VIS DE LIBERTATE ÎNTR-UN CONTAINER

Articol publicat in sectiunea Poveşti româneşti, Reportajul săptămânii pe data 6 aprilie 2015

Diaspora Romaneasca_Vis de libertate intr-un container

Visul de libertate este mai puternic decât teama de moarte. Acesta este mesajul alarmant pe care îl transmit, cu disperare, poveștile tuturor celor care își riscă viața pentru a „evada” din țări afectate de sărăcie, conflicte armate sau sisteme politice opresive. Iar destinațiile lor sunt, invariabil, statele dezvoltate ale mapamondului, locuri unde oamenii trăiesc în pace, bucurându-se de drepturi și libertăți, în respect față de individ și valorile umane.

Marea Britanie se află de multă vreme pe lista „țintelor” preferate ale migranților din întreaga lume. Țara în care am ales să trăim și unde orice român se poate deplasa astăzi, fără niciun fel de restricții, este, în același timp, un spațiu aparent intangibil, la care alții doar tânjesc. Mii de africani și asiatici încearcă în prezent, în fiecare zi, să își forțeze destinul, în speranța că vor ajunge nevătămați pe „tărâmul făgăduinței” situat în Regatul Unit.

Dar, nu cu mult timp în urmă, drumul din România spre regat era la fel de imposibil. Parcursul din estul Europei până dincolo de Canalul Mânecii era un adevărat act de curaj și doar temerarii îndrăzneau să se încumete pe această cale…

 

 

Aventuri în clandestinitate

 

Libertatea, o valoare uitată, ignorată sau tratată cu indiferenţă de unii, este pentru alţii visul cel mai de preţ şi un deziderat pentru care merită să îţi dai viaţa. Aceasta pare a fi şi motivaţia sutelor de mii de oameni din Africa şi Asia care se stabilesc anual în ţările Europei Occidentale, după ce înfruntă moartea traversând în condiţii inimaginabile apele Mării Mediterane. Sau cel puţin aşa susţin câţiva români sosiţi în Marea Britanie cu mulţi ani în urmă, care au trecut prin experienţe asemănătoare. Ei ne-au dezvăluit poveşti cutremurătoare despre propriul lor drum spre libertate…

 

Suspendat sub TIR

Alin L. a trăit de două ori experienţa trecerii clandestine a frontierei în Marea Britanie. „Am trecut prin momente incredibile, care sunt uşor de povestit, dar să le şi trăieşti este curată nebunie…”, susţine acesta. 

Întâia aventură a lui Alin a avut ca punct de pornire portul Calais din Franţa. Se întâmpla în anul 2002. Românul a petrecut opt ore sub un camion de transport marfă. În tot acest timp, autovehiculul a staţionat pe un vapor care se deplasa spre portul britanic Dover, după care a parcurs distanţa de peste 120 de km până la Londra rulând cu viteză pe autostradă. Drumul pe şosea a durat mai mult de două ore, timp în care Alin a fost susţinut de osia vehiculului.

————————————–

„Stăteam suspendat şi mă ţineam cu picioarele de osia camionului, iar cu mâinile strângeam puternic de furtunele de la frâne. Nu ştiu cum am rezistat atât, dar sincer, nici nu simţeam oboseală. Practic, mă aflam la o distanţă atât de mică de pământ că orice mişcare îmi putea fi fatală. Dar aveam un singur gând, să ajung cu bine la Londra.”

————————————–

Tânărul originar din România a reuşit să coboare doar când TIR-ul a oprit într-o parcare. El mărturiseşte că s-a simţit eliberat. A ajuns în faţa oglinzii de la o toaletă publică şi a observat cu surprindere că nu se recunoaşte. Faţa îi era neagră la fel ca şi hainele, îmbâcsite de praf şi depuneri rezultate din emisiile motorului. Se simţea, însă, fericit că aventura drumului spre Marea Britanie luase sfârşit…

 

Deportat după patru luni

Doar patru luni a durat prima experienţă britanică a lui Alin L. Într-o noapte de la începutul lui ianuarie 2003, Alin a fost sculat din pat de poliţişti. Cineva îl reclamase că trăieşte în Marea Britanie în ilegalitate.

El s-a întors în România forţat de împrejurări şi aparent, învins. Şi totuşi, peste doar un an, adică imediat după ce i-a fost anulată interdicţia de a părăsi ţara natală, se lansa într-o nouă încercare.

 „În primăvara lui 2004, am plecat din România spre Belgia. Drumurile prin ţările din spaţiul Schengen nu reprezentau o problemă… Mă deplasam cu trenul, cu autocarul. Problemele au început doar când am ajuns la Zeebrugge, port belgian situat la mică distanţă de oraşul Bruges”, povesteşte Alin. El deţinea un paşaport fals, cu viză pentru spaţiul Schengen, din care reieşea că este cetăţean moldovean.

————————————–

„Auzisem că faţă de moldoveni controalele sunt mai permisive decât în cazul românilor. Şi aşa a fost…”

————————————–

Românul îşi aminteşte cum a trăit timp de o lună la un mic hotel amplasat în apropierea terminalului de unde vagoanele transportau containere cu marfă pentru a fi încărcate pe vapoare. Zilnic, petrecea ore întregi ascuns în tufe, doar pentru a observa modul în care se efectua controlul vagoanelor. Iar când a crezut că a înţeles procedura, a trecut la pasul următor şi a început să urmărească etichetele pe care erau specificate destinaţia mărfii.

 

În container în noaptea Învierii…

„Dumnezeu a fost lângă mine şi m-a ajutat să păşesc pentru a doua oară pe pământ britanic… S-a întâmplat exact de Paşte… În noaptea Învierii din 2004, am prins în sfârşit un container acoperit cu prelată, în care am putut să mă furişez. Ştiind obiceiul patrulei de a verifica încărcătura după miros cu ajutorul câinilor dresaţi, mi-am făcut un acoperământ din folie de plastic pe care am găurit-o într-un singur loc, aproape imperceptibil. Şi m-am folosit de un tub care ajungea până afară ca să respir… A trecut controlul cu câini pe lângă locul unde mă aflam şi nu m-au simţit. Aşa a ajuns containerul meu pe un vapor care a părăsit portul Zeebrugge în acea noapte; şi dimineaţa eram în Hull (unul din porturile de pe coasta de est a Marii Britanii – n.r.). Am stat în ascunzătoarea mea încă o zi întreagă. Când s-a lăsat întunericul, am ieşit şi am sărit, fără să stau pe gânduri, nişte garduri uriaşe pe care acum sunt convins că nu le-aş mai putea sări. De la primul telefon l-am sunat imediat pe cumnatul meu aflat la Londra, care a venit cu maşina şi m-a luat…”

Aşa se încheie povestea lui Alin L. – un român care, după această experienţă, a lucrat în ilegalitate în capitala Marii Britanii până în 1 ianuarie 2007, data accederii României în Uniunea Europeană.

 

 

Trei luni pe drum spre Marea Britanie

 

Ioan A. are 42 de ani şi o poveste surprinzătoare… Drumul din România spre Marea Britanie a lui Ioan A. a durat… trei luni. El a părăsit România la începutul toamnei din 2005, fără să îşi închipuie că nu va ajunge în Marea Britanie decât în plină iarnă. Avea 32 de ani şi îşi lăsase în ţara natala soţia şi cei trei copii.

 

Filiera lituaniană…

„În octombrie 2005, am plecat spre Londra, unde aveam doi fraţi. Voiam să fac bani pentru familia mea, muncind în construcţii. Am plecat pe baza unor aranjamente foarte clare”, susţine Ioan.

Acesta îşi aminteşte cum s-a deplasat mai întâi în portul francez Calais. „Aveam acolo un aranjament cu un lituanian. Omul mă aştepta cu acte false de cetăţean lituanian, paşaport şi permis de conducere”, mărturiseşte Ioan.

Documentele falsificate nu l-au dus în Marea Britanie. Poliţiştii de frontieră britanici au devenit suspicioşi când au observat că nu ştie să reproducă semnătura de pe paşaportul lituanian. A urmat un control sever în care au fost descoperite actele adevărate ale românului.

————————————–

„M-au prins şi m-au tratat ca pe un criminal şi m-au predat francezilor. Mi s-a impus să mă întorc în România, dar eu m-am dus la Ostende, un mic port belgian. Aproape trei luni am stat pe acolo prin hoteluri, pe bani trimişi cu împrumut de unul din fraţii mei care trăiau la Londra.”

————————————–

Ioan şi-a petrecut cea mai mare parte din acest timp culegând informaţii şi observând posibilităţile de a trece clandestin în Regatul Unit.

 

Un român cu cagulă…

„Într-o noapte am sărit peste un gard electrificat şi m-am ascuns sub un vagon care era tras pentru plecare. Mai exact, am stat agăţat câteva ore de puntea vagonului, până când a venit momentul în care încărcătura din vagon a fost transportată pe bac pentru a lua calea apei. Aşa am ajuns şi eu pe bac, unde m-am ascuns în cala vasului. M-am pitit şi nu am zis nimic până când am văzut că vaporul se pregăteşte să intre în portul Dover. Apoi m-am băgat sub un autocamion, care, într-adevăr, în scurt timp a pornit motorul şi a părăsit bacul în direcţia Londra. Am stat mai bine de două ore sub camion…”, ne-a dezvăluit Ioan A.

El spune că a folosit un fes ca pe o cagulă pentru a nu se murdări pe faţă. „Era decembrie şi era un frig că aproape îngheţasem şi simţeam că mi se blochează muşchii de atâta încleştare… Dar a venit momentul în care tirul a oprit şi eu am sărit jos”, ne-a mai declarat Ioan.

Ajunsese la Londra după trei luni. Viaţa lui în capitala Marii Britanii a început cu datorii de peste şapte mii de lire, bani pe care îi cheltuise plătind acte false, hrană şi camere de hotel în Belgia.

Din acel moment şi până în prezent, Ioan a refuzat să mai aleagă soluţii dincolo de limita legii, după cum ne mărturiseşte acesta.

 

 

Eurostar: calea cea mai scurtă,

frica cea mai mare…

 

George M. avea 28 de ani când a trecut pe sub Canalul Mânecii în vagoanele Eurostar, prezentând documente false şi fără să fie prins. Totuşi, povestea sa este încă încărcată de teamă şi reţineri.

„Sunt lucruri care ar fi mai bine să rămână nespuse”, afirmă George, deşi au trecut 14 ani de atunci. „Am venit fără probleme până în Franţa, care se afla în spaţiul Schengen, deci era o destinaţie accesibilă. Apoi m-am suit în Eurostar. Drumul a durat puţin, dar numai eu ştiu prin ce emoţii am trecut când am fost verificat de către poliţiştii de frontieră, iar eu le-am prezentat acte false. Atunci se făcea un control dublu, şi de către francezi şi de către englezi înainte de a părăsi Franţa. Întreg controlul a durat câteva minute, dar teama m-a marcat extraordinar de puternic.”

Actele prezentate de George nu au fost suspectate de autorităţi. El a ajuns în Marea Britanie unde trăieşte şi munceşte şi acum. Dar rememorarea acelor momente îl tulbură încă şi răspunde greu şi cu nelinişte la întrebările care îi cer să îşi rememoreze experienţa.

Pagina 1 din 3:Pagina următoare

Autori articol: Marcel Istrate, Oana Padureanu

Comentarii

O parere la “VIS DE LIBERTATE ÎNTR-UN CONTAINER”

  1. Ion Spune:

    Partea proasta era faptul ca, in 1982 comunismul negru romanesc te tinea in foame, nimic pe rafturi, si in intuneric, lumina era data doar 2 ore pe zi la blocuri, sa vezi TVR ci 2 canale si 2 ore… Fara sa mai spun ca verile clocoteai in apartamentele ghetto iar iernile inghetai tot acolo, la temperature de 4-8 grade Celsius…
    Astfel ca, stiind sa inot, mi-am planuit trecerea Dunarii…
    A durat 4 zile pina am ajuns in Atena, Grecia.
    Am trecut fluvial uns cu grasime de vaca, era intr-o noapte de august, se faceau defilari ptr Geniul carpatin. A fost usor pina am trecut apa, apoi cainii granicerilor bulgari mi-au luat urmele, a trebuit sa intru iar in apa…
    Dupa cateva ore, am reusit sa ies si sa trec centura bulgareasca, si tot pe drumuri de tara, cu busola si o harta veche, de-a bunicului dinainte de 1944 am ajuns in Grecia, am reusit usor sa trec, apoi cu autostopul spre Atena.
    In parcare, am vazut o masina a Politiei parcata, am astptat, cand cei doi politisti au revenit la masina, am cerut, in franceza, sa fiu predate la ambasada SUA. Asa au si facut. Primit cu aplauza, am primit pe loc azil ONU, apoi azil grecesc politic, am facut istorie la vremea aceea.
    Dupa cca 2 ani in care munceam lejer pe la Restaurante si stateam la Hotel de 3 stele, mi s-a aprobat emigrarea si Congresul American mi-a recunoscut statuul de azil politic etc.
    Mai greu a fost in primii 5 ani, acomodarea, limba, integrarea… Venirea sotiei, care suferise enorm atrocitatile Securiste si Militiei…era slaba ca nici sani nu avea! Asta era Romania romanilor comunisti, a Tovarasilor!
    Aici, in SUA, imediat am primit casa, masa, job si scoala, un ajutor de la Welfare, numar social security etc si mai ales statut legal, facilitate la Carnet de conducere auto, cumparare masina, cumparare casa etc
    Toate astea, desi pozitiv si nemaipomenit fata de viata de rahat romaneasca le-am primit ca o „lovitura in piept, cap si suflet” ptr ca de atunci nu am reusit sa mai revin in tara natala…
    Cel mai greu mi-a fost cu Bisericile romanesti, niste asociatii de tip mafiot, care nu-ti ofera NIMIC dar iti cer tot mai multi bani! Niste derbedei culesi de Militie si trimis la Fabrica de Popi apoi plantati in strainatate te asigura de bunele lor intentii, etc.
    BOR sau alta biserica NU a ajutat pe NIMENI sa plece din „raiul communist romanesc”!
    Dupa „eliberarea” din 1989/1990 facilitatile s-au restrains, s-au redus sau pur si simplu au disparut, invazia masina de esternisti de rusi, de alte rase si natii au facut si America sa devina ceea ce este: state in care Libertatea conteaza nu doar pe hartie!
    Toti „diasporezii” vanity aici 99% ilegali sunt in fapt fomistii lui Iliescu, care fura job-urile si trimit bani negrii acasa sa hraneasca guvernele impotente de tip mafiot, biserici si infrastructura care NU produce valori, nu produce decat emigranti si prosti…
    In orice tara occidentala trebuie sa fi cinstit, corect, sa accepti educatia si cultura lor, sa te integrezi fara zgomot sau falsuri, fara minciuni sau smecherii ordinare topic romanesti.
    Astazi, dupa atatia ani, am 5 copii toti diplomati si licentiati americani, o familie solida, sunt milionar in dolari, ne mutam dupa anotimp unde ne place, comunicam in Limba Romaneasca, stam departe de plevusca romanilor diasporezi iliescieni si nu numai…

    Romania nu are infrastructure economice, sociale sau politice… A pierdut totul la 23 VIII 1944. Iar din piatra seaca se nasc doar pisici care tot soareci maninca, si pasarele care tot pe limba lor pier… 🙂

Spune-ti si tu parerea!