Votul prin corespondență, respins. Românii din Europa reacționează

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Diaspora în lume pe data 12 decembrie 2014

vot_parlament21

Românii din Europa vor cere președintelui ales Klaus Iohannis dizolvarea Parlamentului, după respingerea în Camera Deputaților a votului prin corespondență, potrivit Digi24. Românii de peste hotare cer Parlamentului României să treacă imediat la discuțiile pe tema legii votului prin corespondență și cer, de asemenea, inițierea unui proiect de lege pentru votul electronic.

„Suntem profund îngrijorați de atitudinea disprețuitoare pe care parlamentarii români o au față de românii din diaspora, manifestată și ieri (marți, 9 dec. – n.r.) prin respingerea inițiativei legislative lansate de deputatul Eugen Tomac privind votul prin corespondență.

Parlamentarii ar trebui să țină cont de îndemnurile prim-ministrului, domnul Victor Ponta, și de recomandările președintelui ales, Klaus Iohannis, să modifice legea electorală 370/2004 și să pregătească o formă de vot care să poată permite oricărui român să voteze”, se arată într-un comunicat al Federației asociațiilor de români din Europa (FADERE), remis Ziare.com.

Românii de peste hotare cer Parlamentului României să treacă imediat la discuțiile pe tema legii votului prin corespondență și cer, de asemenea, inițierea unui proiect de lege pentru votul electronic.

„Nu vrem să se mai repete evenimentele din 2 și 16 noiembrie 2014, iar pentru a evita acest lucru, trebuie să se înceapă imediat dezbaterile legate de Legea votului prin corespondență și cel electronic. Considerăm că ambele forme de vot sunt benefice pentru toți românii, indiferent unde locuiesc. Dacă actualul Parlament al României va continua să refuze discuțiile pe marginea proiectului de lege privind votul prin corespondență, vom fi nevoiți să cerem președintelui României, Klaus Iohannis, dizolvarea acestuia. Cred că aceasta este datoria domnilor parlamentari, să creeze cadrul legal pentru respectarea drepturilor constituționale, unul dintre acestea fiind dreptul de a vota”, a declarat Daniel Tecu, președinte FADERE.

 

Votul prin corespondență, picat în Parlament

Votul prin corespondență a fost respins, marți, de Camera Deputaților. Astfel, raportul de respingere al Comisiilor de administrație și juridică a fost adoptat cu 203 voturi pentru, 84 de abțineri și 8 voturi împotrivă, iar Camera Deputaților este for decizional. Comisiile de administrație și juridică au apreciat că votul prin corespondență prezintă vulnerabilități semnificative din punctul de vedere al siguranței procesului de votare.

Deputatul Eugen Tomac, inițiatorul proiectului, a declarat că, astfel, parlamentarii au transmis un semnal de dispreț și dezinteres față de milioanele de români din afara țării, mai scrie sursa citată.

„În primul rând, prin acest gest, parlamentarii transmit un mesaj foarte clar de dispreț și dezinteres față de milioanele de români care locuiesc peste hotare. Personal, am sentimentul că în clădirea Parlamentului bântuie încă spiritul ceaușist din perioada în care românii plecați din țară erau priviți ca niște trădători, erau priviți cu ură și dispreț. După votul din 16 noiembrie, parlamentarii trebuiau să dea un semnal clar de responsabilitate”, a declarat Eugen Tomac pentru Ziare.com.

 

Aurescu: „Nu e corect ca tot ministerul să fie sub oprobriul public”

Ministrul de externe Bogdan Aurescu a vorbit, la Digi24, despre problemele de la votul din străinătate la alegerile prezidențiale din noiembrie și despre consecințele acestora asupra ministerului și corpului diplomatic. Potrivit sursei citate, atât consulii, cât și ambasadorii trebuie să aibă o „abordare mult mai responsabilă” în relația cu comunitățile pe care le reprezintă.

„Nu pot să mă așez în poziția de judecător al dlui Meleșcanu sau al dlui Corlățean. O astfel de judecată o face DNA, o va face o altă instanță. Constat că DNA a preluat dosarul alegerilor de la Parchetul General. Orice comentarii pe această temă nu sunt potrivite”, a spus el la Jurnalul de Seară.

Ministrul a arătat însă că, din cauza problemelor de la vot, „tot corpul diplomatic a fost așezat sub oprobriul public”. „Corpul diplomatic e mai mult decât clădirea Ministerului de Externe. Menirea Ministerului de Externe este de a realiza politica externă”, iar oameni care adesea rămân necunoscuți sunt cei care fac cu succes acest lucru, a spus el, potrivit Digi24.

În opinia lui Bogdan Aurescu, „e important ca lucrurile să fie clarificate, astfel încât MAE să-și poată face datoria, politica externă. Așezarea într-o poziție de judecată este foarte complicată. Trebuie să dovedim că suntem această instituție importantă pentru statul român. Celelalte aspecte trebuie clarificate și cred că vor fi clarificate”, a spus el. „Nu poți să-i blamezi pe toți colegii mei pentru tot ce se întâmplă. Sunt convins că toți colegii mei au tras concluziile care se impun, își vor trage răsuflarea și vor găsi alte resurse, inclusiv pentru a reînnoi acest contact cu comunitățile românești din străinătate”, a mai spus ministrul.

„Sunt convins, colegii mei din misiuni și consulate înțeleg responsabilitatea care le revine, și anume să-și asume responsabilitatea diplomatică și consulară cu seriozitate”, a conchis Aurescu.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

O parere la “Votul prin corespondență, respins. Românii din Europa reacționează”

  1. Nica Leon Spune:

    Nici măcar voi, cei goniţi de prostanii şi fudulii voştri părinţi, atît de mîndri însă, nu aţi aflat că parlamentarii români sînt, şi de această dată, tot neconstituţional în funcţii?!

Spune-ti si tu parerea!