Walter ar fi fugit în Cuba!

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 15 mai 2015

581 walterOmul de afaceri Florian Walter, suspectat că a coordonat o rețea specializată în evaziune fiscală și dat în consemn la frontieră în 6 mai, ar fi plecat din țară cu zecde zile înainte de începerea anchetei, iar ultima dată, el ar fi fost localizat la Monaco, potrivit unor surse judiciare.

Florian Walter nu se mai află în România și ar fi părăsit țara la sfârșitul lunii aprilie, înainte ca procurorii DIICOT să declanșeze ancheta în cazul său. Mai mult, se pare că el ar fi lichidat câteva conturi din străinătate și acum s-ar afla în Cuba, cu care România nu are încheiate acorduri de extrădare.

Oamenii legii așteaptă decizia Tribunalului Prahova, care urmează să analizeze solicitarea procurorilor de arestarea preventivă. Dacă pe numele lui Walter va fi emis un mandat de arestare, atunci vor putea fi declanșate procedurile de urmărire națională și internațională.

Florian Walter a fost dat în consemn la frontieră, după ce, în 6 mai, anchetatorii au făcut mai multe percheziții, iar acesta nu a fost găsit. La acel moment, surse judiciare afirmau că există indicii conform cărora omul de afaceri se află pe teritoriul țării. Florian Walter este suspectat că a inițiat și coordonat gruparea suspectată de evaziune fiscală și spălare de bani, operațiuni financiare în care este implicată SC Compania Romprest Service SA, alături de alte societăți comerciale, între care unele considerate firme-fantomă.

Potrivit procurorilor, în perioada 2012-2013, firma Romprest ar fi fost implicată într-un lanț de tranzacții comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA. Astfel, procurorii anchetează modul în care Romprest angaja forța de muncă folosită în orașele în care societatea are contracte pentru salubrizare cu autoritățile publice locale. Anchetatorii au stabilit că mare parte dintre angajații firmei de salubritate lucrau la negru, iar pentru a justifica și a deduce banii plătiți muncitorilor, Romprest încheia contracte cu alte firme, care la rândul lor încheiau contracte cu alte societăți, până se ajungea la „un eșalon patru”.

Erau folosiți oameni de încredere ai lui Florian Walter, care fie găseau administratori de firme dispuși să intre în acest lanț comercial, fie înființau firme în acest scop pe numele unor persoane dispuse să aibă calitatea de administrator în acte, în realitate firmele fiind controlate de apropiații lui Walter. În acest lanț comercial au fost folosiți administratori de firme cetățeni ungari sau un administrator din Republica Moldova.

Prejudiciul produs bugetului de stat este în valoare totală de 4,5 milioane de euro, reprezentând impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă suma de 60.494.600 de lei (echivalentul a 14 milioane de euro) supusă procesului de reciclare. Anchetatorii au instituit măsuri asiguratorii până la concurența sumei de 18 milioane de euro.

Florian Walter a fost acționar majoritar al FC Petrolul, precum și unul dintre acționarii echipei Dinamo, club de la care s-a retras în 2009. El a preluat apoi clubul Universitatea Cluj, iar în vara anului 2012 a plecat la FC Petrolul. Din vara anului 2013, Walter a revenit la U Cluj.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!