Va intra Rusia în război cu Europa?

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 4 septembrie 2014

Putin, Merkel, Obama_1

În timp ce președintele Traian Băsescu l-a catalogat pe Vladimir Putin un „bolnav care crede că poate reface” Uniunea Sovietică, senatorii americani cer ca SUA să trimită arme Ucrainei pentru a putea lupta cu ceea ce ei numesc „invazia Rusiei”. În paralel, președintele Ucrainei anunță că e în război cu Rusia, în timp ce președintele Putin evocă pentru prima dată crearea unui nou stat în estul Ucrainei.

În timpul unui discurs despre criza din Ucraina ținut la întâlnirea anuală cu ambasadorii români, președintele Traian Băsescu l-a catalogat pe Vladimir Putin drept un „bolnav care crede că poate reface” Uniunea Sovietică. Șeful statului a cerut NATO să își consolideze prezența pe flancul estic și să suplimenteze numărul navelor militare din Marea Neagră, pentru a descuraja posibile acțiuni ale Rusiei. „Elemente de descurajare trebuie să existe (…) pentru a putea descuraja idei ale vreunui bolnav care crede că poate reface zonele de influență ale fostului URSS. Nu am dubii că NATO va funcționa și garanțiile de aplicabilitate ale Articolului 5 nu pot fi puse sub semnul întrebării”, a declarat Băsescu.

Președintele a declarat că nu există un pericol pentru România „în mod rațional, dar să ne pregătim și pentru irațional, pentru că se dovedește că iraționalul poate exista”. De asemenea, Traian Băsescu a cerut ca statele europene și membre NATO să trimită arme forțelor ucrainene, pentru ca acestea să poată face față acțiunilor Rusiei, precizând ironic că soldații ucraineni „s-au săturat de câte câști le-au fost trimise”.

 

Arme americane pentru ucraineni?

Pe aceeași idee merg și câțiva importanți senatori americani care cer ca SUA să trimită arme Ucrainei pentru a putea lupta cu ceea ce ei numesc „invazia Rusiei”. În timp ce în SUA are loc această dezbatere, președintele Barack Obama vine în Europa, pentru a liniști membrii NATO speriați de agresiunea Moscovei.

Robert Menendez, șeful Comitetului senatorial pentru Relații Externe din SUA, consideră că președintele rus Vladimir Putin trebuie să plătească pentru „agresiunea” din Ucraina, în vreme ce senatorul republican John McCain este de părere că „aceasta nu e o incursiune, ci o invazie”, scrie BBC. „Trebuie să le dăm ucrainenilor posibilitatea de a lupta și de a se apăra”, a precizat senatorul Menendez, care a exclus trimiterea de trupe americane sau NATO pe teren.

„Nu mai este vorba de niște rebeli separatiști, ci despre o invazie rusă directă. Trebuie să o recunoaștem ca atare”, a declarat oficialul american pentru CNN.

Separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei au câștigat teren în ultimele zile, aparent și ajutați de trupele ruse care au trecut granița săptămâna trecută. Acțiunile armate nu mai au loc doar la Donețk și Luhansk, ci și la Mariupol.

Reacțiile generate de acțiunile trupelor ruse în Ucraina sunt ample. Însuși Putin a cerut organizarea de discuții privind „statalitatea” estului Ucrainei, în vreme ce așa-zisul Grup de Contact pentru Ucraina își va începe activitatea la Minsk, în Belarus, unde se vor reuni reprezentanți ai Ucrainei, Rusiei și OSCE. Săptămâna trecută, discuțiile directe între Putin și omologul ucrainean, Petro Poroșenko, s-au încheiat cu un eșec.

 

Obama: Soluția militară nu e „în cărți”

În pofida apelurilor senatorilor americani, Obama a declarat încă de săptămâna trecută că exclude orice intervenție militară împotriva Rusiei, deși a căzut de acord cu Angela Merkel asupra faptului că Moscova este responsabilă pentru faptele separatiștilor, pe care îi susține și îi înarmează.

Liderul de la Casa Albă a catalogat mișcările de trupe rusești în Ucraina drept o incursiune, la scurt timp după ce președintele Traian Băsescu a spus, pe același subiect, că nu asistăm la o invazie, ci mai degrabă la o infiltrare a militarilor ruși. Barack Obama a promis că-l va chema pe liderul de la Kiev la Casa Albă, în septembrie, iar între timp, se pregătește un summit NATO și noi sancțiuni pentru Rusia.

Reuters a anunțat că, pe 13 august, în urma luptei dintre forțele guvernului de la Kiev și rebeli, peste 100 de soldați ruși și-au pierdut viața. Consiliul pentru Drepturile Omului a declarat că trupurile au fost găsite fără documentația care să dovedească că au fost în Ucraina și cu certificate de deces pe care scrie că au murit în alte părți, o situație care nu face altceva decât să crească și mai mult furia familiilor lăsate în urmă.

Cu toate acestea, conflictul continuă. Mii de locuitori au plecat, sâmbătă, din orașul-port Mariupol, alăturându-se astfel celor 155.800 de oameni care și-au părăsit locuințele în timpul luptelor din estul Ucrainei. Totuși, Reuters a anunțat, duminică, că Ucraina a predat Rusiei zece parașutiști ruși, iar Moscova a eliberat 63 de soldați ucraineni care intraseră pe teritoriul rus săptămâna trecută.

 

Putin vrea un nou stat în estul Ucrainei

Crearea unui stat trebuie abordată în discuțiile privind încheierea conflictului din estul Ucrainei, a declarat duminică președintele rus, citat de Ziare.com.  Vladimir Putin a evocat pentru prima dată un astfel de statut pentru regiunile unde se confruntă forțele ucrainene și rebelii pro-ruși, relatează AFP, citată de Mediafax.

„Trebuie să începem imediat discuții substanțiale (…) privind organizarea politica a societății și crearea unui stat pentru sud-estul Ucrainei, pentru a proteja interesele legitime ale persoanelor care trăiesc acolo”, a declarat președintele Putin, citat de presa rusă.

Până în prezent, Rusia a cerut doar ca regiunile orientale din Ucraina, majoritar rusofone, să beneficieze de mai multă autonomie, într-un sistem federal mai puțin centralizat. Vladimir Putin, care s-a exprimat în cadrul unei emisiuni televizate înregistrate vineri, nu a evocat problema amenințării cu sancțiuni formulate de occidentali, care acuză Rusia de implicare militară în Ucraina.

 

Rușii câștigă aeroportul din Luhansk

Forțele ucrainene au fost nevoite să se retragă din principalul aeroport al orașului ucrainean Luhansk, după ce s-au luptat, luni, cu un batalion de tancuri ruse, au anunțat surse din armata ucraineană.

„Soldații ucraineni au primit un ordin și s-au retras organizat din aeroportul Luhansk și satul Georgiivka”, a anunțat purtătorul de cuvânt al armatei, Andrei Lisenko, potrivit France24. „Judecând după precizia loviturilor, trupe profesioniste din artileria forțelor armate ruse sunt cele care deschid focul”, a mai spus Lisenko.

Anterior acestui anunț, armata ucraineană precizase că trupele ucrainene se luptă cu o divizie de tancuri rusești. „Lupta dintre parașutiștii ucraineni și un batalion de tancuri al forțelor armate ruse continuă, cu scopul controlării aeroportului Luhansk”, a arătat purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Leonid Matiuhin. Luni, președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a denunțat încă o dată „agresiunea directă și deschisă” a Rusiei, care a schimbat radical echilibrul dintre forțele ucrainene și separatiștii pro-ruși pe câmpul de luptă.

Anterior declarațiilor lui Poroșenko, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a negat că Rusia ar avea trupe în Ucraina și a subliniat că Federația Rusă nu va efectua nicio intervenție militară în țara vecină.

 

Putin: „Dacă vreau, ajung la Kiev în două săptămâni!”

Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, că ar putea prelua controlul în „două săptămâni” asupra capitalei ucrainene. „Dacă vreau, ajung la Kiev în două săptămâni”, ar fi spus Putin, scrie Ziare.com. Potrivit cotidianului italian La Repubblica, citat de International Business Times, liderul rus a făcut această amenințare pe 29 august, în cadrul unei convorbiri telefonice cu președintele Comisiei Europene.

Barroso, care urmează să fie înlocuit la șefia Comisiei Europene de Jean-Claude Juncker, a povestit întâmplarea la summit-ul extraordinar de la Bruxelles, din acest weekend. Sursa citată menționează că, la summit, impunerea de noi sancțiuni pentru Rusia nu a fost îmbrățișată de reprezentanții tuturor statelor, iar Ungaria, Slovacia și Cipru au manifestat o puternică rezistență.

Pe de altă parte, cancelarul german Angela Merkel a evocat ipoteza că, după Ucraina, ar putea urma Estonia și Letonia. Mai mulți participanți au fost de acord că „nu există limite pentru imprevizibilul Putin”.

 

UE dă ultimatum Rusiei

Uniunea Europeană a dat Rusiei un răgaz de o săptămână pentru a înceta acțiunile din Ucraina, altfel va adopta noi sancțiuni față de ruși. Dacă în acest timp Moscova nu își retrage trupele și echipamentul militar din Ucraina și nu depune eforturi pentru găsirea unei soluții diplomatice, atunci – la finalul acestui răgaz – liderii europeni ar putea da undă verde sancțiunilor, a declarat Herman van Rompuy, președintele Consiliului, care a adăugat că „CE este pregătit să ia acțiune în lumina deteriorării situației din Ucraina. Toată lumea este conștientă că trebuie să reacționăm urgent.”

Concluzia reuniunii de la Bruxelles a fost, se pare, sub așteptările liderilor europeni, în minoritate, ce-i drept, care au insistat pentru acordarea de asistență armată Ucrainei. „Rusia este, practic, în război cu Europa. Trebuie să trimitem ajutor militar Ucrainei”, spunea Dalia Gribauskaite, președinta Lituaniei. Luni, ministrul ucrainean al apărării, Valeri Gheletei, a declarat că Ucraina se află în fața unui „mare război” cu Rusia, în care pierderile vor ajunge la zeci de mii de morți. 

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!