Vişinescu, judecat pentru crime împotriva umanităţii

Articol publicat in sectiunea Social pe data 26 iunie 2014

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a anunţat că Alexandru Vişinescu, fostul şef al temniţei comuniste de la Râmnicu Sărat, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), informează Mediafax.

Regimul impus în Penitenciarul Râmnicu Sărat de Alexandru Vişinescu nu asigura condiţiile minime de supravieţuire a deţinuţilor, majoritatea foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL, aceştia decedând „în urma unui proces lent, dar eficace”, potrivit PICCJ.

Procurorii arată, în rechizitoriu, că în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, „a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic”.

 În perioada în care la conducerea Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost Alexandru Vişinescu, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate, potrivit Parchetului instanţei supreme.

„Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!