Victor Ciorbea, noul Avocat al Poporului

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 21 aprilie 2014

Victor Ciorbea a fost votat, marți, de plenul reunit al celor două camere parlamentare în funcția de Avocat al Poporului. PNL, partidul din care Ciorbea face parte și pe listele căruia a ajuns senator în 2012, nu a participat la vot. 306 deputați și senatori au votat pentru ca Victor Ciorbea să preia mandatul de cinci ani la șefia instituției Avocatul Poporului.

Parlamentarii PNL, PDL și PP-DD au părăsit ședința de plen înainte de a se da votul. Ciorbea își va putea prelua noile atribuții după depunerea jurământului.

Liberalul, care a fost primar al Capitalei, premier și senator, s-a arătat mulțumit de noua sa poziție în stat. El a explicat că urmează că în următoarele cel mult 10 zile să își lichideze toate celelalte sarcini pe care le are, pentru a prelua noua funcție fără teama că intră în incompatibilitate, urmând ca abia apoi să depună jurământul de Avocat al Poporului.

Este pentru prima oară după anul 2000 când un politician activ devine Avocat al Poporului, anterior această poziție fiind ocupată de profesori de drept fără apartenență politică.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!