Viața cu 14 persoane în casă: „Petricăăă, s-a eliberat baia!”

Articol publicat in sectiunea Articole recente, Locuinţe, Poveşti româneşti pe data 20 iulie 2016

man_puzzled

Cu lacătul pe frigider, coadă la baie, mai-mai să se ajungă la bătaie în bucătărie și mare-mare înghesuială chiar și în pat! Deși s-au mai pomenit astfel de cazuri, în continuare pare greu de acceptat că românii pot trăi în astfel de condiții. Adică: 15 persoane într-o casă cu patru camere. A! Și cel mai important: cu o singură baie!

Unde încap toți laolaltă, cum reușesc să folosească baia, bucătăria și mai ales de ce au ales să locuiască așa, claie pese grămadă, ne povestește Nicu. Românul în vârstă de 44 de ani din Bacău s-a mutat de două săptămâni într-o astfel de casă. A știut de la bun început ce îl așteaptă, însă ne-a mărturisit sincer că, deși își petrece mai puțin de 12 ore pe zi sub acest acoperiș, i-a ajuns de mult cuțitul la os.

 

„Când nu știi la ce te înhami…”

Teoria sună bine, însă practica te poate doborî. Cel puțin în cazul protagonistului nostru: un român în vârstă de 44 de ani din județul Bacău, care locuiește de două săptămâni într-o casă din nord-vestul Londrei. Nimic ieșit din comun, numai că în casa respectivă mai trăiesc alte 14 suflete. Două familii cu copii, un cuplu și restul bărbați. Nicu, căci despre el este vorba, ne povestește că s-a mutat acolo doar pentru că își împarte camera cu un prieten foarte bun.

„Nu am știut la ce mă înham. Eu am ajuns în Anglia în urmă cu două luni de zile la niște cunoștințe care locuiesc cu mine în sat. Oamenii m-au găzduit la ei în casă, am dormit tot timpul acesta pe o saltea în living, mi-am făcut actele, m-au ajutat cu jobul, dar venise vremea să mă mut. Nu mai puteam sta așa, pe o saltea. Plus că simțeam oarecare presiuni și din partea lor. Așa că m-am întâlnit cu prietenul acesta al meu și mi-a spus că mă pot muta cu el în cameră, în casa în care locuiește. Să fiu sincer, m-a încântat cel mai tare ideea că plătesc doar 150 de lire pe lună, cu tot cu facturi. Mai ales că eu sunt în perioada în care orice bănuț e foarte important, pentru că la sfârșitul lunii august vreau să îmi aduc soția și copilul aici. Așa că am zis da, că n-oi muri.”

—————————————

„Am văzut casa de două ori, numai că s-a nimerit să merg acolo când oamenii erau cu toții la muncă. Mi s-a părut mizerabil, neîngrijit, dar am închis ochii doar pentru că știam că vin de la muncă la ora șapte seara și apoi mă trezesc a doua zi la ora 5 dimineața. Plus că împărțeam camera cu un prieten de-al meu cu care am lucrat în Italia vreo zece ani, așa că… m-am mutat.”

Nicu, 44 de ani, despre cum a ajuns să locuiască alături de alte 14 persoane

—————————————

 

În loc de alarmă…

Nebunia a început chiar din prima zi când s-a mutat pe ritmuri de manele și fum gros de grătar.

„Duminică după prânz am ajuns acolo, cu cele două valize ale mele și… cam atât. S-a nimerit să fie soare, așa că mi-am cunoscut colegii de casă afară, la grătar. Bărbații la bustul gol, cu tatuaje, cu mușchi, copiii zbierau și alergau dintr-un colț în altul al micuței grădini, iar femeile trebăluiau prin jurul mesei. Să nu uit, muzica de petrecere se auzea de la colțul străzii. Chiar mi-a trecut prin minte gândul că se aude de la noua mea locuință. Mi-am văzut de treaba mea, m-am instalat și am ieșit la piață prin împrejurimi să văd ce magazine am, să îmi fac abonament pentru noua săptămână, să îmi cumpăr câte ceva de-ale gurii. Am băut și o bere la un pub din cartier de acolo cu prietenul ăsta al meu și ne-am întors acasă pe la 8 seara. Mă gândeam că fac un duș și mă bag la somn… Nu am avut cum, muzica era la același volum și abia la ora 11 și jumătate s-a oprit. Am adormit cu chiu, cu vai: era prima dată când împărțeam patul cu un al bărbat și, chiar dacă era prietenul meu de-o viață, era ciudat.

Luni dimineață, la ora 5 m-am trezit cu urlete: «Petricăăăăăăăăăă, acum s-a eliberat baia! Acum! Pierzi! Mișcă!» Asta a fost alarma mea. M-am trezit și m-am îndreptat către baie, însă pe drum m-au atenționat doi dintre colegi că ei urmează și că trebuie să aștept. Am așteptat 20 de minute și, degeaba, așa că m-am spălat pe față și pe dinți afară, la un robinet.

—————————————

„Următoarele zile au fost la indigo. Când ajungeam acasă, era bătaie pe ochiurile la aragaz, după care se muta bătaia pe baie. În fiecare zi era același meniu, deci oamenii ăștia nu făceau altceva decât cartofi prăjiți și ouă ochiuri. Plus cârnați și brânză. Atât! În weekend grătar, dar și atunci cumpărau, de maximum 15-20 de lire (făceau chetă) aripioare, pulpe, copănele. Toate de la Lidl. Cred că o familie nu cheltuia mai mult de 20 de lire pe mâncare pe săptămână. Aveau cofraje cu ouă și saci cu cartofi, cumpărate de la un depozit românesc. Eu, unul, nu am văzut în două săptămâni să mănânce altceva…”

Nicu, 44 de ani, despre viața alături de alte 14 persoane

—————————————

 

Bătaie pe aragaz…

„Ziua a trecut repede, iar la ora 7 când m-am întors am nimerit într-un adevărat scandal. Dispăruse niște brânză și niște carne afumată, probabil cu o seară înainte, la grătar, așa că cele două familii și cuplul care locuia cu noi își montau fiecare lacăte la frigider. Am uitat să menționez că pe hol erau cinci frigidere. M-am crucit când am văzut că își montează pe frigider niște table din-astea de care au agățat lacătele. Nici nu am apucat să spun ceva, că acțiunea s-a mutat la aragaz. Înjurături, zbierete, care cum, cine să pună stăpânire pe câte un ochi de aragaz. «Ală mare e al meu, ală mic ia-l tu. Păi, cartofii se fac mâine la ăla mic. E, nu îți convine, aștepți!» Cam astea erau discuțiile din bucătărie.

Ce să mai spun? Adică ce aș mai putea să comentez în fața unor bărbați înfometați, nervoși, cu mușchi și tatuaje? Că vreau și eu cuptorul? M-am dus direct la baie. În sfârșit baia era liberă, am făcut un duș, dar înainte să mă bag în cadă, mi-am scos din bagaje papucii cu care umblam pe afară și așa am intrat. Era infect. Și credeți-mă că sunt bărbat și am mai văzut mizerie la viața mea. De la păr până la hârtie igienică puteai găsi în cadă. Mi-a fost frică să mă ating de vreun colț, de vreun perete, vă spun sincer.

Mare mi-a fost surprinderea când, după nicio oră, lumea deja terminase de gătit și de mâncat. Îmi luasem și eu niște caserole, cu mâncare semi-preparată, am pus una la microunde și m-am uitat în jur: ușa de la cuptor stătea să cadă, era sprijinită mai mult, deci de-asta nimeni nu se bătea pentru cuptor, aragazul era plin de ulei din acela întărit, vase cât cuprinde și un miros… amestecat”, ne povestește românul stupefiat de locul în care locuiește.

—————————————

„M-am pus să muncesc și duminica, numai să plec de acasă. Și asta din prima săptămână de trăit acolo. Gata, nu mă mai încântă că plătesc 150 de lire chiria. Sau că sunt cu prietenul ăsta al meu. L-am luat și pe el la întrebări, cum poate să trăiască așa, însă știu că oamenii o fac doar pentru bani. Eu am înnebunit deja… nu mai pot. Prefer să rămân cu 100 de lire în buzunar, dar să fac și eu o baie fără să îmi fie silă și vreau să mănânc mâncare gătită, nu supe la plic și semi-preparate pe care doar să le încălzesc. Am început deja să caut camere într-o casă normală.”

Nicu

—————————————

Autor articol: Loredana Petrescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!