Welcome home!

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 18 septembrie 2011

Perioada concediilor de vara este o excelenta oportunitate pentru pierderea casei. Ma rog, cel putin temporar. Numerosi cetateni britanici au avut surpriza ca, odata reveniti acasa, sa o gaseasca ocupata de familii numeroase si galagioase de imigranti. Fenomenul a luat amploare, iar tabloidele si-au gasit un nou subiect pe care sa mearga pana-n panzele albe. S-ar zice ca ne aflam intr-un lant de reactii inevitabile. Legislatia britanica judeca lent si meticulos cazurile in care un proprietar este deposedat de casa. Trebuie aduse dovezi, trebuie angajati avocati, in sfarsit, complicatiile dureaza, pentru ca sentinta instantei sa fie fondata si definitiva. Pe acest fond juridic sofisticat soseste, disperat, flamand, nauc, gata de orice ilegalitate, imigrantul. In ziare, acesta este neaparat roman. Realitatea este ceva mai complexa, insa. Sunt romani doar imigrantii despre care ziarele precizeaza ca sunt romani. Ceilalti nu se stie ce sunt, dar se deduce ca nu sunt romani.

Sa revenim. Imigrantul, atent la tot ce se intampla pe langa el, observa ca proprietarii au plecat in vacanta. Evident, se muta. Proprietarul revine, dar constata ca trebuie sa se lupte cu propria justitie ca sa demonstreze ca e vorba de casa lui. Toate aceste etape formeaza un scenariu aberant (cum naiba sa te muti intr-o casa locuita?!), dar se bazeaza pe frumusetea justitiei britanice versus barbaria imigrantilor in cauza. Intre rafinament si salbaticie, ultima castiga. Temporar, fireste. Dar suficient cat sa atraga atentia si sa devina subiect de presa.

In acest moment, din nou, romanii sunt in vizorul tabloidelor. Pare o poveste fara sfarsit aceasta cucerire a primei pagini, in negativ, fireste. Si de aceasta data suntem natiunea care furnizeaza cei mai multi infractori (se subintelege ca toti, de fapt). Nu orice infractori, ci aceia care enerveaza cel mai mult. Ocuparea unei case britanice, la fel ca hotia, constituie atentate la proprietate si la intimitate. Adica lucrurile pe care britanicii le urasc cel mai mult. O crima sanatoasa, savarsita in Londra cetoasa si amenintatoare din romanele lui Conan Doyle sau Agatha Christie mai merge, are o poveste, are suspans si contine condimentele necesare unui tremur interior veritabil. Dar o biata spargere de locuinta, o etalare a obrazniciei, o smecherie de doi bani nu face decat sa enerveze cumplit si iremediabil. Aceasta enervare, cu sprijinul neprecupetit al tabloidelor, poate deveni una nationala. Si tocmai aici e pericolul. Alunecarea de la o stire enervanta la o generalizare grabita aduce prejudicii unei intregi natiuni. Ce lipseste in aceasta noua campanie este, fireste, claritatea informatiilor. Cate cazuri, ce fel de imigranti, veniti de unde. Caci, atata vreme cat lupta se da intre anonimi si romani, anonimii castiga.


Etichete: , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!