 2.600 de persoane s-au înscris pentru una dintre cursele Semimaraton Sibiu 2016, cel mai tânăr participant având 4 ani şi cel mai vârstnic 62.

Aceasta este cea de-a cincea ediţie a Semimaratonului şi prima în care startul se va da diferenţiat din cauza numărului mare de alergători, dublu faţă de ediţia anterioară.

Potrivit organizatorilor, alergătorii susţin cauza preferată prin achitarea taxei de participare, iar susţinătorii pot face donaţii directe pe web-site-ul evenimentului. Până acum s-au strâns aproape 300.000 de lei, iar susţinerile continuă până la data de 1 iunie.

630 iohannis

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!