Veniturile vedetelor după divorț

Articol publicat in sectiunea Monden pe data 29 mai 2014

Valentina Pelinel, Gabriela Cristea, Bianca DragusanuDivorțul este o piatră de încercare grea pentru oricine, nu doar pentru vedete. Se pare, însă, că unii se mobilizează mai repede după un astfel de eveniment și pornesc cu mai mult spor în afaceri. Iată care sunt vedetele pe care separarea le-a făcut să se apuce de businessuri.

Valentina Pelinel a dat lovitura la New York

Frumoasa Valentina Pelinel nu mai suferă după despărțirea de soțul său, Cristian Boureanu. Sau cel puțin pare că a găsit cu ce să se trateze. S-a apucat de creat bijuterii! Fostul fotomodel a lansat deja, împreună cu o bună prietenă, o linie de bijuterii unicat pe care le comercializează atât peste Ocean, cât și în România.

„Mădălina Flusberg locuiește de mică în America și știe foarte bine domeniul. Ea creează bijuterii de foarte mult timp. Împreună am vrut să facem altceva. Așa că ne-am pus mintea la contribuție și am lansat o linie de bijuterii din piele, mătase, dantelă, broderii și pietre Swarovsky. Eu am ales materialele și pietricelele, fiind adepta culorilor tari, roșu, verde, iar Mădălina s-a ocupat de partea tehnică, de lipit și cusut. Rezultatul a fost o colecție interesantă cu care am atras imediat atenția. Ce să spun, sunt foarte încântată, sunt în lumea mea creativă!”, a declarat Valentina Pelinel pentru click.ro.

Colierele sunt piese unicat, lucrate manual dintr-o combinație de dantelă, catifea și cristale Swarovski, și costă de la 200 de euro în sus. 

Bianca Drăgușanu, bani din extensii de păr

Dacă afacerea cu haine nu prea a înregistrat mare succes, după despărțirea de Victor Slav, Bianca Drăgușanu s-a arătat hotărâtă să dea lovitura pe o nișă mai puțin abordată la noi în țară: extensiile de păr. Astfel, roșcata a pus recent pe picioare, împreună cu prietena ei Lavinia Jurca, o altă afacere. Importă din SUA extensii de păr natural, pe care le comercializează saloanelor de înfrumusețare din toată țara. Prețurile pornesc de la 245 de lei pentru extensiile de 50 de centimetri și pot ajunge la 290 de lei pentru cele care au o lungime de 60 de centimetri.

Gabriela Cristea vinde rochii de mireasă

Divorțul de soțul său, Marcel Toader, a afectat-o vizibil pe Gabriela Cristea, care a găsit totuși o soluție pentru a-și abate gândul de la probleme. A investit câteva mii de euro în „Atelierul Miresei”, un magazin de accesorii unicat și rochii de mireasă. Vedeta se implică foarte mult în business și, deseori, ea este persoana care vinde ținutele în magazin.

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!