Vot aprins în Parlamentul din Kosovo

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 7 august 2015

Parlamentul din Kosovo a votat, luni, în favoarea modificării constituției și creării unui tribunal pentru crime de război, cerut de Occident pentru judecarea presupuselor crime comise de membri ai fostei gherile separatiste albaneze UCK, inclusiv recoltarea de organe. Votul a avut loc la doar o lună după prima tentativă a Parlamentului de a aproba crearea instanței, văzută de mulți albanezi din Kosovo ca o încercare de a defăima războiul lor de gherilă din 1998-1999 împotriva dominației sârbe, relatează Reuters și France Presse. Modificările constituționale au fost aprobate de 82 de deputați în Parlamentul de 120 de locuri.

„Aflarea adevărului despre unele afirmații din timpul și de după război este o provocare cu care ne confruntăm”, a explicat, înaintea votului, în fața deputaților, prim-ministrul kosovar Isa Mustafa. „În prezent desființată, Armata de Eliberare din Kosovo (UCK) a fost acuzată ani de zile că a scos organe de la etnici sârbi captivi, care au fost apoi uciși și organele lor vândute pe piața neagră”, amintește Reuters. „Mulți foști membri ai UCK fac acum parte din elita politică în Kosovo, iar foștii combatanți sunt considerați eroi de majoritatea albanezilor din Kosovo.”

Principalii susținători diplomatici și financiari ai Kosovo, Statele Unite și Uniunea Europeană, i-au cerut insistent să abordeze acuzațiile. Ei afirmă că eșecul de a crea instanța riscă să facă ca această problemă să fie preluată de Consiliul de Securitate al ONU și implicarea inevitabilă a marelui aliat al Serbiei, Rusia, care se opune suveranității Kosovo.

După un deceniu de rezistență pasivă, UCK a ridicat armele împotriva fostului om forte sârb Slobodan Miloșevici la sfârșitul anilor 1990, obținând în cele din urmă sprijinul aerian al NATO pentru a opri uciderea și expulzarea civililor etnici albanezi, amintește Reuters.

Kosovo și-a declarat independența față de Serbia în 2008 și a fost recunoscut de peste 100 de state, dar nu de Serbia sau Rusia. De asemenea, nici România nu se află printre țările care au recunoscut independența Kosovo. Noul tribunal va avea sediul în Olanda, din cauza preocupărilor legate de intimidarea martorilor și corupției judiciare în Kosovo.

Fostul prim-ministru și comandant al UCK în timpul războiului, Ramush Haradinaj, a fost printre cei care s-au opus în Parlament tribunalului.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!