Zece lucruri ciudăţele la britanici

Articol publicat in sectiunea UK la bani mărunţi pe data 19 ianuarie 2015

London_icecream van

Marea Britanie este un spaţiu… unii ar zice… ciudat! Atât pentru cei nou-veniţi, cât şi pentru cei care au lipsit de aici nişte ani de zile. Să enumerăm câteva aspecte.

 

Există dubiţe de îngheţată care bat străzile

Dacă stai să te gândeşti bine, dubiţele care vând îngheţată sunt cam ciudate. Pentru cei care nu ştiu despre ce vorbim, sunt acele van-uri care circulă pe străzile din cartiere şi care vând îngheţată Mr. Whippy copiilor; pe deasupra, emit din boxe şi o melodie, una cam tâmpă, poate „Greensleeves” sau „The Entertainer”, dar înregistrată, parcă, acum o sută de ani.

Nu întâmplător, ca într-un experiment pavlovian, muzica hipnotică generează în mod instantaneu o mare poftă de îngheţată, irezistibilă pentru copii. Cică pe anumite rute ar fi şi câini ale localnicilor care aleargă pe nerăsuflate, cu castronul în gură, ca să fie primii la coadă la maşina de îngheţată şi să-şi primească cele două cupe gratuite de îngheţată de vanilie.

 

Fără coşuri de gunoi în centrul Londrei

Nu, nu mai sunt coşuri de gunoi în centrul Londrei; s-a stabilit cu ani în urmă că IRA-ul (Armată Republicană Irlandeză) le-ar putea folosi pentru a detona vreo bombă, aşa că le-au scos. Actualmente, IRA-ul nu mai reprezintă un pericol pentru capitala londoneză, însă coşurile nu au fost puse la loc. Probabil că s-au gândit că există, poate, şi alţi duşmani cu potenţial de a recurge la astfel de metode.

 

Cafeaua aceasta este CALDĂĂĂĂ!

Marea Britanie este de-a dreptul obsedată de health & safety (sănătate & siguranţă). Aproape că nu mai poţi face nimic fără ca un notabil să facă o evaluare a riscurilor şi să stabilească activitatea ca fiind periculoasă. Nu numai că nu ai cum să faci vreun grătar undeva în aer liber, pe „câmpurile deschise”, dar pe paharele cu apă caldă trebuie să scrie „HOTTTT!”, unde există o podea umedă trebuie să apară semnul „WETTT!”, iar la concerte muzicale trebuie să priceapă lumea că muzica este „LOUDDDDDD!”.

Înainte de toate astea, nu se ştie cum britanicii reuşeau să servească o masă cu furculiţa şi cu cuţitul, fără a se răni…

 

Prezenţa soarelui e ştire de primă pagină

„OMG! SCORCHIO!” ar putea să titreze The Sun. Dacă se-ntâmplă cumva ca termometrele să atingă 30 de grade C în această ţară, nu se poate ca majoritatea jurnaliştilor şi a fotografilor să nu inunde litoralul britanic pentru nişte imagini cu britanici ultrafericiţi, în slip! Vremea bună este atât de şocantă în UK, încât devine prima ştire.

Nu mai comentăm senzaţia, tumultul, deznădejdea create de cei câţiva fulgi de zăpadă care se gândesc să coboare lin, toţi în acelaşi timp, asupra Londrei.

 

Don’t walk. Hai, fie!

În alte ţări, printre care s-ar număra poate şi România, legea şi regulile nu sunt tocmai de nedepăşit. Astfel, sub un semn mare pe care scrie „Parcarea sau camping-ul strict interzise” poţi găsi liniştit 32 de maşini, un autobuz şi 50 de inşi la grătar, în timp ce semnul de „sens unic” ar putea fi considerat mai degrabă o recomandare decât o obligaţie.

Nu şi în UK! Aici, legea se mănâncă pe pâine! S-a interzis fumatul şi lumea n-a mai fumat, s-au pus camere de viteză mai peste tot şi s-a circulat mai încet; vecinii trebuie să-ţi dea voie ca să ţii un party până mai târziu în noaptea de revelion. Sunt atâtea reguli încât britanicii au nevoie de o supapă prin care să-şi reverse frustrările, astfel că încalcă orice regulă, chiar şi cele ale bunului simţ, când pleacă în concedii de neuitat prin Europa; alcoolul îi dezlănţuieşte (uneori, şi acasă…).

 

Nu rata ocazia! Reducere la fond de ten!

În Anglia, lumea face cumpărături! Nu există hobby-uri, nu există vizite la părinţi sau să te vezi cu rude sau prieteni, pentru că se merge la cumpărături. Când nu se fac cumpărături, se răsfoiesc reviste care explică ce ar trebui să-ţi cumperi dacă vrei să-ţi menţii compania prietenilor tăi sau dacă vrei să câştigi vreo prietenie nouă. Se aplică cu cea mai mare lejeritate pentru un nou credit card şi lumea ţine să povestească cu cel mai mare haz ce-au putut să facă cu banii care erau destinaţi plăţii chiriei. Hm… dar parcă şi în România…

 

Cât zici că face?

Mai toţi turiştii se plâng de preţurile dureroase din Anglia, însă aşa este. Totul este scump! Mai ales la Londra! Du-te şi cumpără două ziare şi patru timbre şi o să vezi că ţi se cer şi 8 lire. Du-te, mai bine, într-un pub londonez, cere ce doreşti şi să nu fii surprins dacă te trezeşti spunând aproape sugrumat persoanei de la bar ceva de genul: „Cât zici că face?”.

 

Care Juby Lee? Unde?

Ce încâlcitură şi harta de metrou a Londrei! Săracii turişti! Carevasăzică, pe coridoare se circulă pe stânga, iar pe escalatoare se stă pe dreapta. Notat! Dacă vrei să ajungi la Leicester Square, nu încerca să pronunţi denumirea dacă nu ştii limba; mai degrabă, bate-ţi capul şi încearcă să găseşti staţia pe hartă! Şi, atenţie! Nu-i de ajuns să ştii că trebuie să mergi cu Northern Line; trebuie să ştii şi cu care din ramurile sale. Câtă lume nu greşeşte cu Northern Line-ul…

Dar, fie vorba între noi, cred că ai mai multe şanse ca român să te pierzi pe reţeaua metroului bucureştean decât să greşeşti ca turist cu metroul londonez.

 

Nu există distracţie fără alcool

Toată lumea zice că britanicii sunt complet incapabili să se distreze dacă nu consumă alcool. Atmosfera este încordată, cam ciudăţică, fără o halbă de bere în imediata apropiere. Şi, odată pornit torentul de alcool, nu mai ştie nimeni cum se poate opri, iar a doua zi s-a uitat totul complet. Dar seara a fost sublimă!

 

Grija faţă de tot felul de aiureli

„Cum arată porii mei dacă mă îmbrac aşa? Sunt mari?”, „Faci cancer dacă bei cappuccino decofeinizat, varianta skinny?”, „O să câştige Big Brother-ul de anul ăsta vecinul ex-ului vedetei TV respective?”, „E bună de ceva aplicaţia aia de IPhone?” Cui îi pasă? Britanicilor, se pare.

Poate din cauză că se trăieşte într-o democraţie bogată, lipsită de pericole iminente cum ar fi vreun război pe teren propriu sau de catastrofe naturale care au loc cu regularitate, britanicii simt nevoia să-şi bată capul cu câte ceva…

Mai tulburător este că în aceeaşi amnezie par a intra şi românii, deşi noi chiar avem bătăi de cap serioase. O fi mai uşor dacă se apasă pe butonul „ignore!”

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

O parere la “Zece lucruri ciudăţele la britanici”

  1. Donna Gaby Spune:

    Unele chestii sunt usor exagerate. In plus, este o mare diferente intre viata in orasele mari si cele mai mici (cum ar fi Selby , Yorkshire, fata de Manchetser si mult mai diferit fata de Londra.) In marile orase nu prea gasesti rude in acelas oras. In cele mici, cu „villages” la distante scurte, sarbatorile se petrec totusi in familie, nimeni nu se supara sa faci gratare in week end, fiindca toata lumea face, toata lumea are artificii de Halloween si tot asa. Preturile sunt mai mici, sunt de asemenea ferme unde te poti duce sa cumperi zaravaturi si oua proaspete mult mai ieftin, viata e mult mai buna. Sunt si mult mai putini homeless, in schimb nu sunt multi foarte bogati.

Spune-ti si tu parerea!