WHATSAPP? DAI UN LIKE?

Articol publicat in sectiunea Poveşti româneşti, Reportajul săptămânii pe data 29 septembrie 2014

Diaspora romaneasca_WhatsApp Dai un Like

Nu există casă în Marea Britanie în care românii să nu fie familiarizaţi cu tot ce înseamnă reţele de socializare. De la mic la mare, toţi au conturi, ID-uri şi parole pe Facebook, Twitter, Skype sau Messenger. Like-urile, comment-urile sau comenzile de Share nu mai sunt o necunoscută nici pentru cei care şi-au trăit tinereţea comunicând doar cu ajutorul peniţei şi cernelii.

Povestirile lor ne arată că aceste căi de comunicare şi socializare le-au schimbat viaţa multora dintre români. În timp ce unii şi-au găsit sufletul pereche sau şi-au regăsit prietenii de suflet după ani şi ani, alţii se simt ca într-o familie, datorită faptului că şi-au creat un cont pe Facebook, reţeaua de socializare cel mai mult folosită de către români.

Ce spun cei care sunt conectaţi non-stop la aceste aplicaţii şi programe, care sunt avantajele, dar și dezavantajele expunerii vieţii pe internet sau ce spun cei care nu cred în acest mod de socializare… aflaţi în reportajul din acest număr!

 

 

Când internetul îți schimbă viaţa

 

Reţelele de socializare au creat dependenţă, s-au transformat într-un mod de viaţă şi au devenit pentru mulţi dintre românii stabiliţi în Marea Britanie o lume paralelă cu cea reală. Şi nu sunt chiar deloc puţini cei care nu pot pune capul pe pernă fără le spună prietenilor virtuali „Noapte bună”. La fel cum, imediat ce fac ochi, trebuie să le ureze „Bună dimineaţa”. Pe Messenger, Instagram, Facebook sau WhatsApp, cineva este online, indiferent de oră.

Aşa că nu mai este de mirare că poţi afla aproape orice, despre oricine, ne spun cei care sunt offline doar atunci când li se termină bateria de la telefon sau de la laptop.

 

„Cu Facebook-ul peste tot”

Fie că are un motiv de fericire, fie că are o zi mai puţin plăcută. Fie că nu se poate decide ce rochie să aleagă dintre cele pe care le-a probat, fie că şi-a spart capul în uşa de la intrarea în casă, Laura scrie pe Facebook tot ce i se întâmplă. De cele mai multe ori, fiecare stare este descrisă cel mai bine printr-o fotografie ataşată momentului. La 25 de ani, tânăra din Iaşi, care a ajuns în Londra în urmă cu şase ani, spune că adoarme cu telefonul în mână, iar primul lucru pe care îl face imediat ce s-a trezit: „îmi caut telefonul prin pat, nici la baie nu mă duc fără el şi intru pe Facebook, îmi place să citesc comentarii sau să privesc fotografiile pe care le postează cunoscuţii”, ne mărturiseşte aceasta. De curând şi-a creat un cont şi pe Instagram, acolo unde zilnic adaugă fotografii.

————————————–

„Pe Instagram mi-am făcut cont mai mult din curiozitate. Ştiam că este reţea de socializare care are la bază fotografiile. Fotografii pe care le poţi prelucra, poţi adăuga filtre şi tot felul de efecte. Trebuie să fie fotografii reale, pentru că politica Instagram nu dă voie utilizatorilor să încarce poze de pe internet. Nu sunt prea mulţi cei care folosesc aplicaţia aceasta. Majoritatea folosesc Facebook şi WhatsApp.”

Laura, utilizator Instagram

————————————–

„Nu ştiu dacă este chiar o dependenţă, dar cu siguranţă este un obicei la care momentan nu pot renunţa. Şi care mă face să nu mă simt singură. Nu m-am gândit până acum, dar dacă stau atentă şi analizez ultimele săptămâni, într-adevăr nu m-am dezlipit de telefon, mai precis de Facebook. În drum spre serviciu, la serviciu atunci când este mai liber, în pauze, la masă, în drum spre casă, la baie, înainte de culcare, eu sunt pe Facebook. Mă simt aproape de prietenii mei. De exemplu, dimineaţa îmi beau cafeaua singură. Nu e plăcut deloc. Aşa că fac o fotografie ceştii de cafea şi o postez, la care adaug şi un mesaj frumos, în funcţie de zi, de vreme, de săptămână: «Să aveţi o zi minunată!» sau «După ploaie viaţa este mai frumoasă». Şi imediat prietenii îmi răspund. Unii îmi întorc urările, alţii îmi scriu vorbe frumoase sau îmi lansează invitaţii la o cafea reală. Este amuzant şi plăcut totodată. Eşti singur, dar totuşi nu eşti. Îţi începi ziua cu gânduri pozitive şi chiar cu chef de muncă. Mai ales că te antrenezi cu prietenii în tot felul de conversaţii. Sau, dacă ai o zi neplăcută şi scrii despre acest lucru pe Facebook, cred că poţi trece mai uşor peste problema sau starea cu care te confrunţi. Vorbind despre ceea ce ţi se întâmplă te descarci, poate afli că a mai trecut şi altcineva prin aceeaşi situaţie, primeşti sfaturi, încurajări, iar la finalul zilei te simţi mai bine, chiar cu problemele rezolvate. Nu cred că este dăunător cu absolut nimic să îţi împarţi trăirile cu alţii. Nu trăim în junglă”, crede tânăra de 25 de ani din Iaşi, care ne-a povestit că şi în momentele în care este indecisă în privinţa unui lucru, îl face public, iar prietenii şi cunoscuţii de pe Facebook îi întind imediat o mână de ajutor.

„De obicei fetele, femeile sunt nehotărâte, mai ales atunci când vine vorba despre haine. Nu ne putem decide la o singură rochie sau la o singură pereche de pantofi. Am vrea să le luăm pe toate. Şi cum de cele mai multe ori acest lucru nu este posibil, trebuie să alegem. Eu sunt mereu indecisă în privinţa hainelor. De obicei găsesc două lucruri care îmi plac în egală măsură şi nu pot să mă decid. Pierdeam şi o oră în magazin gândindu-mă şi răzgândindu-mă pe care să îl cumpăr. Acum fac poze şi le postez pe Facebook sau le trimit direct prietenelor mele pe WhatsApp. Fiecare îşi spune părerea. Nu mă las influenţată, nu vreau să se înţeleagă acest lucru, că nu pot alege ceva pentru mine fără să întreb în stânga şi în dreapta. Până la urmă eu fac tot ce vreau, îmi cumpăr ceea ce vreau, doar că îmi place să mai aflu păreri şi idei. Ce este rău în asta?!”, spune Laura.

————————————–

„În urmă cu şase luni de zile, mi-am spart capul. Nu am putut deschide uşa de la casă şi am tras cu putere până când s-a deschis şi m-am lovit în frunte. Atât de tare s-a umflat, îmi curgea sânge şi, în câteva secunde, mi-a apărut un cucui imens. Mi-am făcut o poză, mai mult în glumă, şi am postat-o pe Facebook. Pe moment, nu m-am gândit că ar trebui să merg la spital, însă toţi cei care au văzut ce mi s-a întâmplat m-au sfătuit să merg la Urgenţă. Unul dintre prieteni, care locuia relativ aproape de mine, a venit şi m-a însoţit la spital. Uneori, Facebook-ul te ajută să nu mori.” (glumeşte Laura)

Laura, 25 de ani, despre modul în care a fost ajutată de o postare pe Facebook

————————————–

 

 

Relaţii virtuale, relaţii reale

 

Marian nu se consideră un om dependent de internet şi de reţelele de socializare. Se conectează doar în timpul său liber sau în zilele în care vrea să mai ştie cine ce a mai făcut. Are conturi peste tot. Pe Facebook, pe WhatsApp, pe Viber, pe Instagram şi Yahoo Messenger. Însă nu are şi activitate, ne mărturiseşte tânărul de 32 de ani din Satu Mare. Şi totuşi, şi-a găsit jumătatea pe Facebook. Ea în România, el în Anglia. După patru luni de mesaje, fotografii, like-uri şi comment-uri locuiesc împreună în Londra.

„Nu sunt genul de persoană care stă pe Facebook cu orele sau care postează tot ce i s-a întâmplat sau unde se află şi cu cine. Dacă mai ieşeam cu prietenii la pub şi se întâmpla să facem fotografii, atunci unul dintre noi se gândea să adauge o poză pe net. Sau dacă vedeam o fotografie sau un filmuleţ sau un material care îmi plăcea, îi dădeam like. Cam atât. Aceasta era activitatea mea pe Facebook. În rest, cu prietenii apropiaţi vorbeam pe Viber sau pe WhatsApp. Însă, nu ştiu cum, într-o zi în care nu am mers la serviciu, pentru că mă simţeam foarte rău, am scris pe Facebook că mă simt jalnic. Era pentru prima data când făceam acest lucru. Pur şi simplu, nu m-am gândit şi nu m-am aşteptat la nimic în momentul în care am postat (feeling sick). Aveam în lista de prieteni şi persoane cu care nu vorbisem niciodată. Erau prieteni de-ai prietenilor mei. Atâta tot. După ce mi-am făcut publică starea, am început, cum era şi firesc, să primesc comentarii. Unele cu sfaturi, altele cu critici. Unii mă întrebau ce am păţit, alţii mă trimiteau la GP. Tot felul de păreri. Ei bine, am primit şi un mesaj, de la o fată, cu care nu mai vorbisem deloc până atunci şi care mi-a scris „nu te mai plânge, mai rău ca mine sigur nu te simţi”. Am rămas blocat câteva minute. Nu ştiam ce să îi spun, mai ales că nu o cunoşteam, doar aveam prieteni comuni, era singurul lucru care ne lega. A! Poate şi starea de rău o mai aveam în comun! Aşa că am întrebat-o ce a păţit şi am aflat că avea piciorul în ghips şi era răcită foarte tare. De aici, în ziua aceea a pornit o întreagă poveste. Am început să vorbim destul de mult, să ne trimitem fotografii. Apoi ne-am şi văzut pe Skype. Vorbeam des la telefon şi, uşor-uşor, ne-am îndrăgostit unul de altul. În fiecare seara petreceam în faţa laptopului câte patru-cinci ore vorbind. De Paşte, am invitat-o aici într-o mică vacanţă, apoi ne-am dat seama că nu putem sta unul fără altul şi am hotărât că ar fi bine pentru amândoi ca ea să se mute în Londra. Ceea ce s-a şi întâmplat. Locuim de trei luni de zile împreună şi ne este bine”, ne spune Marian.

————————————–

„Să fiu sincer, nu credeam în relaţiile de pe internet. Nici prin cap nu mi-a trecut vreodată că o să întâlnesc pe cineva… pe Facebook. Dacă mi-ar fi spus cineva, aş fi râs în hohote, pentru că eram ferm convins că mie nu mi se poate întâmpla. Şi uite că s-a întâmplat! E haios şi uimitor, mai ales că eu nu eram şi nici acum nu sunt genul care să stea pe internet. Tehnologia aceasta apropie oamenii. Şi e bine.”

Marian, 32 de ani, relaţia sa a început pe Facebook

————————————–

 

 

Prietenii reînnodate

 

Internetul și reţelele de socializare nu aparţin doar tinerilor. Chiar dacă de multe ori, aşa pare. Există români care nu se sfiesc să vorbească despre Skype sau despre Facebook, deşi nu stăpânesc prea bine nici taina acestor programe, dar nici pe cea a tastaturii. Cu toate acestea, le folosesc şi se bucură de ele la maximum.

Elena are 54 de ani şi de curând şi-a dorit să fie în pas cu tehnologia. Şi-a cumpărat un smart phone, iar fiica sa i-a instalat toate aplicaţiile prin care poate comunica şi socializa.

„Auzeam la fiecare pas, pe toată lumea că vorbeşte de Facebook. Ştiam că  e ceva cu poze şi cu mesaje. Atât. Nimic mai mult. În iulie am fost în vacanţă în România şi m-am revăzut cu câteva vecine şi câteva prietene de suflet. Când am plecat, toate mi-au spus aşa: intră pe Facebook şi mai vorbim acolo, astfel încât imediat ce am ajuns în Anglia, am rugat-o pe fiica mea să mă ajute să am şi eu Facebook din ăsta. Păi, cum adică, eu sunt mai fraieră, sau cum? Mi-am cumpărat şi un Iphone şi mi-am deschis şi cont pe Facebook. O săptămână întreagă, în fiecare seară, imediat cum ajungeam acasă de la serviciu, o rugam pe fiica mea să mă înveţe cum să îl folosesc. Şi am învăţat. Mi-am găsit foşti colegi de şcoală, de liceu, prieteni de-o viaţă de care nu mai ştiam nimic. Am vorbit cu mulţi dintre ei, m-am uitat la fotografiile pe care au. Este o adevărată plăcere să poţi privi prin intermediul internetului oameni care au făcut parte din viaţa ta, să vorbeşti cu ei, să reiei prietenii vechi de decenii”, ne povesteşte Elena despre experienţa sa pe Facebook.

————————————–

„Vreau doar să le transmit celor care nu au crescut cu aceste programe să nu le fie teamă de tehnologie şi să o folosească pentru că este incredibilă. Eu am plecat din ţară în urmă cu 15 ani. Mi-am pierdut atunci multe prietene şi multe relaţii. Acum le-am redescoperit. De exemplu, am reluat legătura cu prietena mea din copilărie care locuieşte în Spania şi pe care o vizitam de Crăciun.”

Elena, 54 de ani despre experienţa sa pe Facebook

————————————–

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!