Vanzatorii de iluzii

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 4 martie 2012

Plecarea la munca in strainatate nu e nici pe departe un mecanism coerent, in stare de functionare, cu reguli clare, vizibilitate buna si centura de siguranta in caz de accident. Chiar si dupa douazeci de ani de democratie, plecarea este o aventura pe cont propriu. Se pune, ce-i drept, problema legalitatii. Vrem sa plecam, dar nu incalcand legi si transformandu-ne in infractori. Vrem sa plecam „curat”, ca sa avem, „dincolo”, o sansa cat de mica. Plecarea este, in general, umila si aproape corecta. Cu o sarsana, un telefon mobil cu care, la nevoie, „suni la un prieten”, cu un pasaport turistic care ne lasa in pace vreme de trei luni intr-un an. Dupa aia, om trai si-om vedea. De fapt, singura ilegalitate se afla, de obicei, aici. Fiindca multi dintre noi depasim cu lunile, daca nu cu anii, cele trei luni de sedere turistica in strainatate. Daca nu avem bafta sa primim un permis de munca (dar cum, in UK, tara tuturor restrictiilor?), ne rugam doar sa nu fim prinsi de cei de la imigrari, care, intr-o secunda, si-ar da seama ca n-avem ce cauta pe-acolo, si asta de multa vreme… dar, in singuratatea tentativei noastre de a gasi un loc mai bun pe lume, apar diverse companii care se declara antrenate in astfel de sporturi. Ne conving sa nu ne facem nicio grija. Sa dormim linistiti, ei se ocupa de viitorul nostru. Si nu putem spune ca n-o fac, odata ce, la final, ne pomenim si fara bani si fara job. Nu ni s-a schimbat viitorul? S-a schimbat!

Nu exista o statistica a firmelor de plasare a fortei de munca in strainatate. Multe apar si dispar ca prin farmec. Altele rezista pe piata si mai reusesc sa faca niste contracte cu companii straine (micute, mai ales in constructii si agricultura). E, totusi, ceva. Mai exista si Ministerul Muncii, prin care se deruleaza unele contracte, dar nici acestea nu sunt de mare anvergura si nici nu acopera tari in care se mentin restrictiile pentru romani. Nu exista, va sa zica, formula perfecta. Drumul sigur. Destinul cu semafor. Sansa de a trece numai pe verde. Exista o sumedenie de mici posibilitati, care se pot dovedi carari posibile, bune de batut cu piciorul, sau drumuri inselatoare, pe care iti rupi gatul din cauza poleiului. Fiindca, in UK se aluneca al naibii. Pentru imigranti, in UK e ghetus tot timpul anului, si nu scapi decat daca dai cu sare sau iti cumperi patine. Ambele produse se gasesc la aceleasi companii romanesti ciudate, care promit si sare si patine, dar care vand, de fapt, cutii minunate, multicolore, de iluzii.


Etichete: , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!