Vopsirea ouălor și simbolistica lor

Articol publicat in sectiunea Curiozităţi pe data 10 aprilie 2015

Paste_oua rosii_1

Tradiția noastră românească spune că, în Joia Mare, gospodinele pot „umple borșul” care, se spune, va fi proaspăt tot anul și se vopsesc ouăle roșii.

Obiceiul vopsirii ouălor a apărut încă din timpuri stravechi, fiind întâlnit la chinezi cu 2.000 de ani înainte de nașterea lui Iisus Hristos. Pe atunci, ouăle erau oferite-n dar, fiind considerate simbol al echilibrului, creației, fecundității, simbol al vieții și al reînnoirii naturii.

Acest obicei al vopsirii ouălor s-a transmis apoi creștinilor și încă este practicat în țările din Europa și Asia. Dacă în unele țări din Europa obiceiul s-a restrâns ori a dispărut, la noi a înflorit, atingând culmile artei prin tehnică, materiale, simbolistica motivelor și perfectiunea realizării.

Folclorul a păstrat și a transmis până la noi, cei de astăzi, mai multe legende creștine care explică de ce de Sărbătoarea Paștelui trebuie să avem pe masă și ouă roșii alături de alte bucate tradiționale, cum sunt friptura de miel, cozonacul, pasca.

Una dintre legende spune că, pe când Iisus era chinuit pe cruce, mama Sa a plecat spre Pilat cu un coșuleț de ouă sperând ca în acest fel să-l înduplece. Pentru că la un moment dat a obosit, Maica Domnului s-a așezat la umbra unui copac să se odihnească și, când s-a ridicat, a văzut că ouăle din coș se înroșiseră. Pe dată și-a dat seama că fiul ei, Iisus Hristos, deja murise.

O altă legendă spune că în ziua răstignirii și a morții lui Iisus Hristos toate ouăle din lume s-au înroșit.

Într-o altă poveste se spune că însăși Maica Domnului ar fi pus un coș cu ouă sub crucea pe care fiul ei era răstignit. Erau ouăle pe care voia să le dea soldaților ca să-i înduplece să aibă milă de fiul ei. Sângele Mântuitorului, simbol al vieții, care a curs peste ouăle din coș, le-a înroșit.

Când un soldat a năvălit în casă să-l anunțe pe Pilat că Iisus Hristos a inviat, acesta, neîncrezător, a luat un ou în mână și a spus: „Când se va înroși acest ou în mâna mea, atunci va învia Hristos”. Pe dată, oul din mâna lui Pilat s-a înroșit, dovada că Iisus a înviat.

În alte variante ale legendei, nu Pilat, ci alți oameni neîncrezători ar fi fost convinși că Iisus Hristos a înviat văzând cum ouăle se înroșesc singure.

Ouăle de pe masa de Paște, care simbolizează jertfa Mântuitorului, sângele vărsat și bucuria Învierii, trebuie să fie, așadar, întotdeauna roșii.

Ouăle se ciocnesc din prima zi de Paște până la Înălțare, și se rostește cu bucurie formula tradițională „Hristos a înviat!” la care cealaltă persoană răspunde „Adevărat a înviat!”

În unele zone din țară încă se mai păstrează obiceiul ca în dimineața primei zile de Paște întreaga familie să se spele pe față cu apă neîncepută în care se pun un ou roșu și un bănuț. Se crede că oul roșu are puteri miraculoase, de îndepărtare a răului, a bolilor și făcăturilor, fiind purtător de bine, sănătate, putere și noroc.

Să avem sărbători fericite și sănătate!

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!