Zilierii români își găsesc mai greu de lucru

Articol publicat in sectiunea Muncă, Poveşti româneşti, Resurse joburi pe data 18 noiembrie 2015

uk_romani in fata Wickes

Este un obicei vechi de ani de zile ca muncitorii migranți care își caută de lucru în construcții să stea în fața magazinelor mari de materiale de construcții, de dimineața devreme, în speranța de a fi luați la lucru de cei care vin să cumpere scule și materiale. Mai nou însă, acestă metodă a devenit tot mai ineficientă, pentru că poliția îi alungă, iar prețurile pentru muncă s-au dus în jos, din cauza concurenței.

Am vorbit cu români care – ori fiindcă sunt recent veniți în Marea Britanie și nu au relații aici, ori pentru că nu cunosc limba – stau în fața magazinelor Wickes, B&Q, Selco sau alte mari depozite de prin suburbiile Londrei (acolo unde comunitățile de migranți sunt mai mari) ore întregi, zi de zi, pentru a putea prinde câteva ore sau o zi-două de muncă. Am aflat că de la vremurile bune de acum 3-4 ani piața s-a stricat, iar mai nou nici poliția nu îi lasă în pace.

—————————————

„Din câteva zeci de oameni care stau, poate 5-6 sunt luați la muncă. Într-o zi bună, poate 10. Dar pe lângă așteptarea unui job, mai afli una-alta, intri în discuție. Poate un altul îți dă un număr de telefon de la un alt constructor, îți mai faci relații.”

Mihai, constructor

—————————————

Muncitorii migranți stau în fața unor astfel de magazine încă de pe vremea când polonezii erau principalii migranți, înainte de intrarea Poloniei în UE. De atunci, au venit românii care n-au avut drept de lucru deplin până anul trecut, deci nepuntându-se angaja permanent, ci doar lucrau independent ca self-employed. Dar chiar și cu dreptul de lucru, pentru unii acest fel de a obține muncă este singurul la care au acces. Deși înseamnă să stai în frig/ploaie/soare în speranța unui câștig minim pentru efort maxim, românii sunt nu numai rezistenți, dar și rezilienți.

Oamenii care stau în fața acestor magazine în cartierul Qeensbury, nordul Londrei, sunt toți români. Primii încep să apară în jurul orei 6 dimineața și într-o oră se strâng câteva zeci de bărbați, echipați de lucru: veste sau pantaloni reflectorizanți, salopete pătate de vopsea și var.

Cristi, un tânăr din județul Timiș, ne spune că cei care sunt luați la muncă primesc în jur de 50-60 de lire pe zi:

—————————————

„Primești atât pentru munci grele sau dacă știi o meserie. Dacă ești salahor, primești mai puțin. Mai nou, prețul a mers în jos pentru că unii s-au dus chiar și pe 30 de lire pe zi. Și 50 se duc repede, îți iei țigări, o bere, un grătar, mai mergi la o fată… Pe 30 de lire n-ai cum să te descurci. Dar țiganii care dorm prin parcuri, ei s-au dus și pe 30 că nu plătesc chirie, și așa au stricat prețul, deja cei care vin să te ia la lucru știu că găsesc și din-ăștia ieftini.”

—————————————

 

Nu știu limba, nu au acte

Un alt Cristi, din Pitești, spune că niște români care stăteau și așteptau de lucru au furat din mașinile din parcarea Selco, și că au furat și din magazin:

—————————————

„Acum parcarea e păzită de un gardian cu câine după el. Nu mai avem voie să stăm în parcare, de unde prindeai mult mai repede de lucru. Acolo te vedeai cu șoferul și puteai discuta, să cazi la înțelegere cu plata și cu condițiile.”

—————————————

Dar nu mulți pot sta de vorbă, pentru că nu cunosc limba engleză. Majoritatea știu doar câteva cuvinte și în rest se comunică prin semne.

Metoda lor este aplicată de mulți dintre cei nou veniți în această țară. Până își fac actele, mai câștigă un ban prin „autostopul pentru joburi”. Unii sunt veniți din România, alții din celelalte mari comunități din diaspora: Italia și Spania. Ei nu au apucat să își facă relații și nu cunosc orașul să se poată deplasa în căutarea unui job. Majoritatea locuiesc în zonă, vin la Selco pe jos. Nu sunt pregătiți să dea o liră jumate pe o călătorie cu autobuzul sau între două și cinci lire pe una cu metroul. Marius, un bărbat din Craiova spune că a primit în acea dimineață un job dar omul care îl ducea la locul cu pricina nu l-ar fi adus și înapoi, deci ar fi trebuit să ia trenul. Dar nu s-a dus la acel job pentru că „trenul e scump”.

Un alt bărbat, din Sibiu, povestește că a primit un telefon să meargă la muncă – avea asigurate cel puțin două zile de lucru. Dar adresa era undeva mai departe și nu știa să ajungă acolo. Prietenul ce l-a sunat i-a zis că poate ajunge cu două autobuze și i-a explicat cum. Dar spune că „aici cum toate străzile și casele arată la fel, n-aș ști unde să cobor. Așa că nu m-am dus și am pierdut o sută de lire”.

—————————————

Spălătoriile auto, în căutare de personal

Tipurile de joburi variază de la zidărie, demolări, instalații, la ridicat ziduri sau garduri. Dar și cei de la spălătorii auto trec pe acolo în căutare de personal. „Mai vin și patroni de la spălătorii auto. De multe ori au nevoie de mai mulți oameni, nu doar de unul. Mai ales toamna și iarna, nimeni nu vrea să lucreze la spălat mașini. Se plătește puțin, 40 de lire pe zi, maxim 45 și stai toată ziua cu hainele ude în frig, de multe ori n-ai nici timp să mănânci. Și bacșișurile le țin angajații mai vechi, tu nu primești nimic”, spune un bărbat care a încercat slujba de spălător de mașini, la care nu s-ar mai întoarce. Însă altul spune că s-ar duce, că și 40 de lire e bine, că el și-ar ține 20 lui și 20 i-ar trimite soției. Mai spune că să stea ud toată ziua n-ar fi cu mult mai rău decât situația actuală, pentru că doarme în pădure.

—————————————

 

De-a șoarecele și pisica

Pe lângă acești noi veniți, o categorie aparte își face și ea prezența. De la Mihai, un bărbat de 40 de ani, veteran al locului, am aflat că mulți dintre românii de acolo sunt foști pușcăriași și oameni certați cu legea, ce nu vor să apară pe radarul autorităților.

—————————————

„Nu au hârtiile în regulă, nu au carte de muncă. Unii preferă să nu și le facă, pentru că dacă fac ilegalități vor fi găsiți ușor de poliție. Ei stau puțin mai separat de grupul din fața magazinului și se bazează pe câte un prieten care e «curat», stă mai aproape de parcare și îi va chema dacă se ivește ocazia. Stau mai încolo în caz că vine poliția: se pot preface că așteaptă autobuzul și se pot dispersa mai rapid.”

Mihai

—————————————

Am aflat că poliția vine destul de des în zonă, îi legitimează pe cei care stau și așteaptă și le spune să plece. Dar nu le poate face nimic mai mult pentru că nu e ilegal să stai în stradă.

—————————————

„Într-o zi, s-au bătut doi în magazin și a venit poliția. Toți românii au plecat rapid din zonă. Apoi, în alte zile poliția vine fără motiv. Pe cine prinde îi cere actele. Dacă ești curat n-ai nicio problemă, îți spune să pleci, dar tu te-ntorci înapoi imediat.”

Mihai

—————————————

În ultimele luni, vizitele poliției la locație s-au înmulțit: „Lunea vin cel mai des. Într-o zi au venit de vreo cinci ori. Când îi vedeau pe polițiști, toți făceau stânga-mprejur. Apoi, după ce noi apăream iar, și polițiștii ieșeau de după colț. Și tot așa. Altă dată au venit îmbrăcați în civil. Aveau niște legitimații pe care le țineau sub geacă. M-au surprins și mi-au cerut buletinul și actele de Anglia. Eu am «number» (n.r. – numărul de asigurare socială) și sunt în regulă, am mai lucrat și pentru câte o firmă și mai am ceva payslip-uri (n.r. – fluturași de salarii). Le-am arătat că lucrez legal și m-au lăsat în pace. Dar am aflat că pe alții i-au luat în dubă și i-au dus la secție. Din câte am auzit, pe unul l-au trimis înapoi în România”, spune și Cristi din Timiș.

În cazul celor care au un statut în acord cu legea – sunt fie angajați, fie PFA – poliția nu poate să le facă ceva. E greu de dovedit că încalcă vreo lege, deci nu pot fi opriți să vină din nou. Dar mulți dintre bărbați sunt intimidați de prezența polițiștilor și pleacă din zonă când vin ei chiar dacă au actele în regulă. Singurul lucru de care ar putea fi acuzați este că ei contribuie la piața neagră a muncii, dar acest lucru e greu de dovedit. Ca să se afle dacă omul declară câștigurile obținute prin metoda asta e nevoie de o investigație de la fisc, nu de la poliție. Bărbații mai pot fi îndepărtați pe motive de liniște publică sau dacă ar avea comportament anti-social, dar nu pot fi opriți din a se întoarce înapoi. Și depozitul de materiale a luat măsuri pentru descurajarea acestui fel de muncă.

—————————————

„Selco nu mai vinde celor care iau oameni la muncă de aici. Nu vor să-i lase să oprească mașinile acolo unde stăm noi să așteptăm. Au pus și bodyguard-ul cu câine care ne fugărește dacă ne apropiem un pic de trotuarul de pe marginea parcării. Acum nu mai putem sta decât în față, pe unde trec și pietonii.”

Cristi

—————————————

Autor articol: Anamaria Sandra

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!