Viorel Hrebenciuc, reţinut

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 31 octombrie 2014

Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost reţinut, marţi, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri şi urmează să fie adus la instanţa supremă pentru judecarea propunerii de arestare preventivă. El a fost reţinut pentru a nu se sustrage de la urmărirea penală şi pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, în dosarul privind retrocedarea ilegală a peste 43.000 de hectare de pădure, în care este acuzat de şase infracţiuni, potrivit DNA.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Braşov îl acuză de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, spălare a banilor, cumpărare de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, în dosarul privind retrocedarea ilegală a peste 43.000 de hectare de păduri. În acest dosar, fiul său, Andrei Hrebenciuc, a fost arestat preventiv, în 24 octombrie, pentru 30 de zile.

Potrivit procurorilor, reţinerea lui Viorel Hrebenciuc se impunea întrucât există probe din care rezultă că a săvârşit faptele de care este acuzat, iar măsura este proporţională cu gravitatea infracţiunilor care ar fi fost comise de acesta.

De asemenea, reţinerea lui Viorel Hrebenciuc este necesară pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi a împiedica sustragerea acestuia de la urmărirea penală.

Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost scos cu cătuşe la mâini din sediul DNA Braşov, marţi, după aproape cinci ore de audieri, şi urma să fie dus la instanţa supremă pentru judecarea propunerii de arestare preventivă, în condiţiile în care pe numele său a fost emisă ordonanţă de reţinere.

Camera Deputaţilor a trimis la Ministerul Justiţiei un document prin care a informat că Viorel Hrebenciuc nu mai este deputat şi că nu se mai impune avizul Parlamentului pentru reţinerea şi arestarea acestuia. Actul a fost trimis Parchetului instanţei supreme, iar de aici la DNA, care solicitase avizul de la Parlament în cazul lui Hrebenciuc.

Camera Deputaţilor a luat act, luni, de demisia lui Viorel Hrebenciuc din Parlament. Hrebenciuc, pentru care DNA a cerut încuviinţarea arestării preventive în două dosare, şi-a depus în 21 octombrie demisia din Parlament.

DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a lui Viorel Hrebenciuc în dosarul privind retrocedările ilegale de păduri, precum şi în dosarul în care este acuzat de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi cumpărare de influenţă. În acelaşi dosar, Dan Şova este urmărit penal pentru trafic de influenţă.

Potrivit DNA, Hrebenciuc ar fi aflat informaţii din interiorul DNA cu ajutorul fostului şef al Serviciului Protecţie şi Pază (SPP) Dumitru Iliescu, acesta cerând şi obţinând de la un angajat al Direcţiei informaţii despre interceptarea deputatului.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!