Viitoarele mame, la control!

Articol publicat in sectiunea Social pe data 13 mai 2016

Directorul Institutului pentru Sănătatea Mamei și Copilului București, Nicolae Suciu, a anunțat că Ministerul Sănătății va lansa la nivel național, de la 1 iulie, screeningul prenatal, pentru luarea în evidență a gravidelor, astfel încât să fie prevenite nașterile premature, transmite Mediafax.

„Ministerul Sănătății a realizat că mama și copilul trebuie să fie o prioritate națională de asistență medicală. În acest sens, dorește ca, până în 30 iunie, să definitiveze normele metodologice și să se lanseze, de la 1 iulie, la nivel național, screeningul prenatal pentru identificarea grupurilor de risc cu malformații genetice și prevenirea nașterilor premature. Vor fi și screeninguri privind hipoacuzia, retinopatia și tratamentul la prematuri și alimentația sănătoasă pentru copiii între 1-6 ani. Dacă reușim să aducem gravide în primul trimestru de sarcină pentru a fi luate în evidență la medicul de familie, se poate da o previziune privind nașterea prematură”, a spus Suciu.

Acesta a avertizat asupra unor date „îngrijorătoare” la nivel național în ceea ce privește natalitatea și situația gravidelor din România.

„Față de 1930, când erau înregistrați 35 de născuți vii la mia de locuitori, în anul 2014 avem 8,3 născuți vii (185.785 copii), menținându-se deficitul negativ. Din total, un sfert din femei au născut fără să fi mers vreodată la un consult, astfel că peste 41.000 de gravide au născut fără nicio consultație prenatală. Media nașterilor premature este dublă față de țările din UE, trebuie făcut ceva”, a spus el.

Suciu a mai afirmat că se înregistrează foarte multe nașteri la minore sub 15 ani, în 2014 fiind constatate un număr de 662 de astfel de cazuri.

„De asemenea, au fost înregistrate 17.933 de nașteri la mame cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani. Aceste mame nu și-au terminat ciclul de educație. Ce capacități maternale au, când ele nu și-au terminat ciclul de formare? Ar trebui ne dea de gândit aceste aspecte, indiferent de exemplele etnice, cifrele sunt îngrijorătoare”, a precizat directorul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului București, la o conferință de specialitate.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!