Vosganian, premiat cu Cartea Anului

Articol publicat in sectiunea Cultură pe data 14 decembrie 2009

Varujan Vosganian a fost desemnat laureatul anului 2009 al premiului Cartea Anului, acordat pentru al optulea an de revista România Literară, ca recompensă pentru volumul „Cartea şoaptelor”, un roman tulburător despre genocidul din 1915 împotriva armenilor. „Cartea şoaptelor” este romanul de debut al lui Varujan Vosganian, personalitate cunoscută mai degrabă pentru pregătirea sa economică decât pentru abilităţile sale de poet, teoretician sau povestitor.

„Când am scris cartea asta nu eram ministru de finanţe. După aceea, în tihna activităţii mele de ministru de finanţe, am mai rescris-o şi am tăiat, aşa cum face orice ministru de finanţe, cam 150 de pagini din ea. Eu cred că adevărata realitate a lumii pe care o trăim e una pe care nu o vedem din cauza petardelor, a aglomerărilor de cuvinte. Tranziţia pe care o trăim e în primul rând un proces cultural. Singura îndeletnicire umană care învinge fără să lase în urmă învinşi e cultura. Recuperarea şi a clasei politice se face prin cultură. Cred că e nevoie şi în politică de oameni de cultură, e nevoie ca oamenii din politică să aibă următoarea proporţionalitate – înălţimea teancului de cărţi pe care l-au citit să fie mai mare decât înălţimea scaunului pe care stau”, a spus Varujan Vosganian, citat de NewsIn.

Autorul, în vârstă de 51 de ani, fost ministru al economiei şi finanţelor, a publicat până acum câteva cărţi de poezie, dar şi volume cu articole economice. Juriul, prezidat de Nicolae Manolescu, a fost format din Gabriel Dimisianu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu şi Alex Ştefănescu. Premiul, în valoare de 10.000 de lei, este acordat de revista România Literară cu sprijinul Fundaţiei Anonimul. Printre laureaţii premiului din anii anteriori se numără Mircea Cărtărescu (2007, pentru „Orbitor”), Florin Ţurcanu (2006, „Mircea Eliade. Prizonierul istoriei”), Florina Iliş şi Andrei Cornea (2005, pentru „Cruciada copiilor”, respectiv „Când Socrate nu are dreptate”). În 2008 premiul a fost acordat lui Eugen Negrici pentru „Iluziile literaturii române”.


Etichete: , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!