VREAU UN SPECIALIST LA MINE ACASĂ!

Articol publicat in sectiunea Muncă, Reportajul săptămânii, Utilităţi pe data 28 decembrie 2015

Diaspora romaneasca_Vreau un specialist la mine acasa1

 

Meseriașii-s buni, dar scumpi!

 

Priceperea la toate a românului nu este doar proverbială, este o activitate pe care o practicăm de când ne știm. Este evident că nu ai cum să fii bun în toate, dar improvizația merge bine cu părerea românului de „merge și așa”: nu arată țais, dar hei, nu am cheltuit niciun ban, se gândește românul. Dacă ar fi, însă, să tratăm toate problemele după metoda „reparăm într-o veselie”, casele și gospodăriile noastre ar arăta ca haina cu petice, dar mai mult, ar constitui adevărate pericole pentru siguranța și sănătatea celor care locuiesc în ele. De ce? Pentru că unele treburi trebuie studiate, unele situații trebuie abordate de un ochi de cunoscător, oricât de trivială pare problema la suprafață.

Am discutat cu românii din Marea Britanie care au fost puși în situații în care s-a ivit întrebarea: oare să mă apuc eu de curățat / reparat / înlocuit sau să chem un meseriaș să-mi rezolve problema? Trendul pentru românii locuitori pe insula britanică este într-adevăr ascendent în ceea ce privește chemarea specialiștilor. Tot mai rar vor să pună ei mâna să rezolve. Dar la o privire mai atentă, aflăm că de multe ori chemarea specialiștilor se face atunci când nu se poate altfel. Prima dată, românul face o evaluare a situației și când vede că n-are încotro, atunci cheamă meseriașul.

Așa s-a întâmplat pentru Maria și Vladimir, care au evitat să rezolve „o problemă minoră” din lipsă de timp. Doar că, în timp, aceasta a devenit mai mult decât o inconveniență. „Când ne-am mutat în apartamentul din estul Londrei, am observat la unul din geamurile de la dormitor un cuib de viespi. Dar nu părea a fi locuit și l-am ignorat. Cam prin vară, însă, a început să zumzăie. Dar fiindcă amândoi lucram foarte mult în perioada aia, am tot amânat să facem ceva, până când am găsit viespi în casă. Atunci ne-am dat seama că nu mai putem evita problema. S-a urcat Vladimir să încerce să-l desprindă, dar a descoperit că aveau cuibul mult mai mare, parte din el nu se vedea pentru că era pe după oblonul de lemn, care fusese ținut ancorat în perete să stea deschis. Când a mișcat oblonul, s-a rupt o parte din cuib și zeci de viespi au ieșit afară”, ne povestește Maria.

Degeaba au încercat cei doi metode tradiționale dând cu fum lângă cuib, că viespile nu s-au lăsat. „Nu ieșeau din cuib, cel puțin nu toate. Dar nici nu mai puteam sta cu ele la geam și, până la urmă, ne-am hotărât să chemăm un specialist. Am întrebat colegii la lucru și mi-au zis că trebuie să apelez la un serviciu de combatere a dăunătorilor. Când am căutat o astfel de firmă, ne-au zis că ne costă între 90 și 120 de lire, ceea ce nouă ni s-a părut foarte mult. Am mai întrebat și niște români și unul ne-a spus că și un spălător de geamuri poate să ne scape de problemă”, ne spune Maria, care a încercat să rezolve problema pe bani mai puțini.

„Am întrebat la spălătorii de geamuri dacă pot să ne dea jos cuibul, dar m-au întrebat ce dimensiuni are. Și au zis că se bagă la așa ceva, dacă cuibul nu depășește mărimea unei mingi de golf. Al nostru avea cam de șapte ori mărimea aia. Chiar la ultimul telefon pe care l-am dat, am nimerit peste un polonez care a zis că ni-l rezolvă și că a mai făcut asta. Prima dată a dat cu niște soluții și a doua zi a venit și a dat jos cuibul. Și, într-un final, am plătit 50 de lire și ne-a și spălat geamurile, trei la număr, în banii ăștia”, mai spune Maria, mulțumită că a găsit soluția de mijloc.

—————————————

Întrebări pentru meseriași

 

În afară de costul unui serviciu, există numeroase aspecte care pot indica în ce fel va ieși munca specialistului. Înainte de a alege o persoană sau companie pentru a vă face lucrări sau reparații în gospodărie, căutați să aflați răspunsurile la:

  • De când se ocupă cu meseria respectivă?
  • Are referințe? Dacă l-ați găsit pe internet, căutați revizii ale foștilor clienți; dacă vi l-a recomandat cineva, încercați să aflați încă o părere
  • Cât de prompt poate fi și dacă taxează pentru urgențe.

—————————————

 

 

Zgârcitul mai mult cheltuie

 

Prețurile pentru servicii specializate nu pot fi aduse la un minim întotdeauna, cel puțin nu cu succes. De multe ori, un preț mai mic semnalizează servicii mai proaste.

Un grădinar ne-a povestit cum a salvat o plantă de wisteria (plantă agățătoare des întâlnită pe casele mai vechi din Marea Britanie, cu florile în ciorchini mov), după ce un alt grădinar mai ieftin a ciuntit-o exact cum nu trebuia.

„Am fost chemat la o comandă de wisteria, unde trebuie să cureți planta și s-o tai după anumite reguli, în funcție de soi, de câți ani are, de anotimp, plus trebuie să ții cont să nu o lași să meargă la burlane și la jgheaburi și să o ghidezi pe unde să se întindă. Proprietarii casei, niște englezi, mi-au spus că, anul dinainte, au chemat un grădinar care le-a cerut mai puțini bani, pentru că li s-a părut scump să dea 100 de lire pe asta. M-am mirat puțin că s-au zgârcit, pentru că știu că englezii dau bani buni pe servicii din astea. Dar chiar dacă au plătit doar 40 de lire, în final au zis că i-au dat degeaba, pentru că floarea nu a crescut, câteva ramuri s-au uscat și planta a ajuns și pe sub tocul de la ferestre și că acum o fereastră trebuie reparată sau înlocuită”, ne povestește George.

„Dacă vrei să plătești puțin, n-ai cum să ai calitate. Eu i-am taxat pe clienții aceia 130 de lire și le-am spus că poate să li se pară mult, dar vor vedea ce au plătit la primăvară când casa va fi acoperită de flori. Eu am calificări și am învățat mult despre plante și știu că de aceea pot să cer mai mult, pentru că știu ce fac. Trebuie să știi unde să tai ca să obții cele mai mari inflorescențe.”

—————————————

„Lucrez prin recomandări, așa că cine mă cheamă știe că am prețurile mai mari. Dacă e să lucrez la o grădină în Londra, nu ies fără 20 de lire pe oră, iar în afara Londrei, taxez 15. Când îmi voi lua mașina mea, voi cere cu 2 lire în plus pe oră. Dar unele joburi implică să închiriez scule mai mari, de exemplu la wisteria trebuie o scară de 9 metri, care mă costă vreo 20 de lire.”

George, care a lucrat și la grădinile botanice Kew Gardens

—————————————

 

 

O mutare la mare

 

O familie de români care s-a mutat din Londra în orașul Poole, de pe coasta de sud a insulei britanice, a apelat la o firmă specializată de mutări pentru că… nu aveau încotro.

„Nu am fi vrut să dăm banii pe asta, pentru că avem prieteni care au camionete. Am apelat la ei, dar așa s-a întâmplat că ori aveau de lucru ori erau în vacanță când a trebuit noi să facem mutarea. Singura soluție să economisim bani ar fi fost să închiriem noi o camionetă, dar eu nu am carnet, iar soțul l-a avut suspendat pentru trei luni. Răzvan a primit un job bun în Poole exact în vremea aceea și nu am putut amâna mutarea, nu prea ai cum să faci naveta din Londra până acolo. După ce ne-am tot gândit, ne-am dat seama că și dacă închiriem noi o dubiță, mai trebuie să plătim și șoferul; până la urmă am hotărât să apelăm la o firmă, ca să meargă totul mai repede și mai ușor”, ne relatează Manuela.

Cei doi au cercetat piața și au văzut că sunt mari diferențe de la firmă la firmă. „Am cerut oferte de preț și au variat de la 700 de lire la 1.500 de lire. Câțiva au zis că prețul final se poate da după ce vine un reprezentant să vadă exact cât de multe lucruri avem. Practic, aveam conținutul unei case cu două dormitoare, cam tot ce am adunat în șase ani de Anglia. A trebuit să ne descotorosim de o grămadă de lucruri, mai ales din cele ale copilului, ca să reușim să punem totul într-un singur transport. Așa am reușit să plătim taxa mai mică, pentru un singur transport.

Într-un final, i-am ales pe cei cu 700 de lire, le-am împachetat toate lucrurile frumos, dar nu am pus mâna să cărăm ceva”, mai povestește Manuela.

—————————————

„Am înțeles că cei care au cerut mai mult sunt membri ai unei asociații pe domeniul ăsta, adică îți oferă un fel de siguranță că n-o să-ți spargă lucrurile. Ei au și asigurare de până la 50.000 de lire, dar lucrurile noastre nu sunt atât de valoroase, de aceea am mers cu varianta mai ieftină.”

Manuela

—————————————

 

 

Am înlocuit toate aparatele din casă,

fără cost

 

Un cuplu de români ce locuiește într-un apartament închiriat printr-o agenție a beneficiat nu numai de reparații incluse în prețul chiriei, ci și de aparate noi în casă, fără să plătească nimic.

„În doi ani de zile, de când stăm în acest loc, s-au stricat unele aparate, altele doar s-au dereglat, unele au trebuit înlocuite ca să fie conform legii și, în final, noi ne-am ales cu aparate noi în toată casa, practic gratuit. Ăsta e avantajul dacă închiriezi cu o agenție, ei trebuie să îți ofere siguranță și confort în casa respectivă și vor trimite specialiști să rezolve treaba”, ne spune Ioana.

„Ei nu vor înlocui ceva doar pentru că așa îți place ție, depinde de cum pui tu problema. Prima dată am cerut să înlocuiască boilerul pentru că făcea zgomot, dar am spus că am și simțit la un moment dat miros de fum. Apoi ne-am plâns că cuptorul nu e bun, am enumerat câteva probleme: că n-are un buton, că nu-i merge funcția de grătar. Când a venit specialistul să pună unul nou ne-a arătat că de fapt și cel vechi mergea bine, doar că nu știam noi să îl folosim. Dar tot l-a schimbat. Tot așa am făcut cu bateria de la duș, cu hota. Apoi, au venit ei să pună un nou aragaz, deși celălalt era perfect funcționabil, dar nu avea o siguranță care oprește gazul, dacă îl lași deschis. Și de când s-a schimbat o lege anul trecut, era necesar să aibă siguranță”, mai spune Ioana.

„Doar când ni s-a stricat mașina de spălat au spus că suntem responsabili pentru cea nouă, probabil pentru că a costat foarte mult. În timpul acesta, am mai cerut înlocuirea carpetelor, a saltelelor de la paturi, pe lângă alte reparații ce au fost necesare. Dar tot nu am plătit nimic pentru ele. Agenția ne taxează anual 70 de lire pentru reînnoirea contractului, dar cât am plătit până acum e nicio zecime din cât au cheltuit ei”, mai adaugă românca de 37 de ani, care plănuiește deja să ceară o nouă înlocuire: canapelele.

—————————————

Servicii românești

 

Instalare antene satelit: £40

Service calculator / laptop: £20

Cursuri de engleză: £120 – £230

Torturi ocazii speciale: £25

Deblocări telefoane: £10

—————————————

 

 

Platformă pentru găsirea

specialistului potrivit

 

MyBuilder.com este un portal online unde oricine care are ceva de reparat în casă poate să posteze jobul pe website, pentru a fi conectat apoi cu mai mulți specialiști în problema respectivă.

În funcție de problema clientului și de profilul specialistului, website-ul trimite informația despre job la oamenii potriviți, iar aceștia, dacă sunt disponibili, semnalează că sunt interesați să facă respectivul job. Îi rămâne apoi clientului să aleagă dintre cei interesați, pe baza feedback-ului primit de la clienți anteriori, experiență și profil. Doar în momentul când clientul a acceptat oferta unuia dintre constructori, website-ul face schimbul datelor de contact între cei doi.

„Eu lucrez cu MyBuilder și îmi merge destul de bine. Nu aleg joburi la care nu mi-ar plăcea să mă duc sau într-o zonă în care mi-e greu să ajung. Doar dacă n-am comenzi. Dar în general sunt destule, odată ce ai o părere-două de la foști clienți. Și pot să cer prețuri mari, pentru că prin site-ul ăsta înseamnă că ești verificat. De exemplu, pentru un robinet sau niște rafturi cer între 40 și 60 de lire, pentru care MyBuilder îmi ia o liră. Dacă jobul e mai mare, ei iau mai mult, dar, per total, iese bine. Adică la un job de 500 de lire, ei îmi iau 8 lire, ceea ce e foarte avantajos”, ne spune Florentin, care lucrează la case private.

Pagina 2 din 2:Pagina precedentă

Autori articol: Anamaria Sandra, Oana Padureanu
Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentarii

O parere la “VREAU UN SPECIALIST LA MINE ACASĂ!”

  1. Scula buna Spune:

    Da’ de o scula ca lumea, nu ai nevoie in gospodarie ?

Spune-ti si tu parerea!