Vaporul lungilor așteptări

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 17 martie 2014

A fi chelner nu este o situație percepută ca destin. Nu poți fi chelner decât temporar. Asta, desigur, dacă nu ai visat din copilărie să ajungi chelner. Nu orice chelner, ci unul de mare clasă, și nu oriunde, ci într-un local majestuos, unde limuzinele se preling silențioase, depunând domni morocănoși, cu monoclu și joben, însoțiți de doamne elegante, foșnind ademenitor și mirosind a primăvară pierdută în mediteranele unui vis intangibil. Există și asemenea maeștri ai chelneritului de înalt nivel, bățoși și demni ca niște ambasadori proaspăt numiți într-o țară bananieră, dar îndemânatici, atenți, respectuoși, purtând marca unei aristocrații care, chiar dacă nu e autentică, păstrează, măcar, aparențele. În afara acestor seniori ai restaurantului, nu prea găsim nicăieri figura profesionistului, ci ne ciocnim de diverse tipuri de amatori. Cei mai simpatici sunt studenții, care mișună în vacanțe prin localurile de pe malurile oricărei ape curgătoare sau stătătoare și pe cușmele munților cei mai sălbatici, în căutarea unui câștig care să asigure câteva luni de chirie sau câteva cărți cumpărate la second hand.

Dar, dintre toate genurile de chelneri temporari, cei cu poveștile cele mai spectaculoase sunt imigranții. Pentru ei, această meserie este o salvare și, în același timp, o incertitudine. Ieșiți din abisul șomajului, chelnerii imigranți se află într-o perpetuă tranziție, dinspre o căutare fără obiect către un scop pe care nu l-au descoperit încă. Mulți dintre ei – printre care și Alina Mihaela Bucur, interlocutoarea ziarului nostru de astăzi – au studii superioare. Ceea ce nu înseamnă neapărat că se consideră prea învățați ca să pună pe masă o farfurie cu scoici și nici prea cărturari pentru a turna în pahare o șampanie de proveniență suspectă. Dar e limpede că această meserie este, pentru ei, un vapor care îi menține la suprafața apei, îi ferește de furtuni, dar merge într-o direcție greșită. De pe vaporul cu chelneri nu poți coborî decât într-un port unde poți schimba destinația, iar până la port, marea rămâne infinită. Nu prin nesfârșirea ei, ci prin greutatea așteptării. Alina vede, de pe vaporul ei cu chelneri, un port care s-ar putea numi birou de avocatură. Dar nu știe dacă va ajunge neapărat acolo unde o duc școlile și diplomele, fiindcă viața de imigrant trece prin curenți ciudați. Reci sau calzi, curenții din lumea imigrației par creați special pentru a transforma orice mare liniștită într-un vârtej și orice drum drept într-un labirint. A fi chelner, în aceste condiții, nu e chiar atât de rău. Dar nici nu e altceva decât forma congelată a unei așteptări fierbinți. 

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!