Zidul

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 10 august 2015

Am avut noroc. Am răsturnat comunismul, am știut ce vrem, am reușit și acum, iată că suntem în afara amenințării zidului construit de unguri ca să oprească imigrația clandestină.

Ce-i drept, în perioada la care mă refer, adică înainte de 1989, era plin de ziduri, construite sau imaginare, prin estul Europei. Era, în primul rând, Marele Zid, cel care despărțea Estul captiv în lagărul comunist de Vestul liber să zburde prin economia de piață. Simbolul lui era, evident, Zidul Berlinului. Cel a cărui dărâmare, în 1989, a dat semnalul revoluțiilor (sau doar micilor schimbări) din întregul Est sovietizat. Probabil că ideea de zid împotriva barbarilor ne vine de la Marele Zid Chinezesc, care este, incontestabil, o performanță a spiritului și a efortului uman. Dar, în cele din urmă, astea sunt chinezării, chiar dacă, la vremea cu pricina, ele au determinat hoardele mongole să se îndrepte spre Vest și nu spre Est. Păstrând proporțiile, cam la asta s-au gândit și vecinii noștri maghiari. Să scape de imigrația din sud-est, trimițând-o spre vest pe căi lăturalnice. Soluția, criticată chiar în Ungaria, are o mare doză de teribilism și de desprindere de realitatea geopolitică a regiunii. Imigrația sârbă este cea mai mică din problemele generale ale migrației pe teritoriul european. Nu este vorba de altă lume, ci de același continent, ba chiar de o națiune care, până nu demult, putea da lecții de economie și de civilizație tuturor țărilor vecine. Imaginea deformată a Serbiei nu are legătură cu realitatea, ci cu propaganda de război, care are efecte pe termen lung. Sărăcită și sfâșiată de conflicte, Serbia nu mai are acces nici măcar la aventura imigrației, nu fiindcă ar fi vreun destin, ci fiindcă așa vrea Ungaria. O țară care nu și-a uitat nici vechii prieteni (Germania și Austria, mai nou Rusia), dar nici vechii dușmani (România, Serbia, plus alianța antigermană din cele două războaie mondiale, compusă în primul rând din Franța, Marea Britanie și Statele Unite). Ridicarea zidului anti-sârbesc, de către armata maghiară, revigorează visul unei Ungarii care nu are vecinii actuali, ci se învecinează cu propriile vise, din epoci demult dispărute. E un semn al izolării și al naționalismului, fără nicio legătură cu valorile europene și cu filosofia dreptului la un standard de viață cât mai decent,  promovată de SUA și preluată de statele europene. Prin urmare, la chemarea premierului Orban, soldații maghiari s-au apucat, de câteva zile, să ridice ziduri în interiorul Europei. Ele se află în apropiere de punctele de trecere a frontierei Asotthalom din Ungaria și BackiVinogradi din Serbia,  precum și în cele apropiate de punctele ungare de trecere a frontierei de la Tiszasziget și Roszke. Este, cum spuneam, un rod al imaginației. Actuala frontieră estică a Uniunii Europene nu se află în Ungaria, ci la Prut, și ea este supravegheată, cu toată încărcătura de probleme și de responsabilități, de România. Iar noi nu simțim nevoia unui zid, ci a unei comunicări. Cred că asta face toată diferența.

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

2 pareri la “Zidul”

  1. Aura podesva Spune:

    Radu! O zi frumoasa iti doresc, si o cuprind cu tot dragul sufletului pe AMIRA. CA idee de reimprospatare a memoriei, , cand vreo data unuguri au comunicatcu cineva, ei si-ai bagat femeile lor in paturile Canceleriilor Europene si au „comunicat” intre ei.

  2. Aura podesva Spune:

    Foarte pertinent articolul, mergi tot asa ca-i foarte bine. Felicitari. Chiar imi doresc sa-ti cunosc cat mai multe articole.

Spune-ti si tu parerea!