WizzAir decolează cu schimbări

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Diaspora, Transport pe data 22 mai 2015

wizzair1

Compania aeriană WizzAir este într-o perioadă de schimbări, anunță conducerea acesteia. Mai exact, WizzAir își schimbă identitatea de brand, adică își schimbă logo-ul, imaginea de pe avioane, introduce un nou tarif (tariful Plus), care include din capul locului și bagaj de cală de 32 kg, dar și alte câteva servicii.

Începând din această săptămână, Wizz Air va afișa două tarife. Unul „Basic” – cel cu care clienții sunt obișnuiți deja, în care este inclus doar zborul, taxa obligatorie de aeroport și un bagaj mic de mână, și noul tarif „Plus” – în care intră în plus un bagaj de cală de 32 kg, un bagaj de mână de 10 kg și check in-ul făcut la aeroport și nu în avans. Pachetul Plus va fi mai ieftin decât dacă veți achiziționa toate aceste servicii separat. Evident, în cazul tarifului „Basic”, veți putea adăuga și bagaj de cală și celelalte extra-servicii obișnuite.

Clienții cei mai norocoși au fost cei care și-au cumpărat bilete pe 19 mai, pentru că WizzAir a oferit atunci la orice bilet cumpărat, un altul gratuit.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

O parere la “WizzAir decolează cu schimbări”

  1. andrei Spune:

    teapa cu wizzair.
    au devenit total necompetitiv comparativ cu celelalte low cost.
    pe 19 may de exemplu preturile erau dublate dinainte ca sa para ca tu cumperi si primesti un loc gratuit.

Spune-ti si tu parerea!