Vaccinuri înainte de călătorie

Articol publicat in sectiunea Social pe data 24 iulie 2014

Dacă plănuiţi să plecaţi în vacanţă într-o ţară tropicală, medicii vă recomandă să vă informaţi cu atenţie asupra vaccinurilor pe care trebuie să le faceţi înainte de a pleca în călătorie, atrage atenţia Digi24.

Cel mai important lucru pe care trebuie să-l ştiţi este că tipurile de vaccinuri obligatorii diferă în funcţie de ţara în care călătoriţi. De exemplu, dacă vreţi să mergeţi în state africane, trebuie să vă imunizaţi împotriva febrei galbene. Iar dacă plecaţi în Armenia, vaccinarea împotriva meningitei este obligatorie.

Imunizarea la difterie, tetanos sau poliomielită este impusă înainte de o plecare în Gabon.

Oricum, imunizarea se face cu cel puţin 6-8 săptămâni înainte de plecare. În afară de cele obligatorii, medicul epidemiolog vă poate recomanda şi alte vaccinuri sau alte medicamente de care puteţi avea nevoie, în funcţie de ţara în care mergeţi. În plus, specialistul vă poate da informaţiile corecte despre bolile la care sunteţi expuşi, adaugă Digi24.

Ultimul pas pe care trebuie să îl faceţi este să vă obţineţi carnetul de vaccinări. Trebuie să purtaţi documentul cu dumneavoastră, alături de asigurarea medicală. Conform normelor internaţionale, în unele ţări riscaţi să fiţi opriţi la frontieră dacă nu aveţi dovada că sunteţi vaccinat împotriva bolilor din zonă.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!