Viața offline

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 29 septembrie 2014

Ne-am obișnuit să fim pretutindeni fără să ne deplasăm prea mult. Eventual din cameră până în bucătărie, să ne facem un ceai. Sau să ne luăm o bere din frigider. Apoi plecăm la mii de

kilometri distanță, uitând că suntem în UK sau, în general, că suntem într-un anume punct geografic. Păcălim sentimentul că suntem imigranți, ducându-ne acasă pe furiș, virtual, reluându-ne relațiile cu familia, cu vechii prieteni, sau cunoscând prieteni noi, de pe te miri ce meridian al planetei. Ziarul nostru de astăzi vorbește despre această evadare cotidiană, pusă în raport cu viața frământată a imigrației române în Marea Britanie. Un subiect despre care aproape oricine poate spune aproape orice, absolut oricând. Fiindcă, în imigrație, internetul e cu totul altceva decât în țară, e povestea mereu posibilă care te ademenește ca o oală cu sarmale, plus un pic de șoric, care stă lângă tine, aburindă, gata să primească o scatoalcă de smântână ca să se răcorească nițel. „Am plecat din țară în urmă cu 15 ani. Mi-am pierdut atunci multe prietene și multe relații. Acum le-am redescoperit”, spune una din interlocutoarele noastre. Replica e de reținut. Ea conține o întreagă poveste, cu tot cu concluzie și comentarii. Drama plecării, suferința ce pare de nevindecat, sentimentul acut al unei străinătăți ostile, frigul instalat între tine și ceilalți, apoi relația timidă, îndoielnică, cu claviatura calculatorului și cu navigarea pe internet. Chiar dacă nu e nimic nou sub soare, iar tainele internetului sunt deja istoria antichității pentru generațiile tinere, subiectul rămâne fierbinte. Fiindcă regăsirile virtuale nu sunt neapărat virtuale. Prietenii sunt aceiași, întâlnirile devin realitate. Nu este imaginație, ci este chiar gustul de real, de umanitate, de „împreună” pe care, uneori, îl poate aduce ponositul și învechitul de internet. „E haios și uimitor, mai ales că eu nu eram și nici acum nu sunt genul care să stea pe internet. Tehnologia aceasta apropie oamenii. Și e bine” constată un alt interlocutor, deloc fan calculator, dar, inevitabil, agățat de comunicarea online. Fiindcă de online nu scapi. Oricât de anti-talent tehnologic ai fi, tot ajungi în fața unui monitor, care, fără să-ți dai seama, începe să-ți monitorizeze viața, mesaj după mesaj, zi după zi, apoi minut după minut. Și nu ai încotro, te lași monitorizat de monitor, fiindcă există viață și dincolo de fereastra camerei tale, și dincolo de problemele, handicapurile, dezamăgirile sau speranțele tale. În fața monitorului se deschid neașteptate posibilități. Un singur lucru devine imposibil. Viața offline. 

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!