Vă e „Dor de casă”?

Articol publicat in sectiunea Evenimente românești pe data 27 aprilie 2015

Londra_Dor de casa

Vă lipsește România, dar nu aveți în plan să ajungeți în săptămânile următoare pe pământ românesc? Vă anunțăm că există o modalitate prin care puteți să mai domoliți dorul de casă. Mai exact, un colț din țara noastră va fi adus în Londra pe 24 și 25 mai, prin intermediul evenimentului „Dor de casă”.

Ce va fi? O întâlnire a românilor, o petrecere câmpenească cu muzică populară, muzică modernă, expoziție și târg de produse artizanale, companii de recrutare, restaurante românești, zonă de joacă pentru copii și paradă de costume populare. Toate le veți vedea la Londra peste o lună de zile în Allianz Park, Greenlands Lane, Hendon, NW4 1RL. Prețul unui bilet este de 30 de lire, pe zi.

Pe lângă atmosfera de sărbătoare, scopul evenimentului este de a proiecta o viziune nouă, o imagine de unitate, solidaritate, decentă a românilor din UK. „Schimbarea percepției se face în general prin fapte bune, prin cum ne prezentăm celorlalți. Este un eveniment pentru absolut toată lumea, pentru toate gusturile și pentru toate vârstele, dar și pentru toate buzunarele”, a declarat, pentru Diaspora Românească, Daniela Vițelaru, purtătorul de cuvânt al evenimentului „Dor de casă”, care ne oferă toate detaliile și surprizele pe care le veți vedea pe 24 și 25 mai.

 

Diaspora Românească: Când și cum a pornit ideea de a organiza acest eveniment?

Daniela Vițelaru: Acest eveniment a fost o dorință mai veche a unuia dintre organizatorii evenimentului, Simion Cuc. El a dorit să pună pe picioare un astfel de concept încă din 2007. Desigur, la acea vreme nu erau nici atât de mulți români, iar ideea a fost pusă într-un sertar și păstrată pentru mai târziu. Așa s-a făcut că, întâlnindu-l pe Norbert Călinoiu, un alt român care trăiește în Londra și care avea o dorință similară, au decis să își unească dragostea de țară și forțele financiare și să pornească în această aventură de proporții. Eu am auzit pentru prima dată de intențiile lor în noiembrie anul trecut când, aflându-mă la vot, mi-au povestit despre ce vor să facă și m-au întrebat dacă mă alătur. Îmi arătau atunci mulțimea oamenilor care veniseră să voteze și țin minte fraza lui Norbert: «Vezi, Daniela, ce frumoși și civilizați sunt oamenii aceștia care au stat cu orele la rând să voteze? Aceasta este imaginea pe care trebuie să o promovăm în UK, a românilor decenți, de bun gust.» Așa a început totul.

————————————–

„Copleșiți de percepția din ce în ce mai negativă a românilor în lume, considerăm că este important să punem împreună elemente care să aducă un plus de pozitivitate la nivel internațional și să arătăm celor care nu ne cunosc cum este România cu adevărat. Așa a luat naștere ideea primului eveniment cultural de proporții organizat vreodată în comunitatea românească din Marea Britanie. «Dor de casă» reflectă pe deplin conexiunea puternică a celor care trăiesc în diaspora cu țara lor, cu originile lor. Acest festival a fost gândit ca o petrecere câmpenească, organizat pe parcursul a două zile și are în vedere să reunească mii de români într-o locație iconică din Londra.”

„Dor de casă”

————————————–

 

D.R.: Care este scopul evenimentului?

D.V.: Să ne unim cu mic, cu mare, în cel mai reprezentativ eveniment cultural organizat de comunitatea românească privată de la Londra. Fiecare dintre noi să fim parte din ceva ce ne privește – imaginea noastră – și care ne afectează, dacă nu facem chiar nimic. Să proiectăm o viziune nouă, o imagine de unitate, solidaritate, decentă a românilor din UK. Schimbarea percepției se face în general prin fapte bune, prin cum ne prezentăm celorlalți. Este un eveniment pentru absolut toată lumea, pentru toate gusturile și pentru toate vârstele, dar și pentru toate buzunarele. Scopul este să fim cunoscuți din interior, cu toate elementele care ne caracterizează.

————————————–

„Evenimentul promovează imaginea României în Marea Britanie prin artă tradițională, muzică ușoară și populară, expoziții de meșteșuguri, gastronomie și târg de produse artizanale. Acestui demers s-au alăturat numeroase grupuri de români de la Londra, care au simțit nevoia unei implicări mai active în prezentarea comunității românești din Marea Britanie, prin manifestări culturale vizibile, de amploare, cel de față. Nume mari din show-biz vor veni din România să încânte comunitatea românească din UK și pe toți invitații de alte naționalități ai acesteia. Doar împreună vom alina dorul de casă și ne vom prezenta în fața oaspeților englezi, așa cum nu ne-au cunoscut niciodată.”

„Dor de casă”

————————————–

 

D.R.: De ce vor avea parte românii care vor fi prezenți?

D.V.: Evenimentul are multe componente, este ca un mic univers: muzică populară, muzică modernă, expoziție și târg de produse artizanale, companii de recrutare, restaurante românești, zonă de joacă pentru copii și paradă de costume populare pentru micuți organizată de singura școală de televiziune pentru copii din Londra – Junior International. Surprizele sunt foarte multe, ideea de ansamblu este că va fi o petrecere câmpenească de amploare și vă așteptăm cu drag.

————————————–

„Surprizele sunt nenumărate. Comunitatea românească este superbă, deși este formată din mai multe grupuri, ceea ce este și normal, toți au arătat că, atunci când este cazul să se unească, știu să o facă! Nici nu mi-am dat seama, în cei cinci ani de trai în Londra, cât de minunați sunt românii. S-au alăturat deja mii, ne onorează ca și națiune, frumusețea României crește prin unitate. Avem spațiu de 7.000 de persoane pe zi, sper să avem loc. Plus că a fost invitat și președintele României, șansele să vină sunt foarte mari.”

Daniela Vițelaru, purtător de cuvânt „Dor de casă”

————————————–

 

D.R.: Putem spune că, prin intermediul acestui eveniment, un colț de România va fi prezent la Londra?

D.V.: Acest lucru s-a și dorit: să aducem o fărâmă de România în Londra și să o prezentăm străinilor așa cum ei nu ne-au cunoscut niciodată. Românii din comunitatea de aici se vor bucura de muzică tradițională și de bucate din toate zonele țării. Fiecare este invitat să își promoveze afacerea la standuri, să se implice activ în bunul mers al comunității, să invite un prieten, să fie un membru activ la propria-i existență. Ceea ce nu au înțeles românii este că fiecare dintre noi este foarte important pentru ce ni se întâmplă tuturor la o scară largă. Doar șlefuind imaginea pe care o avem, ne va aduce în timp și mai mult respect ca și națiune. Acest eveniment este mai mult decât o distracție în două zile de Bank Holiday – 24 și 25 mai. „Dor de casă” este, pur și simplu, acțiunea prin care tuturor ne pasă, este mai mult metaforic, întrucât majoritatea românilor din Marea Britanie au bani să meargă în România ori de câte ori le este dor de casă. Acesta este unicul eveniment de asemenea amploare, un eveniment pentru familie, asta este partea cea mai frumoasă. Familia ROMÂNIA!

————————————–

Dor de casă: 24 și 25 mai 2015

 

  • Când: 24 și 25 mai 2015, între orele 12.00-20.00.
  • Unde: Allianz Park, Greenlands Lane, Hendon, London NW4 1RL.
  • Preț bilet/zi: £30.
  • Prezentatorul spectacolului: actorul Văru’ Săndel.
  • Reprezentații artistice:
  •                 24 mai: Florin Vasilică, Daniela Condurache, Mariana Deac, Smiley, Adda;
  •                 25 mai: Steliana Sima, Mioara Velicu, Cornelia și Lupu Rednic, Delia, Shift.

————————————–

 

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!