X Factor vs. scoala de muzica clasica

Articol publicat in sectiunea Cultură, Diaspora, Poveşti româneşti pe data 11 noiembrie 2013

Londra_Bernice Chitiul

Bernice Chitiul este unul dintre tinerele talente muzicale ale Romaniei, care astazi traieste la Londra. Bernice a studiat la un colegiu national din localitatea natala Bistrita, dar vazand ca pasiunea ei fata de muzica a fost mai mare decat cea pentru matematica, tatal sau, la sugestia prietenului lor Laurentiu Cazan, a decis transferul lui Bernice la un liceu de muzica.

Tanara de 18 ani are deja un palmares de premii si participari la numeroase competitii muzicale, printre care si festivalul de la Mamaia si X Factor Romania. Aflati din interviu intamplari din culisele acestor concursuri si despre cum poate un tanar muzician sa isi dezvolte creativitatea.

 

Diaspora Romaneasca: De cand locuiesti in UK si ce activitati ai aici?

Bernice Chitiul: Am venit in urma cu un an si jumatate pentru a-mi continua studiile muzicale incepute in tara. Am fost admisa cu bursa la doua scoli prestigioase din Londra. Aici mi-am atins telul de a-mi alege singura subiectele de invatamant, precum si nivelul de dificultate al acestora, ceea ce a facut ca mersul la scoala sa fie o adevarata placere. Acest lucru parea iluzoriu cu catva timp in urma si as dori ca toti copiii care merg la scoala sa incerce acest sentiment. In Romania si nicaieri in lume nu esti oprit din a invata, dar a nu fi oprit nu inseamna a fi stimulat, iar tinerii de azi au nevoie de stimulare creatoare. Apreciez deschiderea londonezilor de a-mi acorda increderea si intreg suportul material care se ridica la zeci de mii de lire sterline, fara de care nu as fi putut vreodata invata in conditii aproape ideale. Bratele, insa, nu vor fi degraba deschise nicaieri in lume romanilor. Multumesc cu aceasta ocazie si casei de avocatura Ennon & Co. Solicitors care ma reprezinta in Marea Britanie, avand toate motivele sa le fiu recunoscatoare.

 

D.R.: Cum iti place viata la Londra?

B.C.: Londra fiind un important centru cultural, viata mea este frumoasa aici, deoarece imi da ocazia sa ma angrenez in multe proiecte, sa intalnesc si sa lucrez cu muzicieni din toata lumea. Sunt fascinata de fenomenul muzical ca factor unificator multicultural si multirasial.

 

D.R.: Tintesti sa devii cunoscuta si pe piata muzicala britanica?

B.C.: Imi lipseste atmosfera competitionala de acasa unde se pune accentul mai mult pe festivaluri si show-uri, si cred ca acest sistem are avantajele lui, deoarece creeaza persoanelor talentate rampe de lansare rapide. Acum imi canalizez atentia si eforturile exclusiv spre scoala, lasand spectacolele pe un loc secundar. Pe de alta parte, centrele de studii muzicale serioase iau peste picior show-urile muzicale populare, deoarece deformeaza stilul elevat, precum si abordarea si verticalitatea artistica. Asadar, muzica pe care o cultiv acum, spre deosebire de cea stil X Factor, este muzica clasica de camera, opera, iar spectacolele sunt cu un caracter mai exclusivist. Nu as dori sa ma fac cunoscuta britanicilor inainte de a avea un fundament muzical educational serios care sa justifice eforturile mele si atentia lor.

 

Tinuta de scena la Mamaia, motiv de neintelegeri

D.R.: In Romania ai castigat numeroase premii la concursuri locale si nationale. Care premiu este cel mai important pentru tine?

B.C.: Fiecare participare a fost foarte importanta deoarece pentru fiecare am muncit si am simtit emotii la fel de mari, iar eforturile financiare ale parintilor mei, necesare deplasarilor, au fost considerabile. Doua premii depasesc orice alt trofeu: Premiul Mihai Traistariu, obtinut la Festivalul „Flori de Gheata” din Bucuresti, prin care Mihai mi-a intarit increderea in fortele si aptitudinile proprii, si Premiul Margareta Paslaru pentru originalitate interpretativa, primit in cadrul Festivalului „Mamaia”, care m-a incurajat sa merg cat mai personal si mai original mai departe in muzica.

 

D.R.: Ce competitie te-a marcat cel mai mult?

B.C.: Doua au fost concursurile muzicale care m-au marcat. Cel mai important a fost primul la care am participat, „Ghiocelul de Argint” din Barlad. Atunci am inteles necesitatea interactiunii cu alti mici artisti si cu mediul de formare artistica competitiv. Al doilea a fost Festivalul „Mamaia”, dar nu pentru motivul pe care mi l-as fi dorit. Din cauza refuzului meu de a imbraca tinuta de scena impusa de organizatori, acestia mi-au comunicat explicit ca nu voi mai fi admisa niciodata la acest festival. Aceasta atitudine neverosimila si neprietenoasa m-a facut sa inteleg ca deocamdata concursurile nu mai sunt o prioritate pentru mine si ca trebuie sa ma reorientez spre consolidarea propriei educatii scolare. Iata-ma deci aici in Londra.

 

X Factor, un fel de Big Brother?

D.R.: Ai fost la X Factor Romania. Ce experienta ai avut la concurs?

B.C.: Experienta X Factor a avut de-a face mai mult cu prezentarea in lumina comerciala a artistilor intr-un show tv aflat in cautarea rating-ului. Datorita faptului ca nu poate fi cantarita si nici masurata, fiind un produs abstract care tine de gust, arta este supusa unui comert care va ocaziona aranjamente. Producatorul s-a exprimat limpede ca pentru a-si amortiza milionul de dolari platit pentru licenta X Factor, trebuie sa se faca show cu orice pret. Asa a si fost, dar cu pretul bunului simt. Jocurile se faceau in culise in functie de preferintele producatorului, publicul avand un rol… onorific. Pentru mine, X Factor a fost o proba de rezistenta psihica si o batalie impotriva celor care doreau sa apar cat mai dezbracata pe scena, desi parintii mei au primit asigurari ca asa ceva nu se va intampla. Nu am beneficiat de baking vocals, dansatori sau coregrafie, toate elementele artistice trebuia sa le fac singura, spre deosebire de alti concurenti care erau realmente promovati. Totul a fost o alergare dupa aparente; cameramanii filmau zile intregi cu zecile de ore pentru a ne surprinde in ipostaze nedorite, ca mai apoi materialul sa fie montat pentru a contorsiona adevarul in interesul favoritilor organizatorilor. Am fost respectuoasa si amabila, am raspuns raului prin bine, dar asemenea comportament nu vinde. Spalarea rufelor in public si certurile alimentate mediatic artificial sunt mult mai interesante pentru altii. Acest sezon nu a fost X Factor, ci mai degraba Big Brother. Artistic, nu cred ca m-a avantajat, insa m-a dezvoltat mental si mi-a adus picioarele mai spre pamant. Asa sa fie oare formatul original? Sunt in patria lui si cand voi avea timp ma voi documenta.

 

D.R.: Intentionezi sa participi si la X Factor UK?

B.C.: X Factor UK este orientat catre englezi, fiind necesara rezidenta si alte acte care sa justifice participarea. Scoala si educatia acum au trecut in plan principal, deoarece incet ies din varsta teribilismului si a vedetismului gratuit. O vedeta se impune prin ceea ce este, nu cat de mult reuseste sa se prosteasca la televizor.

 

Despre rontaitul mufelor si tenacitatea unui artist

Londra_Bernice Chitiul3

D.R.: Cine sunt muzicienii de la care ai invatat cel mai mult?

B.C.: Muzicienii de la care am invatat foarte multe lucruri vorbesc putin si muncesc mult. Voi incepe cu profesorii mei, doamna Tomescu Fuca Rozalia din Bistrita, doamna Viorela Filip si maestrul Viorel Gavrila, de la care progresiv am invatat mici secrete pana la marele secret: munca. De la Mihai Traistariu am invatat seriozitatea si modestia. Laurentiu Cazan m-a indemnat sa urmez o instruire muzicala de specialitate. Domnul Virgil Popescu m-a invatat sa fiu indragostita de muzica indiferent cu cine voi canta, iar de la domnii Aurel Manolache si Dan Dimitriu am invatat sa fiu flexibila. Walter Dionisie mi-a demonstrat ca timpul poate fi condensat daca e utilizat chibzuit, avand impreuna seri muzicale memorabile. De la domnul Ionel Tudor am invatat sa am rabdare cu membrii trupei in care cant, iar de la marea doamna a muzicii usoare Margareta Paslaru am invatat ce inseamna tenacitatea si verticalitatea in viata unui artist. Madalina Manole m-a invatat sa acord tuturor atentie si sa nu ma las absorbita complet de grupul in care ma aflu. Trebuie sa il mentionez si pe Tom Boxer care m-a invatat, spre disperarea parintilor, cum se lucreaza cu basul la maxim.

 

D.R.: Ce rol au avut parintii tai in dezvoltarea ta pe plan muzical?

B.C.: M-am nascut intr-un mediu muzical, inconjurata de pian, orga si sintetizatoare electronice, iar mai apoi, cand mi-au mai crescut dintii, parintii au inceput sa aiba probleme cu tranzistoarele si mufele (rade). Tot ceea ce sunt eu astazi le datorez parintilor mei, Ana si Florin Chitiul, carora, dupa ce am mai crescut, le trimiteam doar e-mail-uri cu urmatorul festival la care voi participa, fara sa-i mai intreb daca 1.500 de km ar putea fi o problema pentru ei sau nu.

 

Nu va lasati descurajati de „labirintul de piedici”

D.R.: Care este cea mai mare realizare a ta de pana acum?

B.C.: Am reusit sa fac ce imi place si sa invat in conditii excelente. Pe plan muzical ma bucur de realizarea si lansarea primului videoclip muzical 3D anaglyph din Europa, „Letter to the Winter”, unde muzica si textul imi apartin partial. Videoclipul a fost realizat de tatal meu, Florin Chitiul, impreuna cu o echipa din Germania, unde au fost realizate si parte din filmari.

 

D.R.: Pregatesti primul album. Cum va fi, ce va contine, cand il vei lansa?

B.C.: Da, peste putin timp vom finaliza materialul pentru un album, care va contine melodii pe care le-am lansat ca single deja, dar si piese inedite. Deocamdata nu am semnat niciun contract cu vreo casa de discuri, pentru a-mi pastra libertatea de actiune si miscare de care am multa nevoie acum, dar sunt in discutii cu o casa de discuri din Bucuresti.

 

D.R.: Ai un sfat pentru cititorii pasionati de muzica?

B.C.: Am speranta ca tinerii cu aspiratii artistice care citesc aceste randuri nu se vor lasa descurajati de labirintul de piedici care sta in fata tuturor celor care nu agreeaza spiritul de turma si doresc sa-si pastreze originalitatea.

Autor articol: Anamaria Sandra
Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!