Vâlcov rămâne după gratii

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 24 aprilie 2015

Fostul ministru al finanțelor, Darius Vâlcov, rămâne în arest preventiv, au decis, luni dimineață, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Hotărârea instanței supreme este definitivă, așa că fostul demnitar nu poate face recurs, transmite Realitatea TV. Deși Vâlcov a prezentat numeroase argumente pentru ca arestul preventiv să fie înlocuit cu o măsură mai blândă, cum ar fi arestul la domiciliu sau controlul judiciar, judecătorii de la Înalta Curte au respins solicitarea fostului ministru. Vâlcov a invocat în fața instanței supreme faptul că a colaborat cu procurorii, că le-a înmânat acestora 47 din cele peste 100 de tablouri cumpărate cu bani din mită și că și-a recunoscut faptele.

Darius Vâlcov a stat în arest la domiciliu din 26 martie până în 2 aprilie, când a fost arestat preventiv pentru 23 de zile, până în 24 aprilie inclusiv. Instanța supremă a admis, în 2 aprilie, contestația procurorilor DNA în cazul deciziei de arestare la domiciliu a lui Vâlcov luată de un judecător de drepturi și libertăți de la ICCJ. Decizia a fost luată după ce procurorii l-au acuzat de trafic de influență, pentru că ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate. Ulterior, procurorii au extins acuzațiile aduse acestuia, inițial fiind începută urmărirea penală pe numele fostului ministru pentru trafic de influență.

Darius Vâlcov este acuzat și că a folosit informații obținute când a fost primar, senator și ministru, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură. Procurorii susțin că aceste firme erau deținute de Vâlcov, dar erau administrate prin interpuși. Între timp, anchetatorii au confiscat peste 100 de tablouri cumpărate de Vâlcov prin intermediari, cu bani obținuți din mită. Fostul demnitar intenționa să își deschidă o galerie de artă cu operele semnate de pictori celebri.

Fostul ministru al finanțelor le-a propus procurorilor să încheie un acord de recunoaștere a vinovăției sale, însă a fost refuzat, au declarat surse din rândul anchetatorilor.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!