Vrei să înveţi engleza gratuit?

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Educaţie şi învăţământ pe data 31 martie 2015

lectii engleza

Cunoaşterea limbii engleze este una dintre cele mai importante probleme pe care le întâmpină o mare parte din imigranţii români stabiliţi în Regatul Unit. Vorbirea acestei limbi înseamnă comunicare şi integrare socială şi asigură implicit locuri de muncă mai bune, confort sau un plus de bunăstare. Ceea ce nu ştiu decât foarte puţini dintre românii care se confruntă cu dificultăţi de comunicare în această ţară este că îşi pot perfecţiona vorbirea limbii engleze oricând, gratis…

 

30.000 de studenţi pe an

Exchange Group este doar unul dintre operatorii care organizează cursuri gratuite de limba engleză, matematică şi IT pe întinsul Marii Britanii. Compania are 24 de centre de acest fel numai în Londra şi alte şapte centre zonale pe teritoriul Regatului Unit. Predarea cursurilor este subvenţionată de stat, iar românii sunt printre cetăţenii care au dreptul să beneficieze de aceste cursuri gratis…

„Deprinderea unor abilităţi de bază este esenţială în condiţiile actuale ale unei pieţe a muncii extrem de competitive”, se susţine pe website-ul www.exchangegroup.co.uk.

Exchange Group este o reţea naţională care s-a specializat în furnizarea de programe de instruire, specializare şi perfecţionare. Reprezentanţii companiei susţin că sunt pregătiţi să ofere cursuri care să îi ajute pe oamenii ce-şi doresc să obţină un loc de muncă sau doar să avanseze în plan profesional. „Programele noastre sunt astfel concepute încât să ofere servicii personalizate în funcţie de nevoile individuale”, se subliniază pe acelaşi website.

Programele Exchange Group sunt finanţate de Guvern şi de ele pot să beneficieze gratuit sau contra unor costuri subvenţionate oricine îndeplineşte anumite condiţiile de eligibilitate.

Exchange Group operează prin intermediul propriei reţele naţionale de centre de instruire care funcţionează timp de şapte zile pe săptămână. Peste 30.000 de persoane se adresează anual programelor promovate de companie. Prin înfiinţarea reţelei de centre proprii, Exchange Group a devenit lider naţional în Regatul Unit ca furnizor de cursuri de cunoaştere a limbii engleze, matematică şi cunoştinţe de operare PC. Iar centrele sunt deservite permanent de personal calificat pentru a răspunde solicitărilor diverse venite din partea cursanţilor.

 

Româncele de la Exchange Group

Două românce lucrează în prezent pentru centrul Exchange Group din Hendon, zonă situată în nord-vestul Londrei. Gabriela lucrează acolo de doi ani. Iar Cristina este o tânără care a terminat recent Facultatea de Turism în această ţară şi apoi a urmat o specializare în IT în cadrul centrului Exchange Group. În timp ce îşi petrecea timpul acolo ca studentă, ea a început să se familiarizeze cu personalul din cadrul centrului. Aşa a aflat că există un post administrativ liber. „Mi-am făcut aplicaţia pentru acest job şi în final l-am obţinut”, povesteşte Cristina.

„Oferim cursuri gratuite de engleză şi matematică la nivel intermediar. Cursurile sunt finanţate de Guvern, deci sunt gratuite pentru cei care vor să urmeze astfel de cursuri”, continuă românca.

Cursurile se adresează atât imigranţilor, cât şi cetăţenilor britanici, iar odată cu absolvirea acestora, se primesc certificate de absolvire recunoscute în Regatul Unit, dar şi la nivel internaţional.

Cetăţenii UE, deci şi românii, pot beneficia gratuit de aceste cursuri. În timp ce imigranţii din afara UE trebuie să facă dovada că au locuit în această ţară cel puţin trei ani de zile pentru a fi acceptaţi, românii au nevoie pentru a se prezenta la centru doar de paşaport ca act de identitate. Ei trebuie să plătească numai o taxă de înscriere de 15 lire sterline. Iar românii care primesc beneficii de la statul britanic sunt scutiţi chiar şi de la plata acesteia.

Practic, poate să se înscrie la cursurile gratuite de limba engleză orice tânăr care a împlinit 19 ani. „Oricine poate să înceapă cursurile când vrea. Înainte de a frecventa cursul, se susţine un test iniţial de evaluare. Sunt admişi doar studenţii care posedă cunoştinţe de limba engleză la nivel intermediar. Începătorii sunt redirecţionaţi spre alte colegii specializate în predarea la acest nivel”, mai spune Cristina.

Cursurile sunt structurate pe mai multe module asigurând deprinderea limbii engleze atât ca vorbire, cât şi ca pronunţie, scriere, citire sau ascultare. „Se fac inclusiv şedinţe cu exerciţii de conversaţie unu la unu, adică student cu profesor, pentru modulul de vorbire. Sau se simulează diverse comunicaţii prin telefon pentru a obişnui studenţii cu acest mod de comunicare”, adaugă românca de la centrul Exchange Group din Hendon.

 

Cursuri în faţa calculatorului

Marile avantaje ale cursurilor Exchange Group sunt date de oferta gratuită şi de programul extrem de flexibil. Un student poate parcurge ambele programe care se predau la nivel intermediar chiar şi într-o lună, dacă este foarte sârguincios. Fiecare student lucrează în faţa calculatorului, iar cei care au un computer personal pot să acceseze lecţiile de curs şi de acasă. Există totuşi obligativitatea impusă cursanţilor de a se prezenta la orele de curs într-unul din centrele Exchange Group timp de 15 ore/săptămână.

La centrul Exchange Group din Hendon frecventează în prezent cursurile de limba engleză aproximativ 80 de studenţi de naţionalităţi diferite. Dintre aceştia, 15 sunt români. Cei mai mulţi dintre ei au nevoie de certificatul eliberat de Exchange Group la încheierea cursurilor pentru a se înscrie apoi la o facultate în Regatul Unit. Alţii vin la centrele Exchange Group pentru a-şi perfecţiona cunoştinţele de limba engleză din dorinţa de a obţine un loc de muncă mai bun; sau doar pentru a putea comunica mai bine şi în final, pentru a se integra în societatea în care trăiesc.

„Avem foarte mulţi studenţi români. Cam un sfert din numărul total al cursanţilor sunt români. Şi majoritatea acestora sunt înscrişi la nivelul intermediar superior, ultimul care se predă în centrele Exchange Group”, insistă Cristina.

Totuşi, programele Exchange Centre nu sunt foarte cunoscute. „Cei mai mulţi studenţi ai noştri află de noi prin intermediul Job Centre. În momentul în care rămân fără loc de muncă se adresează centrelor teritoriale de muncă şi funcţionarii de acolo îi trimit la noi pentru cursuri de perfecţionare. Dar cursurile noastre pot fi accesate practic de către oricine”, crede Cristina.

 

Contact Exchange Group

Adresă sediu central: Exchange Group Ltd, Westbourne Manor, 17 Westbourne Road, Edgbaston, Birmingham B15 3TR

Informații: 0121 450 8300

E-mail: operations@exchangegroup.co.uk

Website: www.exchangegroup.co.uk

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

115 pareri la “Vrei să înveţi engleza gratuit?”

  1. Anastasia Spune:

    Bună a-și dori și eu să înveți engleza va rog dacă se poate unde sa ma adresez .

  2. Tatiana Spune:

    Asi dori sa învăț engleza, în NORTHAMPTON se face acest curs?

  3. Lidia Spune:

    Buna intrebarea este in Brighton se tin aceste cursuri? va multumesc amticipat .

  4. Oxana Spune:

    Buna ziua! In Norwich sunt asa cursuri?Tare as vrea sa communic mai liber in engleza.

  5. Anastasia Spune:

    Buna..m-ar interesa și pe mine aceste cursuri de engleză…daca se țin în gants Hill…dau ilford…mersi mult

  6. Mariana canalas Spune:

    Vreau sa invat engleza neaparat nr meu este 07787791211

  7. Anna Spune:

    Buna ziua as putea sa aflu sunt cursuri de engleza gratis..wolwehampton..va rog.ajutatima…

  8. Sergiu Spune:

    Ma intereseaza in Bedford sunt cursuride engl

  9. alex Spune:

    As dori sa stiu daca doar studentii au acces la aceste cursuri.Multumesc

  10. Sergiu Spune:

    As vrea sa stiu in brighton au loc aceste cursuri .multumesc

  11. Panait Toader Spune:

    Salutare as dori sa stiu unde aveti centre in londra multumesc.

  12. Ecaterina Spune:

    Spuneti-mi va rog o scoala gratuita in apropiere de ilford?

  13. Ciocoiu Mirela Spune:

    Buna ziua, as dori sa stiu daca se tin cursuri si in zona Stratford sau in apropiere. Multumesc , o zi buna.

  14. Sofia Vasile Spune:

    Sunt si eu interesată de curs, în birmingham.

  15. Adrian Spune:

    Buna dimineata, as dori sa stiu daca in Wolwerhampton se organizeaza aceste cursuri .
    Va multumesc ,
    Adrian

Spune-ti si tu parerea!